De mica mi s-a spus “de ce ti-e frica nu scapi” si “ai grija ce-ti doresti ca poate se indeplineste”.
Ma intreb ce ramane de facut cand ceea ce ti-ai dorit s-a intamplat exact cand ti-era frica sa nu scapi?
Ce faci cand intr-o dimineata te trezeste o revelatie dureroasa? Cand iti dai seama ca ceva ce iti doreai de mult s-a intamplat exact cand nu trebuia si, bineinteles, te-a luat pe nepragatite.
Cand momentul este atat de nepotrivit incat nu-ti mai ramane nimic de facut decat sa-ti musti pumnii si sa-ti promiti ca data viitoare o sa te gandesti de doua ori mai bine inainte de a-ti dori ceva.
Cineva mi-a zis asa “niciodata sa nu regreti nimic din ceea ce ai facut , din ceea ce ai zis sau ti-ai dorit. Bucura-te de senzatie si asteapta sa vezi ce se intampla.”
Insa uneori parca ti-e ciuda ca ai lasat garda jos, ca ai acordat o sansa atunci cand trebuia sa pui punct, ca ti-ai permis sa simti in loc sa fii calculat, ca ai tacut cand trebuia sa vorbesti.
Se spune ca ceea ce ni se intampla este rezultatul alegerilor pe care le facem.
Dar ce faci cand alegi sa nu ti se intample ceva si totusi se intampla?
Cand incerci din rasputeri sa te lupti cu ceea ce incepi sa simti, dar sentimentele sunt mai puternice decat tine.
Ce faci atunci cand iti dai seama ca te-ai indragostit exact cand lui a inceput sa-I treaca?
Unde gasesti puterea de-a merge mai departe? Cum o scoti la capat?
Incerci sa schimbi ceva, sa intorci lucrurile in favoarea ta, dar in zadar.
Te pierzi pe tine, pentru el, strangi din dinti, doar doar o aparea soarele si pe strada voastra. Insa degeaba.
Il lasi sa plece si-ti dai seama ca de fapt, a insemnat mai mult decat te-ai asteptat.
Te mananca palma si ai vrea sa-l suni. Sa-i spui ca ai mai vrea sa-l vezi macar odata.
Sa-i explici ca ai nevoie de asta ca sa-ti sortezi anumite sentimente.
Iti zici “aia e, o iau de la capat”, dar iti dai seama ca nu poti.
Incerci sa te refugiezi in bratele altcuiva, dar nu rezolvi nimic.
Gandul iti zboara la el si tot dupa imbratisarea lui tanjesti.
Iti dai seama ca te-ai afundat intr-un hau mai mare decat poti duce si-ti vine sa urli.
Te-ai lua la palme si apoi ai vrea din nou sa-l suni. Sa-i spui ca-l urasti ca ti-a amintit cum e sa simti.
Ca te-a urcat la cer, dupa care te-a dat brutal cu capul de pamant.
Ca a intrat cu bocancii in viata ta, dupa care a plecat pe nesimtite si ti-a lasat un maldar de momente, sentimente si amintiri cu care nu stii ce sa faci si cum sa le tii piept.
Si-ai vrea sa-i bagi mintile in cap. Sa-l certi pentru ca ti-a oferit ceva ce iti doreai de mult, dar a facut-o in contratimp….
Un alt suflet, un alt punct de vedere 🙂
Si ce faci cand simti ca ai o sumedenie de sentimente si pe nimeni asupra caruia sa le reversi? Cand simti ca vrei sa iubesti pe cineva si nu ai pe cine, din diverse motive? Unde se duc toate sentimentele tale?
Unde raman toate vorbele nespuse si toate gesturile nefacute? Le ingropi? Le tii ascunse poate, poate apare cineva dornic sa le primeasca?
Te indrepti in diferite directii, in speranta ca vei gasi pe cineva receptiv, dar nu. Lumea vrea altceva. Prea putin fata de ce vrei tu sa oferi.
Totul e pe repede-inainte, totul se rezuma la cateva lucruri minore. Si tu vrei mai mult, vrei sa dai totul din tine, vrei sa uiti de tine pentru celalalt.
Dar celalalt si-a construit un zid imprejur, nu poate primi, nu poate simti. Sau nu vrea, egal. Si atunci? Ce faci cu tine? Te bagi intr-o cochilie si-ti juri ca nu te mai intereseaza. Si ajungi sa zambesti automat si toata lumea sa zica “ce bine-I merge!”.
Si numai tu stii cat esti de sfasiat inauntru. Poate doar in ochi ti se mai citeste strigatul de ajutor. Dar nu-l va vedea decat acela care va avea deschiderea sa primeasca ceea ce vede. Iar daca nu… te spargi in mii de bucatele, in mii de sentimente si mii de lacrimi pe care le inghiti in sec pe strada sau la serviciu.
Ai nod in gat, dar zambesti, pentru ca “asa se cade”. Si da, nimeni nu stie.
Speranta moare ultima. Si daca moare, poate ai scapat. Dar ce faci daca nu moare? Ce faci daca prin natura ta continui sa speri?
Cat poti indura indiferenta? Zici ca timpul cicatrizeaza orice? Timpul, cand speri, iti impietreste zambetul.
Ajungi sa fii de piatra si sa nu-ti mai pese. Te pierzi pe tine. Abia atunci, speranta a murit.
Dar e prea tarziu sa te salvezi.
Lumea mea 