Monthly Archives: June 2010

File de poveste

Standard

Cineva mi-a zis mai demult ca ar trebui sa ma apuc de scris povesti. Pana la urma mi-am luat tastele in brate si am facut-o si pe asta :D. Ce a iesit vedeti mai jos:

Maya si Armand stateau la masa in cafeneaua ticsita de lume si de fum, urmarind talentele muzicale ale prietenilor lor.  Era seara de karaoke in clubul lor preferat, iar Codrin, Arina, Sorin si Amalia isi facusera pentru prima data curaj sa urce pe scena.

Ochii luminosi ai Mayei erau astazi mai intunecati decat de obicei. Privea in gol, iar zambetul ii pierise de pe chip. Armand o privea atent, incercand sa-si dea seama ce ganduri nu-i dau pace.

– Ce-i cu tine Maya? Nu pari in apele tale, o intreba acesta.

– N-am nimic, raspunse fata fara sa stea pe ganduri.

– Esti cam tacuta. Nu-ti sta in fire. Sigur esti bine?

– Da. N-am nimic. Probabil ca in ultima perioada gandesc prea mult.

Armand ii arunca o privire banuitoare :

– Vrei sa-mi spui ce-ai patit?

Ochii ei mari il privira cu neincredere :

-Nu stiu, unele lucruri e mai bine sa le tinem pentru noi.

– Din nou Calin?, continua Armand.

– Nu, raspunse Maya, tintuind parchetul. El nu mai reprezinta de mult o problema pentru mine.

Raspunsul ei starni si mai mult curiozitatea lui Armand:

-Si atunci? Oricat ai vrea sa tii anumite ganduri pentru tine, e mai bine sa le impartasesti. Hai, curaj, stii doar ca poti avea incredere in mine, doar ne cunoastem de atata timp.  O sa-ti faca bine.”

– Armand, hai sa ne plimbam, vrei?, ii propuse Maya, dand voce unor ganduri care-i dadeau tarcoale de ceva timp.

–  Cum asa Maya, o intreba el usor incurcat. Si cu ei ce facem? Nu putem disparea fara sa le spunem nimic.

– Le lasam un bilet. Le spunem ca mi s-a facut rau si m-ai dus acasa.

– Pai si unde vrei sa mergem?

– In parc

–  In parc la ora asta?! O intreba Armand, neputandu-si stapani uimirea. Suntem in toiul noptii.

– Si ce? Cu atat mai bine. E mai placut. Hai, IOR-ul e la doar doi pasi de-aici.

Nemaiasteptand raspunsul lui, Maya il lua de mana si il trase dupa ea. 10 minute mai tarziu, trecura de intrarea principala a parcului. Copacii invaluiti in intuneric se asterneau in fata lor, iar luna plina le ghida pasii. Racoarea noptii mangaia placut umerii goi ai Mayei, iar gandurile incepura sa i se cuminteasca.

In tot acest timp, Armand o privea atent, incercand sa-i ghiceasca intentiile pe chip.

–  De ce m-ai adus aici Maya? O intreba el, continuand sa o priveasca in ochi.

– Simteam nevoia sa evadez, sa fug- zise ea, evitandu-i privirea.

– De cine sau de ce?

– De mine si de gandurile mele. As fi fugit si de tine, dar n-am putut, marturisi ea, scrutand imensitatea lacului care se intindea in dreptul lor.

– Ei as, am trait sa o aud si pe asta- exclama Armand. Cum sa fugi de mine Maya? De ce, ce ti-am facut?

– Nimic, zise Maya, cu privirea inca atintita  asupra lacului intunecat. Cred ca incep sa o iau razna, nu ma lua in seama, adauga ea.

– Uita-te la mine Maya, ii zise acesta usor iritat, tragand-o spre el. Imi zici ce ai sau iti fac cunostiinta cu pestii din lac?!  O ameninta in gluma Armand,  incercand sa destinda atmosfera.

Usor incurcata si inca prinsa in stransoarea lui, Maya prinse curaj si-l intreba:

– Armand, ai regretat vreodata o decizie luata? Te-ai intrebat vreodata cum ai fi procedat daca ai fi putut da timpul inapoi?

Tanarul o privi iscoditor, dupa care ii dadu drumu la mana.

– Bineinteles ca da, nu cred ca exista om care sa nu se fi gandit la asta macar o data in viata. Dar ce-ti veni acum?

– Pai stii…..

– Maya, niciodata nu mi-a fost atat de greu sa scot doua vorbe de la tine. Aproape ca nu te recunosc. Ce-i cu tine?, o intreba Armand pierzandu-si rabdarea.

Sesizand agitatia din glasul bunului ei amic, Maya trase puternic aer in piept, dupa care isi incepu marturisirea:

– Uite ce e Armand, am promis inca de la inceput ca vom fi sinceri unul cu altul, orice ar fi. Crede-ma ca niciodata nu mi-a fost mai greu sa vorbesc cu tine decat imi este acum…

– Observ, insa nu inteleg de ce, o intrerupse Armand.

– Lasa-ma sa termin, ii zise Maya, aruncandu-i o privire extrem de serioasa. Ma simt si asa destul de ciudat. 

– Bine, raspunse Armand zambind.

– Deci cum ziceam. Problema e in felul urmator. Cred ca m-am indragostit. Iar inainte de a ma intrerupe din nou lasa-ma sa te intreb: Mai tii minte cand ti-am zis ca dintr-un motiv sau altul, intre noi n-o sa poata fi niciodata nimic mai mult decat o simpla prietenie?

– Da…, zise tanarul usor speriat de ceea ce ar putea urma.

– Ei bine, cred ca am inceput sa privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva, recunoscu fata  ferindu-si privirea de-a lui.

– Poftim?!, exclama Armand, plin de uimire. Ce-ai spus?

– Nu ma face sa repet, Armand, il ruga Maya. Stii prea bine ce vreau sa spun.

– Da…raspunse tanarul abatut.

Stanjenita de tacerea care se lasase intre ei si constientizand ca raul oricum a fost facut, fata merse si mai departe. Il apuca de mana dupa care i se adresa:

– Armand, acum iti cer eu tie sa ma privesti in ochi si sa-mi spui ce-ti trece prin minte.

– Mi-e greu Maya, nu ma asteptam la asa o marturisire, recunoscu baiatul, dupa care continua: credeam ca ai iar probleme cu vreun talamb care-ti da tarcoale sau mai stiu eu ce.  E ultimul lucru pe care ma asteptam sa-l aud de la tine. E adevarat, ca uneori am simtit ca ceva nu este in regula, insa am pus totul pe seama inchipuirilor mele.

– Bine Armand, atunci spune-mi, tu te-ai gandit vreodata cum ar fi daca ar fi? Si am sa te rog sa fii sincer, indiferent de raspuns. Vreau doar adevarul, puncta Maya,  privindu-l in ochii aceia calzi, care au fermecat-o intotdeauna.

– Da Maya, mi-a trecut prin minte insa…

– Insa ce? Il intreba fata cu grasul aproape stins.

– Insa nu m-am gandit niciodata ca vreodata s-ar putea schimba lucrurile intre noi, continua acesta, mangaind-o usor pe fata.

– Si? Ai vrea sa se schimbe? Il intreba Maya in timp ce obrajii sai se incalzeau sub atingerea lui.

– Nu stiu Maya, m-ai luat prea din scurt. Nu pot sa-ti dau un raspuns acum

– M-am temut de reactia ta Armand, insa trebuia sa-ti spun, se confesa fata. Gandurile  nu-mi dadeau pace. Simteam ca explodez, daca nu ma exteriorizez. Iarta-ma daca te-am bulversat, se disculpa Maya, luandu-l in brate.

– Hai, lasa nu-i nimic. Mai bine ca mi-ai zis, o consola Armand, in timp ce-si trecea mana prin parul ei castaniu.

 -Da-mi timp de gandire pana maine. Da? Te scot la o inghetata si vedem ce facem, zise baiatul, zambind cu caldura.

– Bine, raspunse Maya nesigura.

– Acum hai, hai acasa. Mai e putin si se lumineaza , constata Armand. 

O lua pe dupa umar si pornira impreuna pe aleile slab luminate, lasand in urma lacul si marturisirea de la marginea sa.”

Advertisements

Din nou muzica

Standard

Pentru ca suna bine, pentru ca-mi place si pentru ca se potriveste cu postul asta  luati-l ca pe o completare 😀

Pentru doritori iata si versurile :

I hung up the phone tonight
Something happened for the first time
Deep inside
It was a rush
What a rush
‘Cause the possibility
That you would ever feel the same way
About me
It’s just too much
Just too much
Why do I keep running from the truth
All I ever think about is you
You got me hypnotized
So mesmerized
And I’ve just got to know
 

 

Do you ever think
When you’re all alone
All that we could be?
Where this thing could go?
Am I crazy or falling in love?
Is it really just another crush?
Do you catch a breath
When I look at you?
Are you holding back
Like the way I do?
‘Cause I’m trying, trying to walk away
But I know this crush ain’t going
Away
 
Has it ever crossed your mind
When we’re hanging,
Spending time, girl, are we just friends
Is there more
See it’s a chance we’ve gotta take
‘Cause I believe that we can make this
Into something that’ll last
Last forever
Forever
 

Do you ever think
When you’re all alone
All that we could be?
Where this thing could go?
Am I crazy or falling in love?
Is it really just another crush?
Do you catch a breath
When I look at you?
Are you holding back
Like the way I do?
‘Cause I’m trying, trying to walk away
But I know this crush ain’t going
Away

 

Why do I keep running from the truth
All I ever think about is you
(All I ever think about)
You got me hypnotized
So mesmerized
And I’ve just got to know

Te iubesc…platonic

Standard

Desi la orgini (adica in filosofie) expresia “iubire platonica” inseamna, o dragoste pura, spiritualizata, cu caracter pur teoretic, in ziua de astazi, termenul a ajuns sa fie folosit cu un alt inteles.

Astazi, expresia se utilizeaza atunci cand se vorbeste despre o relatie stransa intre doua persoane, care tin una la cealalta, dar intre care practic, nu se intampla nimic.

Cu siguranta multi dintre voi v-ati surprins cel putin o data in viata spunand “il iubesc pe marinica, insa nu e nimic intre noi”. Fie ca a fost vorba de profesorul din generala, de  prietenul cel mai bun sau de colegul hot de la facultate, fiecare dintre noi a afirmat sus si tare ca este vorba doar despre o iubire pur platonica.

Insa oare chiar exista iubire platonica?

Tu, cea care esti prietena de atata timp cu El, poti afirma cu mana pe inima ca nu te-ai gandit niciodata cum ar fi sa fie si altceva intre voi? Cum v-ati intelege? Unde s-ar ajunge? Poti spune, fara sa ai mustrari de constiinta, ca nu ai sperat niciodata ca poate intr-o zi, o sa aveti amandoi o revelatie si o sa duceti relatia la alt nivel? Poti tu sa sustii fara sa minti, ca intr-un moment sau altul al relatiei voastre nu ti-ai dorit sa-l saruti sau sa fiti impreuna, dar te-ai abtinut pentru ca aveai senzatia ca totusi, el nu te vede altfel decat ca pe o simpla amica sau prietena buna?

Tu cel, care ai grija de ea si te inmoi de fiecare data cand te ia brate sau te pupa pe obraz, poti tu sa sustii, pana la Dumnezeu si inapoi, ca tii la ea doar ca la o prietena?

Tu cel, care te sui in toiul noptii in masina si te duci sa-ti consolezi amica pe care un  idiot a facut-o din nou sa sufere,  poti tu sa spui ca n-ai sperat niciodata ca poate intr-o zi, ea isi va da seama ca nimeni nu este emai bun pentru ea decat tine? Poti sustine ca nu te-ai gandit niciodata ca daca ai fi in locul lui “x” sau “y”, nu ai rani-o si i-ai oferi toata dragostea de care are nevoie?

Voi, cei care ati fost impreuna cateva luni sau ani si dupa aceea ati ramas prieteni buni, puteti afirma, fara sa va mintiti singuri, ca intre voi chiar nu mai este nimic? Ca macar unul dintre voi nu il mai iubeste pe celalalt si de aceea vrea sa il pastreze in viata lui? Ca acesta este de fapt, adevaratul motiv pentru care il suna saptamanal sau il scoate in oras la un pahar de vorba?

Desi mult timp si eu am militat pentru asta, mi-e greu sa cred ca intre un baiat si o fata poate exista o relatie de prietenie, dezinteresata, de la inceput pana la sfarsit. Cu siguranta intr-un moment sau altul lucrurile au stat altfel. Fie  ei i-a placut de el, dar el nu a simtit la fel;  fie  relatia a pornit ca simpla amicitie, dar peste un timp, sentimentele unuia dintre ei s-au aprofundat, iar acela a inceput sa isi doreasca altceva. Ca relatia nu a ajuns la alt nivel, e partea a doua, insa dorinta a existat.

Oare de fapt si de drept “iubirea platonica” nu este folosita ca portita de scapare? Oare nu ne este mai usor sa spunem despre o persoana ca o iubim platonic de teama sa nu suferim ? De teama ca daca lucrurile nu vor merge, il vom pierde definitiv pe cel care ne este drag? Oare nu este acest sentiment o scuza pentru a tine pe cineva departe de noi?

“ Iubirea paltonica” nu poate fi de fapt, un masochism placut? Esti constienta ca ti-e drag de el si ca, daca ai avea ocazia, ai da cu el de toti peretii, dar ti-e frica. Simti ca nici tu nu ii esti indiferenta, dar stai pe loc. Ai vrea sa incerci ceva, dar preferi sa lasi lucruri asa cum sunt. Stii ca intre voi este atractie, apropiatii va spun ca le-ar placea sa fiti impreuna, ca va potriviti, iar voi va faceti ca ploua.

Timpul trece, sentimentele se intensifica, gandurile o iau razna si totul ia o alta intorsatura- acest  “masochism placut”, care daca s-ar consuma, cu siguranta s-ar lasa cu scantei. Cu toate acestea, tu te incapatanezi sa lasi lucrurile asa cum sunt si sa sustii sus si tare ca sentimentele care va leaga sunt pur platonice.

O minciuna sfruntata de care te agati pentru ca asa este mai bine, pentru ca asa ai certitudinea ca intre voi nu poate interveni nimic rau, ca el o sa fie mereu langa tine, chiar daca poate, nu in felul in care tu ti-ai dori. Insa e acolo si asta este tot ceea ce conteaza.

Si totusi, oare nu este mai bine sa nu ne mai mintim singuri si sa facem ceva? Sa nu ne mai ascundem in spatele “iubirii platonice”, sa constientizam ceea ce ni se intampla, ceea ce simtim cu adevarat si apoi sa luam masuri?  Sa dam dovada de curaj si sa ne asumam ceea ce va urma- placut sau neplacut, inaltator sau dureros?

Oare inainte de toate, nu este mai bine sa fim sinceri macar cu noi insine, daca nu cu ceilalti?