Monthly Archives: November 2010

Zambiti, va rog!

Standard

Recent cineva mi-a zis asa “vreau sa zambesti…si sa radem la bere cand ne vedem”.

Si am zambit…rece, mat si fara tragere de inima.

Mi-au placut vorbele acelea, dar in acelasi timp m-au pus pe ganduri.

As fi vrut sa-i zic “o sa zambesc, dar numai daca o vei face si tu, o sa rad, dar numai dupa ce te voi vedea pe tine razand”, dar am tacut.

M-am gandit la ultima noastra iesire- eu, el, o masa, doua beri, multa lume in jur si o incercare esuata de a lasa impresia ca totul e bine.  Un zambet chinuit , doua vorbe si o privire care isi dorea doar sa nu se dea de gol.

Mi-am amintit apoi, de prima intalnire. Aceeasi noi, aceleasi beri dar…alt zambet. Deschis, sincer, din inima.

A urmat o intrebare fireasca: cand si cum s-a ajuns aici? Unde ne-am pierdut pofta de-a zambi din inima si cand am inlocuit-o cu ceva fortat, de dragul aparentelor?

Zambetul a fost atuul meu si ma defineste de cand ma stiu. Asa spune lumea. Asa spun si eu.

Zambesc cand intru intr-o incapere, zambesc cand vad un cunoscut, zambesc cand sunt fericita si da, zambesc chiar si atunci cand sufletul imi plange.

Zambind am cucerit oameni si tot zambind, le-am dat peste nas.

Problema se pune insa altfel: cel care imi cere sa zambesc stie sa patrunda dincolo de aparante? Stie el sa faca diferenta intre un zambet din inima si unul chinuit? Intre unul nervos si altul sarcastic?

Poate el sa-si dea seama daca rad  pentru ca sunt fericita sau zambesc pentru a masca dureri, frustrari sau nervi acumulati?

Ar putea el sa se uite la mine si sa-mi spuna “ asta nu e zambetul tau. nu e zambetul pe care il stiu eu”?

Probabil ca nu. In 24 de ani de zambete, putini au fost cei care au folosit aceste cuvinte, iar asta trebuie sa insemne ceva :).

Si totusi, nu pot sa nu ma intreb:

Tie, cel ce imi cere sa zambesc, iti este suficient un zambet, pentru a crede ca mi-e bine?

Sau poate il cauti pentru tine, pentru a-ti fi bine…?

 “Vreau sa zambesti”-imi spui. Asa sa fie.

“..sa radem cand iesim la bere”.

Voi rade si iti voi zambi, chiar daca poate, in ziua aceea, pana si mie n-o sa-mi mai arda de zambit :).