Take a chance on me

Standard

Unde se termina precautia si unde incepe panica nefondata?

Cat suntem dispusi sa lasam de la noi ca sa ne fie bine alaturi de El sau Ea si cand ar trebui sa punem piciorul in prag si sa spunem “asa nu”?

Pana unde merge teama si cand ar trebui sa le dam credit celor de langa noi?

M-am intrebat de multe ori de ce unii dintre noi ne panicam atat de tare atunci cand incepem o relatie.

N-am inteles niciodata de ce teama de a nu fi ranit trebuie sa fie mai presus de bucuria de a impartasi momente cu cei care ne–au atras atentia.

De ce dam curs unor gesturi de apropiere, iar apoi fugim unde vedem cu ochii?

Peste tot auzim sintagme gen “Viata e scurta. Bucura-te de fiecare moment” “Profita acum, maine nu se stie unde vei fi” si mai mereu tindem sa le dam dreptate.

Si totusi, aproape de fiecare data cand suntem pusi in situatia de a ne lasa dusi de val, nu suntem capabili sa mergem pana la capat.

De cand au devenit relatiile bau-baul realitatii noastre?

Am uitat ce inseamna simplitatea si am ales sa ne complicam viata.

De ce sa ne bucuram de compania unui om cand putem sa fim problematici inca de la inceput si sa ne intrebam “dar oare ce e in capul ei/lui?” “oare e la fel de geloasa si posesiva ca fosta?” “dar daca o sa ma raneasca? daca n-o sa mearga intre noi?”.

Drobul de sare  ne guverneaza viata.

Tindem sa izolam un om inainte de a ne da sansa sa il cunoastem.

Visam la povesti de dragoste cu happy ending, dar nu suntem in stare sa riscam.

Lasam frica sa ne guverneze actiunile si apoi ne plangem ca n-avem noroc, ca barbatii sunt insensibili si curvari, iar femeile sunt nebune si cer prea mult.

Ne facem o deviza din “norocul nu este de partea mea” si renuntam sa mergem mai departe.

O vorba din batrani spune “cauta si vei gasi, cere si ti se va da”

Dar cum sa gasim ceea ce cautam cand ne punem singuri bete in roate?

Cum sa capatam ceea ce vrem daca uitam de ce avem nevoie?

Cand ne vom bucura de ziua de astazi fara sa ne gandim cum va fi maine sau peste o luna?

Cand ne vom permite sa fim fericiti si nu vom mai da cu piciorul sanselor pe care viata ni le scoate in cale?

Cand vom renunta la frica si vom incepe sa traim?

Advertisements

2 responses »

  1. Am cunoscut de curand un tip care avea o oarecare faima de fustangiu. I-am zis ca nu ma intereseaza decat sa stam de vorba daca vrea. Din una in alta i-am povestit de zidurile pe care, involuntar, mi le ridic in fata oamenilor “noi”. Ca raspuns, mi-a spus o poveste. Prietenul lui cel mai bun, cu care a crescut si cu care si-a impartit mai bine de jumatate din viata, a murit acum 6 ani. Si-mi povestea cum, cu vreo doua luni inainte sa moara, erau impreuna si stateau de vorba. Stiindu-se de ani de zile, deja ii stia toate povestile. Asa ca nu l-a lasat pe prieten sa-si duca la sfarsit povestirea si l-a luat putin in bascalie. Ceva de genul “da, da, stiu cum se termina, mai lasa-ma”. La care prietenul i-a spus: “o sa vina momentul cand o sa-ti fie dor de povestile mele plictisitoare”. Plangea ca un copil cand imi povestea asta. Desigur, acum ar da orice sa-si auda prietenul spunand povesti plictisitoare.
    Concluzia? Nu-ti fie teama niciodata sa lasi garda jos cu persoanele care te fac sa vibrezi. Bucura-te de ele si nu-ti inchide sufletul. Pentru ca, indiferent daca ele te vor face sa suferi sau nu, toti acesti oameni ne fac ceea ce suntem. Fiecare isi pune amprenta pe noi.
    “Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s