Monthly Archives: June 2013

Scurt pe doi

Standard

Zilnic ne trezim dimineata, bem o cafea, tragem o haina pe noi si in cele din urma iesim in lume. Plecam de acasa insa nu inainte de a ne asigura ca avem la noi aliatul cel mai de pret: masca. Fata pentru serviciu, cea pentru vecinul enervant de la etajul doi sau masca pentru oamenii cu care, vrei nu vrei, interactionezi zilnic.

Toti au asteptari, trag de tine intr-o parte si-n-alta, sunt priceputi, au senzatia ca te cunosc mai bine decat tine iar tu, incerci sa-i multumesti pe toti, reinventandu-te in fiecare clipa.

In fata sefului scoti din desaga zambetul cuminte si atitudinea supusa. La o tigara cu colegii te scuturi de decenta, razi, vorbesti, te prinzi in hora glumelor cu talc, portarului ii zambesti si il saluti politicos, iar pe strada adopti o mina serioasa nevrand sa iesi in evidenta.

Muncesti, te duci la sala, iesi in oras, iti petreci seara vorbind cu n necunoscuti si intr-un final, te intorci acasa. Respiri adanc, te uiti in jur si te intrebi: cine sunt azi? Cine am fost ieri? Cum sunt de fapt? Cat mai sunt eu si cat sunt perceptia celorlalti? Te cauti incercand sa te gasesti.  In drumul catre tine te pierzi si nu stii incotro sa mergi. Te aduni, il suni, te imbraci si pleci la el. In linistea rasuflarii voastre toata gandurile-ti capata contur. Zambesti, il iei in brate si ii spui “cu tine sunt intotdeauna eu. La pieptul tau ma regasesc de cate ori ma pierd ”.

Suntem o natie de CURVE IPOCRITE. De Jeguri

Standard

FrozenIdeas

Snapshot_2013-06-19_235816

De ce spun asta?  Cati artisti adevarati au crapat anul trecut? Cati au murit ca niste caini in mizerie? Mai stie cineva? Nu cred. Hai sa va intreb altfel. Pe cati artisti de calibru urias am lins in cur dupa moarte? Va spun eu: pe toti. Au zacut ca niste caini in spital si nu i-a bagat nimeni in seama insa, dupa ce au murit, ne’am adus aminte de ei.  Atunci era „inca un artist pe care Dumnezeu l’a luat in cer sa’si faca echipa acolo”. Cu ingerii. Nu? Nu asta e fraza favorita? Va spun eu, asta e. Aveam si clipulete cu muzica trista la tv, aveam pe Facebook statusuri puse de toti muistii pe care’i durea de altfel in cur dar na, dadea bine sa se ralieze ideii de suferinta. In fond si pana la urma: ce s’a intamplat? A mai crapat un artist, nu? HAI, MA, SA…

View original post 456 more words

If i give you my life, would you know what to do with it?

Standard

trust-nias-piece-leap-of-faith1Sunt zile in care toate lucrurile se aseaza si se intrepatrund intr-un fel aparte. Zile in care tacerea orasului dintr-o dimineata se potriveste perfect cu piesa pe care o asculti in casti, cu gandurile care iti trec prin minte si cu senzatiile care te incearca.

Azi admiram pierduta orasul adormit. Eram fascinata de linistea pe care mi-o provocau strazile goale, copacii de un verde crud si cerul aproape innorat. Gandurile imi zburasera deja pe coclauri cand in casti a inceput “I remember you”- Skid Row. M-am adunat si am ascultat-o cu atentie. Nu o mai auzisem demult. Uitasem cat de mult imi place si ce versuri puternice are. Mi-am amintit cat de mult ma regaseam in ea in trecut si ce senzatii imi provoca. Am zambit si am cazut din nou pe ganduri. Cele mai interesante revelatii le ai cu mintea limpede si sufletul linistit.

Impactul pe care anumiti oameni il au asupra noastra este greu de imaginat.  O incursiune in sirul amintirilor poate scoate la iveala sentimente frumoase sau rani inca nevindecate.

O ora petrecuta cu persoana draga iti poate asigura “doza de fericire” pentru o zi intreaga, iar lipsa ei intr-un moment in care chiar ai vrea sa o vezi te poate prostdispune pentru o saptamana intreaga.

Momentul in care realizezi cat de mult inseamna un om pentru tine, cum iti influenteaza dispozitia este crucial. Te poate face ca, de spaima, sa fugi incotro vezi cu ochii sau iti poate crea toate premisele pentru a ramane fix in punctul in care te afli, chiar daca uneori ti-e greu si ai vrea sa renunti la tot.

Adevarata provocare consta in a alege persoanele carora le permiti sa aiba o asemenea influenta asupra ta.  “In mainile lui ai fi fost un fel de plastelina. Mai bine ca a plecat”, mi-a zis odata, cineva, cu referire la o terta persoana. “Nu zau?!” as fi vrut sa-i zic, dar am tacut. Daca eu simt ca omul ala merita sa ma “transform in plastelina”, care e problema? Daca ceva imi spune ca orisicum, persoana aia imi face mai mult bine decat rau, de ce ar trebui sa ma bucur ca nu mai e in viata mea? Daca simt ca un om ma modeleaza si imi ofera un echilibru despre care nu credeam ca exista de ce as da bir cu fugitii in momentele in care dau de greu?

Sunt situatii in care adevarata putere consta in a ramane in locul din care cel mai simplu ar fi sa pleci. In ochii altora, o asemenea decizie te transforma intr-o prostanaca sau o maniaca masochista. Uneori insa, o doza de masochism este exact ce ai nevoie.

Se spune ca Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce si ca in final, tot raul este spre bine. Sa te lasi pe mainile unui om stiind ca te poate rani, dar fiind convinsa ca nu o va face, este cea mai mare dovada de incredere pe care i-o poti acorda. Ce face cu ea, este alegerea lui. In cele din urma insa, tu nu ai decat de castigat.

In cel mai bun caz, pe termen lung, in viata ta ramane un om pe care stii ca te poti baza si alaturi de care, cumva, te simti mereu in siguranta. In cel mai rau caz, ramai cu o lectie dura invatata.

Aliatul cel mai de pret in asemenea situatii este intuitia. Acea voce care , bazandu-se pe propria ratiune, iti arata calea pe care trebuie sa mergi.

De cele mai multe ori, drumul dictat este de departe cel mai intortochiat si mai greu de strabatut. In mod paradoxal, pe masura ce il parcurgi iti dai seama ca de pe urma lui ai cele mai multe lucruri de invatat. Orice calatorie incepe insa, cu primul pas – capacitatea de a-ti asuma un risc.

Uneori, riscul pe care trebuie sa ti-l asumi este sa te faci plastelina in mainile cuiva.  “Figurina” pe care o simti “crescand” va vorbi despre alegerea ta. Daca indiferent de hopuri simti ca evoluezi frumos, inseamna ca ti-ai ales “artistul” potrivit. Cel caruia, la final de zi, ii spui zambind: “Nu am gresit cand m-am lasat pe mana ta”.