Prea des avem senzatia ca daca am vazut reactiile unui om intr-o perioada a vietii sale, il stim intru-totul. Spunem cu prea multa usurinta “asta nu ti se potriveste”, “tu nu esti asa”, “te cunosc, nu te poti schimba”.
O zi nu e la fel ca alta, cerul de azi nu e acelasi maine. Si atunci cum ne putem inchipui ca un om ramane acelasi mereu? Ba mai mult, de ce i-am reprosa cuiva ca s-a schimbat?
Cu ce te ajuta pe tine, observatorul, sa spui pe un ton mustrator “tu n-ai fi procedat asa. Te-ai schimbat”.
Ei bine, si daca un om se schimba ce?
Daca cineva alege sa fie altfel, cu siguranta are motive sa o faca.
Sau poate lucrurile stau altfel. Poate acea parte pe care tu, observatorule, o vezi abia acum, a fost mereu acolo, in faptura aia pe care tu credeai ca o stii atat de bine.
De altfel, cand poti spune ca stii cu adevarat un om? Ce-ti da dreptul sa afirmi sus si tare ca tu stii, tu cunosti?
Nu ne cunoastem bine nici pe noi insine, si atunci, cum putem crede ca stim totul despre altii?
