Archive for the ‘Bucati de suflet’ Category

imagesDragul meu,

Stiu  ca te lasi asteptat, si probabil ca ai un motiv foarte bun pentru asta.  Mi-ar fi placut sa il stiu si eu, dar asa cum bine am invatat pana acum, „toate au rostul lor”, iar rostul va fi dezvaluit „la momentul potrivit”.

Stiu, stiu, trebuie sa am rabdare, dar uneori parca ajung la capatul ei.

Tu insa, pari foarte rabdator. Ba mai mult, sunt convinsa ca atunci cand vei decide sa apari, ma vei invata foarte multe despre rabdare, doar fiind tu insuti. Si vai, ce provocare o sa fie!

Probabil i-ai auzit pe unii si pe altii spunand ca inca nu sunt pregatita.Ca daca ai aparea acum in viata mea,  nu as sti ce sa fac cu tine.

Eu insa vreau sa te asigur ca se inseala.

E adevarat ca la inceput, mai mult ca sigur ma voi panica. In definitiv, nimeni nu se naste pregatit pentru asa ceva. Dar promit ca am sa invat sa te inteleg din mers. Ba mai mult, iti ofer si-o garantie: iubirea ce ma va lega de tine-cel mai de pret atuu pentru a face totul cat pot de bine.

Stiu, par naiva si copilaroasa, dar zau ca nu-s. Te vei convinge insa, „la momentul potrivit”.

Atat te rog, increde-te in mine si grabeste-te sa ajungi intai aici.

Si daca poti, ia de la mine culoarea parului si forma gurii, iar ochii musai fura-i de la tati (da, da, stii tu cine e„tati”).

De fapt stii ce, fii cum vrei tu- bucatica rupta din tati sau mini-eu. Sarmant ca el sau bland ca mine. Cu firea noastra sau total opus de noi..

…doar fii..(in viata mea sau viata noastra)

dar fii voios si sanatos.

Cu drag,

Mami

indexVarsta nu m-a speriat niciodata si nu mi-a creat probleme.

La 18 ani, cand lumea imi spunea ca de acum sunt „mare”, zambeam si raspundeam ca tot copil ma simt.

La 25 de ani, cand oamenii imi vorbeau de panica si „batranetea” „sfertului de secol”, ii priveam amuzata si le ziceam ca 25 e acelasi drac cu 24.

Mental m-am simtit la fel la orice varsta. Fizic, indiferent de numarul cifrelor schimbate, m-am oprit undeva pe la 18-20 de ani.

Am pasit cu gratie printre sabloanele si etichetarile create de societate si am facut slalom printre fricile care au pus stapanire pe altii.

De trei zile am 30 de ani si parca m-am scurtcircuitat.

Asemeni unui sistem de operare vechi, pe care instalezi programe noi, totul imi da cu virgula.

Parca eu nu ma mai potrivesc cu mine.

M-am pierdut pe drumul dintre ieri si azi si acum in jur e nemiscare.

Linistea gandurilor imi este perturbata de mormanul de intrebari rasarite de nu stiu unde.

Viteza lor ma oboseste si parca ma imbatraneste..chip de copil cu suflet de om mare, care priveste-n jur si nu se regaseste.

Cu ce sa incep? De unde sa ma adun? Ce sa pastrez, ce sa arunc? Ce sunt si ce-am uitat sa fiu? Unde ma caut ca sa ma gasesc?

In mine totul e furtuna. In preajma mea e doar tacere…

5338349795_ec70273e19In copilarie am fost fetita care l-a luat pe “NU” in brate. Nu imi amintesc cand si cum am dezvoltat acest “bun” obicei, dar odata pornit, nu m-am mai lasat de el. Orice mi se cerea, orice intrebare mi se adresa, raspunsul era doar unul: “NU”.

Cand am crescut, am dat-o in extrema cealalta: spuneam “DA” chiar si atunci cand totul in mine era “NU”. Nici nu apuca sa-mi zboare porumbelul ca deja imi parea rau si as fi vrut sa dau inapoi, dar era prea tarziu sau mi-era prea jena.

Pe masura ce anii treceau, obiceiul mi-a devenit problema: “DA”-ul zburda nestingherit, eu imi juram ca data viitoare nu mai fac, dar cu prima ocazie o luam de la capat.

Prietenii imi spuneau ca sunt prea buna, eu ma simteam slaba si-mi venea sa ma iau la palme.

Mizele insa, nu au fost niciodata suficient de mari, incat sa-mi invat lectia.

Totul pana cand, recent, am fost pusa in situatia in care un “DA” in loc de “NU” chiar mi-ar fi putut crea probleme pe termen lung.

Urmandu-mi metehnele de fier, am vrut si acum sa ajut. Zi dupa zi insa, gandul ca ceea ce urma sa fac era o idee extrem de proasta atarna tot mai greu. Chiar si atunci insa, m-am luptat cu el, agatandu-ma de unicul argument care imi permitea sa merg inainte. Cand pana si corpul a inceput sa imi transmita semnale ca-s pe cale sa fac o prostie, am inceput sa ma gandesc mai mult la mine.

Dupa o reflectare indelungata, am inteles ca era momentul sa schimb ceva. Mi-am dat seama ca, in cele din urma, neschimbate, ”bunele obiceuri” te faulteaza de nu te mai salveaza niciun zeu si nu te mai spala nicio apa.

Si atunci, desi cu inima grea, am spus „NU” in loc de „DA”. Brusc, ceva in mine s-a schimbat. O piatra mi s-a luat de pe inima si, pentru prima oara, m-am simtit puternica. Si mi-a placut.

Mi-am amintit apoi, vorbele unei vechi cunostinte: „cu cat refuzi sa-ti inveti lectiile, situatiile cu care te vei confrunta pentru a ti le insusi vor deveni mai dramatice. Batranul Saturn nu lasa nicio lectie neinvatata”.

Am constientizat atunci, ca eu am invatat-o pe a mea pe calea cea mai grea. Am dat la schimb timp, poate prea mult timp irosit. Am acumulat frustrari nenumarate si, cu siguranta, in poticnelile mele, am ranit cateva suflete. In cele din urma insa, am ajuns unde trebuie….

images„Orice femeie ar trebui să știe
Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăși,
Cum să renunțe la un job,
Să se despartă de un iubit
Și să își confrunte un prieten
Fără să ruineze prietenia.
Când să încerce mai mult…
Și când e timpul să plece…
Orice femeie ar trebui să știe
Că nu își poate schimba lungimea coapselor,
Lărgimea șoldurilor,
Sau natura părinților săi.
Că poate nu a avut o copilărie perfectă…
Dar acum, s-a sfârșit…
Orice femeie ar trebui să știe
Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire…
Cum să trăiască în singurătate,
Chiar dacă nu-i place asta…
Orice femeie ar trebui să știe
În cine poate să aibă încredere,
Și în cine să nu aibă
Dar și de ce ar trebui să își asume responsabilitatea…
Orice femeie ar trebui să știe
Spre ce se îndreaptă…
Poate fi masa de la bucătăria unui prieten
Sau o cabană frumoasă din pădure…
Și când sufletul ei are nevoie de alinare…
Orice femeie ar trebui să știe
Ceea ce poate și ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi…
O lună… Un an…”

picture103-1024x600Deunazi, m-am surprins gandindu-ma la „ieri”, „azi” si „maine”. M-am privit in oglinda si m-am vazut schimbata. Aceeasi eu, dar parca totusi alta. Aceleasi ganduri, dar indreptate in viitor.

Viitorul altfel: Un univers al nostru in care libertatea fiecaruia este pastrata si impartita-n doi.

M-am gandit apoi la el, cealalta fiinta din poveste. La ce-am avut si ce avem si am stiut: „i wouldn’t have it any other way”. Nu as schimba nici o-ntamplare in doi. Nu m-as vedea in nicio alta poveste decat cea de acum, cu nimeni altcineva in afara de el. Nu as fabula asupra unui viitor in care eu si el n-am exista. Nu m-as lasa din a-l iubi nici daca viata mea ar depinde de asta”.

Am incercat apoi sa-mi amintesc de mine inaintea lui. De povestile traite atunci si filmul meu s-a rupt. Uimita, am constat ca tot ce-a fost…. a disparut. Imi amintesc de fete, dar am uitat momente. Toate ranile pe care le purtam s-au dizolvat. Locul le-a fost luat de tot ce-nseamna eu si el. Amprenta lui o port mereu cu mine. Gandul la „ieri” nu-mi zboara mai departe de anul nostru impreuna. De parca inainate nu a existat nimic. De parca eu am aparut atunci. Cum am ajuns aici? Nu stiu. Ce va fi maine? N-am habar. Relatia noastra am trait-o intr-un continuu azi. Iar astazi, stiu ca nu as renunta la noi pentru nimic in lume. Ca imi pot inchipui un „azi” trait la fel si peste un an si peste cinci.

De parca am fi intr-o bucla atemporala, care ne stie inceputul, dar nu ne dezvaluie finalul. O ecuatie complexa, cu o necunoscuta, pe care nu vreau sa o dezleg. De care vreau sa ma bucur asa cum e. Care as vrea sa nu-si afle niciodata sfarsitul.

9846025-see-no-evil-hear-no-evil-speak-no-evil-close-up-portraitUn prieten bun mi-a zis candva: “inainte de a pune o intrebare, gandeste-te daca vrei intr-adevar sa afli un raspuns”.

I-am raspuns tantos: “din moment ce intreb, inseamna ca-mi asum si raspunul pe care urmeaza sa-l primesc.

“Si daca raspunsul n-o sa-ti placa?”, a continuat el. “Prefer adevarul oricat de dureros ar fi!”, am replicat apasat si sigura pe mine. A tacut. Si-a dat seama ca nu are cu cine sa se inteleaga. In plus, stia ca va veni ziua cand spusele mi se vor sparge zgomotos in cap si-atunci abia, o sa inteleg.

Intr-o buna zi, am inteles. Oricat de pregatit te consideri a fi, uneori un raspuns sincer nu face altceva decat sa inrautateasca lucrurile. Atunci cand vrei cu tot dinadinsul sa-ti confirmi o banuiala, traiesti cu senzatia ca transformarea in certitudine o sa te faca sa te simti mai bine. Ai impresia ca este mai rau sa fi luata de proasta si mintita decat sa ti se spuna adevarul verde-n fata.

Odata primita confirmarea, insa, constati ca niciun un raspuns sincer, dar greu de dus nu este foarte confortabil.

Sa rupi orice legatura nu-ti vine, sa-ti balacaresti “suspectul” pentru sinceritate este exclus. Daca mintea, ai fi zis ca e un nenorocit, care dupa ce ca o comite, iti mai insulta si inteligenta, jurandu-se ca nu fura. Daca e sincer, iar nu e bine. In ochii tai se transforma intr-un insensibil care nu da doi bani pe sentimentele tale si nu are nicio jena sa ti le raneasca.

Si atunci? Cum o scoti la capat? Cum sa-I scoti ochii pentru ceva ce tu te-ai incapatanat sa afli, cand ti s-a spus doar ca nu are importanta? Cum sa-I reprosezi sinceritatea pe care tu insati i-ai cerut-o? Dar mai ales, cum sa continui sa-l privesti cu aceeasi ochi?

Uneori, din dorinta de a “sti”, de a obtine confirmari pentru a-ti elogia “instinctul de fata mare, care nu te-nseala” risti sa “omori” sentimente care-ti tineau de cald, povesti pe care n-ai fi vrut sa le-ntinezi. Te pui in situatia ingrata de-a rupe legaturi pe care n-ai vrea sa le frangi, de a privi cu ochi rai relatii care altfel, ar fi functionat perfect.

Si atunci ma-ntreb, oare uneori nu e mai bine sa te comporti aidoma unui strut? Sa-ti iei banuielile si dorinta de certitudini si sa le-ndesi in c..osul de gunoi? Sa-ti vezi mai departe de fericirea ta, fie ea si iluzorie? Oare nu este de preferat o asemenea varianta in fata uneia in care te trezesti neputincios?

Cu ce te ajuta un adevar neplacut, daca ulterior stii ca nu vei putea face nimic- sau cel putin, nimic din ceea ce ar trebui facut? Si-atunci, constient fiind de situatia ta, nu mai bine taci din capul locului?

Atunci cand in adancul sufletului stim care ne sunt adevaratele sentimente si cum se prezinta lucrurile dincolo de imaginea pe care o afisam, este mai bine ca, inainte de a pune o intrebare incomoda, sa tragem aer in piept si sa ne amintim ca uneori, “ignorance is bliss.”

your time is now

Azi am vazut doi oameni fericiti. Erau tineri si se iubeau, sau cel putin asa parea. Stateau imbratisati in statie la Cismigiu si se sarutau cu foc. Ochi inchisi, sentimente pure. Erau frumosi, ascunsi in universul lor impartit la doi. Timpul parea sa fie de partea lor, iar orice altceva nu mai conta.
 Privindu-i, m-am intrebat daca eu as mai putea face asa..raspunsul..tacere. Mi-am dat seama atunci ca, astazi, timpul si pasiunea mea se masoara altfel. Ca a trecut prea multa vreme de cand faceam si eu asa si imi placea.
As fi vrut atunci sa-mi surprind iubitul cu o vizita neanuntata si o invitatie in parc…si ce surpriza ar fi avut…probabil l-ar fi busit rasul, dar doar dupa ce mi-ar fi aruncat privirea aia, care spune raspicat “pe asta de unde ai mai scos-o?!”. Dar stiam oricum ca nu-i acasa, ca munca ii taie mult din “timpu-n doi”.
 Pentru ca in lumea “oamenilor mari” timpul se scurge altfel. Intre cinci drumuri la sala, la munca si acasa abia mai gasim timp sa ne intrebam “cum ti-a fost ziua?”.
Plimbarile prin parc, saruturile nepasatoare in vazul lumii nu-si mai au locul. Apartin unor vremuri demult apuse, alea  de liceu, cand totul era “roz si pufos”.
Astazi, prioritatile par a fi altele, iar “bucura-te de lucrurile simple” nu pare a fi printre ele.
Timpul pe care suntem dispusi sa-l acordam noua si celuilat este tot mai limitat. Putinul cu care ajungem sa ne multumim este infiorator. Visam la povesti complete ca-n liceu, dar ne multumim cu flash-uri. Pentru ca in ziua de azi, mancarea a devenit fast food, iar relatiile s-au transformat in speed daiting.
Timpul parca nu mai are rabdare cu noi sau poate noi ne incapatanam sa alergam prin el.
Imi par de prea multe ori prea grabita sau prea inceata fata de viteza cu care trec si se petrec toate in jurul meu.
Mi-ar placea si mie sa ma sarut cu iubitul in mijlocul strazii fara sa-mi pese.
 As vrea sa simt ca timpul e din nou de partea mea, iar  momentele in care sta in loc sunt tot mai numeroase.
Mi-ar placea ca gandurile si sentimentele sa-mi ramana la fel de luminoase si de neclintit ca-n vremurile cand eram aidoma tinerilor din statie de la Cismigiu.
Mi-ar placea sa pot spune “avem timp pentru toate”. Dar nu avem sau nu vrem sa avem….e mai usor sa spunem “sunt busy rau”….pana intr-o zi cand unul va spune “acum am timp”, iar celalalt va raspunde “imi pare rau, timpul meu a expirat.