Category Archives: Joaca de-a literatura

Letter to my unborn child

Standard

imagesDragul meu,

Stiu  ca te lasi asteptat, si probabil ca ai un motiv foarte bun pentru asta.  Mi-ar fi placut sa il stiu si eu, dar asa cum bine am invatat pana acum, „toate au rostul lor”, iar rostul va fi dezvaluit „la momentul potrivit”.

Stiu, stiu, trebuie sa am rabdare, dar uneori parca ajung la capatul ei.

Tu insa, pari foarte rabdator. Ba mai mult, sunt convinsa ca atunci cand vei decide sa apari, ma vei invata foarte multe despre rabdare, doar fiind tu insuti. Si vai, ce provocare o sa fie!

Probabil i-ai auzit pe unii si pe altii spunand ca inca nu sunt pregatita.Ca daca ai aparea acum in viata mea,  nu as sti ce sa fac cu tine.

Eu insa vreau sa te asigur ca se inseala.

E adevarat ca la inceput, mai mult ca sigur ma voi panica. In definitiv, nimeni nu se naste pregatit pentru asa ceva. Dar promit ca am sa invat sa te inteleg din mers. Ba mai mult, iti ofer si-o garantie: iubirea ce ma va lega de tine-cel mai de pret atuu pentru a face totul cat pot de bine.

Stiu, par naiva si copilaroasa, dar zau ca nu-s. Te vei convinge insa, „la momentul potrivit”.

Atat te rog, increde-te in mine si grabeste-te sa ajungi intai aici.

Si daca poti, ia de la mine culoarea parului si forma gurii, iar ochii musai fura-i de la tati (da, da, stii tu cine e„tati”).

De fapt stii ce, fii cum vrei tu- bucatica rupta din tati sau mini-eu. Sarmant ca el sau bland ca mine. Cu firea noastra sau total opus de noi..

…doar fii..(in viata mea sau viata noastra)

dar fii voios si sanatos.

Cu drag,

Mami

Despre iubire si alti demoni

Standard

imagesDorinta esti tu, caldura sunt eu. Trupul este al meu, dar eu sunt toata tu.

Inocenta mea ti-o dau pe toata tie.

Vorbele ti le sorb si incerc sa le integrez in mine.

Plamanii mei iti cauta parfumul. Amprenta ta o port mereu cu mine.

Trairile mele sunt toate ale tale.

Mi te-ai ascuns in vene si curgi nestingherit prin mine.

Acasa mea esti tu, iar eu iti sunt refugiu. Caldura mea te apara de ploi si vant.

In preajma mea uiti tumultul de zi cu zi.

Din noi rasare o lume noua. Te chem in mine si ma pierd in tine.

Magia ce o tesem e bunul meu cel mai de pret. Te vreau mai mult cu fiecare noua zi.

Ma daruiesc in intregime tie, dar simt ca nu-ti pot fi de-ajuns.

Cum sa-ti ofer mai mult cand de fiecare data iti dau totul?

De cate ori ma poti reinventa?

Cata nebunie starnesti in mine si unde m-as putea opri?

Cata pasiune si cat devotament pot sa existe intr-un singur om?

“Fii libera” mi-ai zis, dar libertatea mea vreau s-o impart cu tine.

In ochii tai ma regasesc, sarutul tau imi este hrana.

In mana ta o alta EU se faureste.

EU cea de azi sunt fericire. EU cea de maine voi deveni iubire.

Iubirea mea va fi in intregime a ta.

Ajuta-ma sa te iubesc fara sa te inlantuiesc. In drumul catre tine nu ma lasa sa te sufoc. Deschide-ti sufletul si lasa-ma sa-mi fac culcus in el.

Ajuta-ma sa-ti fiu femeie, caci tu imi esti deja barbat.

Incursiune in cunoscut

Standard

Time-and-railwayAstazi mi-am facut bagajele si am pornit la drum. In cale mi-a iesit o tanara speriata, usor confuza si nesigura. Era mai mica decat mine cu aproape doi ani.  Se intreba ce trebuie sa faca. Sa porneasca la drum? Sa dea inapoi? I-am zambit si i-am spus: “Curaj. Mergi inainte. O sa te schimbe si n-o sa regreti. Fii tare”.  Langa ea statea un tip, impunator. Ma privea iscoditor, stiind exact ce se intampla. L-am tras deoparte si i-am spus “Fii bun cu ea. Stii bine unde o sa se ajunga”. “Fii fara grija”, mi-a raspuns, “stii ca esti in siguranta. Du-te acum, calatoria ta abia a inceput”. Am dat din cap in semn de incuviintare si am plecat din nou la drum.

M-am intalnit cu o fata la vreo 24 de ani. Plangea si repeta intr-una “o sa se intoarca. Sunt sigura. Era perfect pentru mine”. I-am sters lacrimile si i-am raspuns “nu, nu era pentru tine. N-o sa se intoarca si nici nu aveai nevoie sa o faca. Peste trei ani o sa privesti lucrurile altfel si o sa intelegi exact de cine aveai nevoie si de cine nu”. “De unde stii?”, m-a intrebat contrariata. “ Nu am timp sa iti explic. Ai incredere in mine. Hai, aduna-te si priveste inainte. Someone better is out there. Te asteapta..”Inainte sa mai apuce sa zica ceva, am pornit catre urmatoarea destinatie.

Am dat nas in nas cu o pustoaica tanara, abia iesita de pe bancile liceului. Era stresata si se temea. De ea, de lume, de ceea ce urma. Langa ea un pusti de-o seama. O tinea de mana si incerca sa o linisteasca, schitand planuri de viitor “o sa vezi ca o sa fie bine. O sa intri la facultate, iar in anul 2 o sa ne mutam impreuna. Cand o sa terminam cu scoala, o sa ne casatorim.” “N-ai de unde sa stii”, i-a spus “daca nu o sa fie asa?”, a adaugat. M-am apropiat de ea si am linistit-o“asculta-l, are dreptate. O sa intri la facultatea dorita. O sa o termini si o sa ajungi sa lucrezi acolo unde vrei”. “Si el? O sa mai fim impreuna? O sa fie asa cum vorbim acum?”, m-a intrebat plina de speranta, privindu-ma cu ochi mari, de copila inocenta. Am tacut pret de cateva secund si am raspuns “Nu iti mai pune atatea intrebari.  Traieste clipa. Esti tanara”, dupa care m-am departat, nevrand sa ii spulber visele.

Am ajuns apoi pe strazile copilariei mele. In fata mea, o pustoaica de 12 ani. Langa ea, pe o bordura, un pusti cu vreo 5 ani mai mare. Intre ei, o chitara. Se sorbeau din priviri si fredonau “noapte la mare, noapte la mare, buzele tale au gust de sare..” M-au observat si s-au oprit.  Copila a venit la mine si mi-a soptit “e prietenul meu si il iubesc. Nu e altul ca el.” “Mai discutam peste 15 ani” , i-am spus amuzata si am plecat.

Din spatele unei porti mi-a iesit in cale o fetita slaba, tunsa scurt, cu ochi mari si zambet larg. Cu pasi vioi s-a indreptat spre mine. Avea in spate un ghiozdan mai mare decat ea. M-a privit si s-a prezentat “ma cheama Cristina. Azi e prima zi de scoala. Am sase ani si abia astept sa ma fac om mare. Tu cine esti?”

“Ma cheama Cristina si sunt om mare. Grabeste-te incet. Exista un timp pentru toate”.

EU, TU…NOI?!

Standard

Hey baby, ti-am spus vreodata ca te iubesc? Bineinteles ca nu. Si stii de ce?

Pentru ca EU nu pot sa mint.

EU nu stiu sa ma joc.

Dar TU baby?

Stiu, baby, TU nu minti.

TU esti intotdeauna sincer, TU nu stii sa te exprimi pe ocolite. TU  spui mereu ceea ce simti.

TU esti “mr. white lies”.

Iar EU, mr white lies, EU te urasc. Si stii de ce?

EU te urasc pentru ca m-ai facut sa cred in NOI.

                                                 ***

EU, TU, NOI- ce termeni abstracti, ce insiruire de nonsensuri.

Cine sunt EU, cine esti TU, si mai ales, cine am fost NOI?

De parca ar mai conta.

De parca acum, EU m-as gandi la NOI.

De parca TU ai fi crezut vreodata in NOI.

De parca NOI, am fost vreodata DOI.

Si totusi, baby, stii ce-a mai ramas din NOI?

Un gand , un cant si un sertar cu amintiri.

Un zambet si un ultim legamant:

EU voi uita de NOI.

Iar TU baby…. TU du-te unde vezi cu ochii!

Si ia cu tine si amintirea clipelor in care am fost NOI.

Si termenii“regret” , “rabdare”, in care TU oricum nu crezi si pe care n-ai putea sa-i alaturi intr-o fraza.

Dar stii ceva baby? EU pot.

EU “regret” ca am avut  “rabdare” si am dat crezare fiecarui cuvant de indragostit pe care TU il rosteai,  iar EU il huleam.

                                       ***

TU indragostit- o dulce amagire.

EU, pe picior gresit- o trista intamplare.

– “White lies only”- ar fi trebuit sa stiu. N-ar fi trebuit sa-mi iasa din minte.

Ar fi trebuit sa fug inainte ca TU si EU sa devenim NOI.

Si totusi, daca n-ai fi fost TU, n-as fi fost EU, cea de dupa NOI.

EU cea din nou puternica.

EU cea hotarata sa uite de NOI.

EU cea rautacioasa, despre care TU spuneai ca te duce in ispita.

                                                  ***

EU sunt vie baby. Sunt vie si traiesc intens.

EU stiu ce vreau.

 Dar TU, baby, te zbati intre ce ai, ce vrei si ce-ai putea avea.

TU baby, TU nu stii ce sa alegi si incotro sa mergi.

…..Du-te unde vezi cu ochii baby!

Si ia cu tine si ultimele ganduri dedicate tie…

EU,TU, NOI- THE END

File de poveste

Standard

Cineva mi-a zis mai demult ca ar trebui sa ma apuc de scris povesti. Pana la urma mi-am luat tastele in brate si am facut-o si pe asta :D. Ce a iesit vedeti mai jos:

Maya si Armand stateau la masa in cafeneaua ticsita de lume si de fum, urmarind talentele muzicale ale prietenilor lor.  Era seara de karaoke in clubul lor preferat, iar Codrin, Arina, Sorin si Amalia isi facusera pentru prima data curaj sa urce pe scena.

Ochii luminosi ai Mayei erau astazi mai intunecati decat de obicei. Privea in gol, iar zambetul ii pierise de pe chip. Armand o privea atent, incercand sa-si dea seama ce ganduri nu-i dau pace.

– Ce-i cu tine Maya? Nu pari in apele tale, o intreba acesta.

– N-am nimic, raspunse fata fara sa stea pe ganduri.

– Esti cam tacuta. Nu-ti sta in fire. Sigur esti bine?

– Da. N-am nimic. Probabil ca in ultima perioada gandesc prea mult.

Armand ii arunca o privire banuitoare :

– Vrei sa-mi spui ce-ai patit?

Ochii ei mari il privira cu neincredere :

-Nu stiu, unele lucruri e mai bine sa le tinem pentru noi.

– Din nou Calin?, continua Armand.

– Nu, raspunse Maya, tintuind parchetul. El nu mai reprezinta de mult o problema pentru mine.

Raspunsul ei starni si mai mult curiozitatea lui Armand:

-Si atunci? Oricat ai vrea sa tii anumite ganduri pentru tine, e mai bine sa le impartasesti. Hai, curaj, stii doar ca poti avea incredere in mine, doar ne cunoastem de atata timp.  O sa-ti faca bine.”

– Armand, hai sa ne plimbam, vrei?, ii propuse Maya, dand voce unor ganduri care-i dadeau tarcoale de ceva timp.

–  Cum asa Maya, o intreba el usor incurcat. Si cu ei ce facem? Nu putem disparea fara sa le spunem nimic.

– Le lasam un bilet. Le spunem ca mi s-a facut rau si m-ai dus acasa.

– Pai si unde vrei sa mergem?

– In parc

–  In parc la ora asta?! O intreba Armand, neputandu-si stapani uimirea. Suntem in toiul noptii.

– Si ce? Cu atat mai bine. E mai placut. Hai, IOR-ul e la doar doi pasi de-aici.

Nemaiasteptand raspunsul lui, Maya il lua de mana si il trase dupa ea. 10 minute mai tarziu, trecura de intrarea principala a parcului. Copacii invaluiti in intuneric se asterneau in fata lor, iar luna plina le ghida pasii. Racoarea noptii mangaia placut umerii goi ai Mayei, iar gandurile incepura sa i se cuminteasca.

In tot acest timp, Armand o privea atent, incercand sa-i ghiceasca intentiile pe chip.

–  De ce m-ai adus aici Maya? O intreba el, continuand sa o priveasca in ochi.

– Simteam nevoia sa evadez, sa fug- zise ea, evitandu-i privirea.

– De cine sau de ce?

– De mine si de gandurile mele. As fi fugit si de tine, dar n-am putut, marturisi ea, scrutand imensitatea lacului care se intindea in dreptul lor.

– Ei as, am trait sa o aud si pe asta- exclama Armand. Cum sa fugi de mine Maya? De ce, ce ti-am facut?

– Nimic, zise Maya, cu privirea inca atintita  asupra lacului intunecat. Cred ca incep sa o iau razna, nu ma lua in seama, adauga ea.

– Uita-te la mine Maya, ii zise acesta usor iritat, tragand-o spre el. Imi zici ce ai sau iti fac cunostiinta cu pestii din lac?!  O ameninta in gluma Armand,  incercand sa destinda atmosfera.

Usor incurcata si inca prinsa in stransoarea lui, Maya prinse curaj si-l intreba:

– Armand, ai regretat vreodata o decizie luata? Te-ai intrebat vreodata cum ai fi procedat daca ai fi putut da timpul inapoi?

Tanarul o privi iscoditor, dupa care ii dadu drumu la mana.

– Bineinteles ca da, nu cred ca exista om care sa nu se fi gandit la asta macar o data in viata. Dar ce-ti veni acum?

– Pai stii…..

– Maya, niciodata nu mi-a fost atat de greu sa scot doua vorbe de la tine. Aproape ca nu te recunosc. Ce-i cu tine?, o intreba Armand pierzandu-si rabdarea.

Sesizand agitatia din glasul bunului ei amic, Maya trase puternic aer in piept, dupa care isi incepu marturisirea:

– Uite ce e Armand, am promis inca de la inceput ca vom fi sinceri unul cu altul, orice ar fi. Crede-ma ca niciodata nu mi-a fost mai greu sa vorbesc cu tine decat imi este acum…

– Observ, insa nu inteleg de ce, o intrerupse Armand.

– Lasa-ma sa termin, ii zise Maya, aruncandu-i o privire extrem de serioasa. Ma simt si asa destul de ciudat. 

– Bine, raspunse Armand zambind.

– Deci cum ziceam. Problema e in felul urmator. Cred ca m-am indragostit. Iar inainte de a ma intrerupe din nou lasa-ma sa te intreb: Mai tii minte cand ti-am zis ca dintr-un motiv sau altul, intre noi n-o sa poata fi niciodata nimic mai mult decat o simpla prietenie?

– Da…, zise tanarul usor speriat de ceea ce ar putea urma.

– Ei bine, cred ca am inceput sa privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva, recunoscu fata  ferindu-si privirea de-a lui.

– Poftim?!, exclama Armand, plin de uimire. Ce-ai spus?

– Nu ma face sa repet, Armand, il ruga Maya. Stii prea bine ce vreau sa spun.

– Da…raspunse tanarul abatut.

Stanjenita de tacerea care se lasase intre ei si constientizand ca raul oricum a fost facut, fata merse si mai departe. Il apuca de mana dupa care i se adresa:

– Armand, acum iti cer eu tie sa ma privesti in ochi si sa-mi spui ce-ti trece prin minte.

– Mi-e greu Maya, nu ma asteptam la asa o marturisire, recunoscu baiatul, dupa care continua: credeam ca ai iar probleme cu vreun talamb care-ti da tarcoale sau mai stiu eu ce.  E ultimul lucru pe care ma asteptam sa-l aud de la tine. E adevarat, ca uneori am simtit ca ceva nu este in regula, insa am pus totul pe seama inchipuirilor mele.

– Bine Armand, atunci spune-mi, tu te-ai gandit vreodata cum ar fi daca ar fi? Si am sa te rog sa fii sincer, indiferent de raspuns. Vreau doar adevarul, puncta Maya,  privindu-l in ochii aceia calzi, care au fermecat-o intotdeauna.

– Da Maya, mi-a trecut prin minte insa…

– Insa ce? Il intreba fata cu grasul aproape stins.

– Insa nu m-am gandit niciodata ca vreodata s-ar putea schimba lucrurile intre noi, continua acesta, mangaind-o usor pe fata.

– Si? Ai vrea sa se schimbe? Il intreba Maya in timp ce obrajii sai se incalzeau sub atingerea lui.

– Nu stiu Maya, m-ai luat prea din scurt. Nu pot sa-ti dau un raspuns acum

– M-am temut de reactia ta Armand, insa trebuia sa-ti spun, se confesa fata. Gandurile  nu-mi dadeau pace. Simteam ca explodez, daca nu ma exteriorizez. Iarta-ma daca te-am bulversat, se disculpa Maya, luandu-l in brate.

– Hai, lasa nu-i nimic. Mai bine ca mi-ai zis, o consola Armand, in timp ce-si trecea mana prin parul ei castaniu.

 -Da-mi timp de gandire pana maine. Da? Te scot la o inghetata si vedem ce facem, zise baiatul, zambind cu caldura.

– Bine, raspunse Maya nesigura.

– Acum hai, hai acasa. Mai e putin si se lumineaza , constata Armand. 

O lua pe dupa umar si pornira impreuna pe aleile slab luminate, lasand in urma lacul si marturisirea de la marginea sa.”

Scurt pe doi

Standard

Do you believe in dreams? That’s how I found you.…la propriu. Mi-ai aparut in vis, dar nu stiam cine esti. Imagini neclare, insa suficiente cat sa te pot recunoaste.

Tu, baiete fara chip din vis- Ce cauti tu, in viata mea? Ce lectie ma vei invata? Ce imi vei reaminti?

Dar eu? Ce caut eu in viata ta?

Da, stiu, toate se intampla cu un scop.

Al nostru insa care este? Ce ne-a unit si ce ne va intari?

Raspunsurile le vom afla dand timpului timp 🙂

P.S : tu, cel din vis, nu lua totul ca atare. Considera textul un exercitiu de scriere, pornind de la piesa asta 😀

Un fluture indragostit

Standard

Scumpii mei sefi m-au trimis, impreuna cu alti colegi, la un curs de jurnalism online. La finalul sau, am fost pusi sa scriem o poveste pornind de la un personaj bizar ca “o carte care asteapta sa fie citita”, “un ziar zburator”, “un fluture indragostit”, “o pantera de la zoo care ii analizeaza pe vizitatori” si alte trasnai :D. Eu mi-am ales fluturele, pentru ca pe moment, mi s-a parut cel mai usor de abordat :D.

Ce veti citi mai jos este scris aproape la misto, in 15 minute, mergand pe ideea “repede sa scap”:)). Asadar, va prezint monologul unui fluture indragostit. Have fun si amintiti-mi va rog, sa nu ma apuc niciodata de scris povesti sau romane :D.

 

“Ce zi frumoasă este astăzi! Nu ştiu de ce, dar astăzi…parcă şi soarele străluceşte mai puternic, iar cerul parcă e şi el mai albastru. Şi ia uite, ce frumos ciripesc păsările, parcă până astăzi, nu am observat acest lucru …Oare ce m-a apucat? Da, cred că ştiu, Mariposa este vinovată. Da….cred că m-am îndrăgostit…ah, şi ce frumoasă este dragostea! Deodată mă simt mult mai bine. Parcă sunt mai optimist, iar lumea îmi pare mai frumoasă. Astăzi…..până şi oamenii îmi par mai buni. Astăzi, nu mi se mai par atât de încruntaţi şi grăbiţi spre treburile zilnice….Uite-o pe fata aceea. Uite ce zâmbăreaţă e şi ce împăcată cu sine pare…Oare şi ea e îndrăgostită? Da, cred că da. Cu siguranţă cineva îi face viaţa mai frumoasă…cu siguranţă acum se gândeşte la el.Dar ce se aude ? Ce zgomot puternic…Ah, sună un telefon…telefonul ei. Uite-o cum se luminează la faţă şi ce zâmbet larg îi apare pe chip. Cu siguranţă a sunat-o EL. Cu siguranţă i-a zis că îi e dor de ea şi că abia aşteaptă să o vadă…Da, sigur e îndrăgostită. Ah, şi ce frumoasă este dragostea…..Dar chiar, ce-o face Mariposa? Oare se gândeşte şi ea la mine, cum mă gândesc şi eu la ea? Mai bine mă duc s-o caut….să-i spuna că o iubesc şi că o vreau mereu alături.”