Category Archives: Momente si schite

Never let me go

Standard

tumblr_static_filename_640_v2O piesa buna, o seara linistita, un pahar de vin si gandurile o iau la vale…Oameni, situatii, intamplari- toate trec prin viata mea si-n urma lor raman doar  intrebari. Ce am avut? Ce am pierdut? Cat m-am schimbat, cat am ramas la fel? De unde am plecat si unde am ajuns? Ce lectii am invatat si unde sunt inca repetenta?

Era o vreme in care credeam ca stiu cine sunt si ce vreau. Apoi mi-am dat seama ca de fapt nu stiu nimic.

Credeam ca a fi puternic inseamna a-ti cladi ziduri de nedaramat.  Am inteles apoi, ca, de multe ori, puterea imbraca vesmintele blandetii si  delicatetei.

Eram convinsa ca drumul pe care o apucasem nu  are cum sa fie mai rau decat tot ce traisem pana atunci. Ulterior, mi-am amintit ca niciodata nu trebuie sa spui niciodata.

Candva credeam ca niciodata nu voi mai iubi cum am iubit in momentul x sau y al vietii mele.  Acum am inteles ca nimic nu se compara cu ce am trait in ultimii trei ani.

In urma cu trei ani, credeam ca s-a scurs din mine si ultima farama de anduranta. Acum stiu ca, la nevoie, gasesc resurse nebanuite de a continua.

Prin hatisurile relatiei, am crescut, m-am redescoperit si am prins aripi. Zburand tot mai sus, am trait bunele si rele- mereu neobosita, tot mai rezistenta.

Acum insa, teama si oboseala m-au ajuns din urma. Acum ma tem ca totul se va face scrum intr-o secunda.

Azi sunt constienta de cat de mult iubesc, insa ma sperie ca iubirea este singurul pilon de care mai dispun.

Inainte aveam nenumarate motive sa coninui, acum am doar unul sa raman.

Culorile din juru-mi incep sa se cojeasca, iar dincolo de ele se  iveste tot mai des deznadejdea….

 

Letter to my unborn child

Standard

imagesDragul meu,

Stiu  ca te lasi asteptat, si probabil ca ai un motiv foarte bun pentru asta.  Mi-ar fi placut sa il stiu si eu, dar asa cum bine am invatat pana acum, „toate au rostul lor”, iar rostul va fi dezvaluit „la momentul potrivit”.

Stiu, stiu, trebuie sa am rabdare, dar uneori parca ajung la capatul ei.

Tu insa, pari foarte rabdator. Ba mai mult, sunt convinsa ca atunci cand vei decide sa apari, ma vei invata foarte multe despre rabdare, doar fiind tu insuti. Si vai, ce provocare o sa fie!

Probabil i-ai auzit pe unii si pe altii spunand ca inca nu sunt pregatita.Ca daca ai aparea acum in viata mea,  nu as sti ce sa fac cu tine.

Eu insa vreau sa te asigur ca se inseala.

E adevarat ca la inceput, mai mult ca sigur ma voi panica. In definitiv, nimeni nu se naste pregatit pentru asa ceva. Dar promit ca am sa invat sa te inteleg din mers. Ba mai mult, iti ofer si-o garantie: iubirea ce ma va lega de tine-cel mai de pret atuu pentru a face totul cat pot de bine.

Stiu, par naiva si copilaroasa, dar zau ca nu-s. Te vei convinge insa, „la momentul potrivit”.

Atat te rog, increde-te in mine si grabeste-te sa ajungi intai aici.

Si daca poti, ia de la mine culoarea parului si forma gurii, iar ochii musai fura-i de la tati (da, da, stii tu cine e„tati”).

De fapt stii ce, fii cum vrei tu- bucatica rupta din tati sau mini-eu. Sarmant ca el sau bland ca mine. Cu firea noastra sau total opus de noi..

…doar fii..(in viata mea sau viata noastra)

dar fii voios si sanatos.

Cu drag,

Mami

Ziua in care l-am reinvatat pe “NU”

Standard

5338349795_ec70273e19In copilarie am fost fetita care l-a luat pe “NU” in brate. Nu imi amintesc cand si cum am dezvoltat acest “bun” obicei, dar odata pornit, nu m-am mai lasat de el. Orice mi se cerea, orice intrebare mi se adresa, raspunsul era doar unul: “NU”.

Cand am crescut, am dat-o in extrema cealalta: spuneam “DA” chiar si atunci cand totul in mine era “NU”. Nici nu apuca sa-mi zboare porumbelul ca deja imi parea rau si as fi vrut sa dau inapoi, dar era prea tarziu sau mi-era prea jena.

Pe masura ce anii treceau, obiceiul mi-a devenit problema: “DA”-ul zburda nestingherit, eu imi juram ca data viitoare nu mai fac, dar cu prima ocazie o luam de la capat.

Prietenii imi spuneau ca sunt prea buna, eu ma simteam slaba si-mi venea sa ma iau la palme.

Mizele insa, nu au fost niciodata suficient de mari, incat sa-mi invat lectia.

Totul pana cand, recent, am fost pusa in situatia in care un “DA” in loc de “NU” chiar mi-ar fi putut crea probleme pe termen lung.

Urmandu-mi metehnele de fier, am vrut si acum sa ajut. Zi dupa zi insa, gandul ca ceea ce urma sa fac era o idee extrem de proasta atarna tot mai greu. Chiar si atunci insa, m-am luptat cu el, agatandu-ma de unicul argument care imi permitea sa merg inainte. Cand pana si corpul a inceput sa imi transmita semnale ca-s pe cale sa fac o prostie, am inceput sa ma gandesc mai mult la mine.

Dupa o reflectare indelungata, am inteles ca era momentul sa schimb ceva. Mi-am dat seama ca, in cele din urma, neschimbate, ”bunele obiceuri” te faulteaza de nu te mai salveaza niciun zeu si nu te mai spala nicio apa.

Si atunci, desi cu inima grea, am spus „NU” in loc de „DA”. Brusc, ceva in mine s-a schimbat. O piatra mi s-a luat de pe inima si, pentru prima oara, m-am simtit puternica. Si mi-a placut.

Mi-am amintit apoi, vorbele unei vechi cunostinte: „cu cat refuzi sa-ti inveti lectiile, situatiile cu care te vei confrunta pentru a ti le insusi vor deveni mai dramatice. Batranul Saturn nu lasa nicio lectie neinvatata”.

Am constientizat atunci, ca eu am invatat-o pe a mea pe calea cea mai grea. Am dat la schimb timp, poate prea mult timp irosit. Am acumulat frustrari nenumarate si, cu siguranta, in poticnelile mele, am ranit cateva suflete. In cele din urma insa, am ajuns unde trebuie….

Return to innocence

Standard

mother-daughter-balancingO vorba din stramosi spune “cine nu are batrani, sa-si cumpere”. Eu as zice “cine nu are copii..sa faca sau sa interactioneaza cu ai altora”.

Noi, “oamenii mari”, ne ascundem, punem orice la indoiala, ne este teama sa exprimam sentimente, complicam lucruri simple. Copiii sunt alfel. Daca au ceva de zis, zic fara sa stea pe ganduri, daca te plac, ti-o spun direct, daca vor sa te imbratiseze, sa te pupe o fac…simplu, natural, fara probleme.

Cred ca viata noastra ar fi mult mai frumoasa daca macar din cand in cand, am fi si noi ca ei. Daca am face sau am spune diverse fara sa cantarim totul in amanunt, fara sa ne temem ca suntem “luati de prosti” sau “ne facem de ras”:, daca ne dezvaluim adevaratele sentimente.

Mereu am zis ca gesturile si vorbele simple, sincere, din inima, au un efect de o mie de ori mai puternic decat exprimarile pompoase sau faptele marete.

Nu credeam vreodata ca un “pe tine te iubesc”, spus de un prichindel de 5 ani si un “imi place foarte mult de tine”, auzit de la o gaza de aproape 9 ani ma pot impresiona intr-o asemenea masura. Orice alte declaratii, oricat de alambicate si epatante, nu m-ar fi putut da pe spate mai mult decat au facut-o aceste cuvinte simple, rostite din tot sufletul.

Sentimentul pe care ti-l provoaca incarcatura emotionala a unei imbratisari primite de la o fetita cunoscuta recent, care se bucura sincer cand te vede a doua oara, egaleaza – ba chiar depaseste cu mult- senzatii de care m-am lovit in 28 de ani de viata.

Ziua mi-a fost mai frumoasa datorita ei. Viata mi-a parut mai simpla in momentele petrecute in compania ei. Zambetul tamp, pe care inca il port, starea de bine, pe care inca o simt, sunt marturie in acest sens.

Oamenii mari ar trebui sa invete sa fie din nou copii – macar un pic, macar din cand in cand, macar in relatia de cuplu.

Ceva imi spune ca traiul in doi ar fi mai spornic daca, din cand in cand, ne-am re-juca frumos impreuna. Daca macar sentimentele si dorintele ni le-am exprima asemeni copiilor: simplu, spontan, fara grija aparentelor sau a zilei de maine….

Contradictii si absurd

Standard

largeCand esti indragostit, viata se transforma intr-un Montagne Russe.

Azi esti super mega fericit si exaltat pentru ca te-ai vazut cu “iubi” si totul a fost minunat, iar peste o saptamana, te-ai lua si te-ai ascunde sub cea mai solitara piatra pentru ca nu ti-a vorbit o zi si nu v-ati vazut doua.

Diminetile in care ajungi la birou rupta de somn si cu cearcane cat casa sunt extrem de usor acceptate si depasite atunci cand stii ca in noaptea precedenta ai dormit in bratele iubitului.

In orice alta zi ai fi ciufuta. Atunci zambesti. Zambesti si tu, zambesc si colegii. Pentru ca stiu. Privirea “aceea” te da mereu de gol.

Emotiile nu sunt niciodata mai greu de stapanit decat atunci cand urmeaza sa-I cunosti prietenii sau  parintii.

Niciodata nu-ti tremura picioarele mai tare si nu ti se taie respiratia mai des decat atunci cand vrei sa spui primul “te iubesc”.

Niciodata nu ai putea concepe mai multe scenarii dramatico-paranoice decat atunci cand ai senzatia ca te-a privit ciudat sau ai vazut pe profilul de Facebook un comentariu,o postare sau o poza care ar putea fi interpretate in o mie de feluri. Care, poate, nu inseamna mare lucru, dar care in mintea ta capata deja intelesuri catastrofale.

Nu cred ca exista minti in care ganduri gen “sigur si-a gasit pe altcineva”, “nu ma mai doreste” nu s-au amestecat cu cele ca“tine la mine”, “simt ca ma doreste”, “il iubesc”, il urasc“ – pana cand nu mai intelegi nimic din ce se intampla cu tine, cu el, cu voi, cu relatia in sine.

La certuri nici nu ma mai gandesc. De cate ori, dupa o discutie mai aprinsa, nu ne promitem ca plecam, ca nu ii mai vorbim.

De cate ori ne dam rotunzi si ne tinem “tari”….fix doua zile. Dupa care redevenim  iubitori si blanzi, de parca cerul nostru a fost mereu senin.

Am spus-o si o repet “cel mai frumos sentiment e sa stii ca omul caruia iti vine sa-I crapi capul intr-un moment in care te-a scos din minti este acelasi cu cel in bratele caruia ai vrea sa te refugiezi tot in acel moment”.

Un om nu este niciodata mai viu decat atunci cand e indragostit. Nu se “usuca” mai rapid decat atunci cand simte ca nu e iubit. Cand vede ca relatia “perfecta” devine “defecta”.

Iubirea muta munti si seaca ape. Pe toate le face si le desface. Iarta mult si este rabdatoare. Ofera tot, cerand putin. E motorul care pune in miscare mecanisme gigantice. Pe unii ii inspaimanta. Altii o cauta o viata-ntreaga, iar cand o gasesc o minimalizeaza, reducand-o la absurd. O iau “de-a gata” pentru ca au senzatia ca li se cuvine. O “poarta” un timp, apoi o alunga sau o neglijeaza. O pierd si apoi isi plang de mila.

“- Omul e un tesut de contradictii si absurd.

– Si cand iubeste?

– Mai ales.”- Lorelai

Despre iubire si alti demoni

Standard

imagesDorinta esti tu, caldura sunt eu. Trupul este al meu, dar eu sunt toata tu.

Inocenta mea ti-o dau pe toata tie.

Vorbele ti le sorb si incerc sa le integrez in mine.

Plamanii mei iti cauta parfumul. Amprenta ta o port mereu cu mine.

Trairile mele sunt toate ale tale.

Mi te-ai ascuns in vene si curgi nestingherit prin mine.

Acasa mea esti tu, iar eu iti sunt refugiu. Caldura mea te apara de ploi si vant.

In preajma mea uiti tumultul de zi cu zi.

Din noi rasare o lume noua. Te chem in mine si ma pierd in tine.

Magia ce o tesem e bunul meu cel mai de pret. Te vreau mai mult cu fiecare noua zi.

Ma daruiesc in intregime tie, dar simt ca nu-ti pot fi de-ajuns.

Cum sa-ti ofer mai mult cand de fiecare data iti dau totul?

De cate ori ma poti reinventa?

Cata nebunie starnesti in mine si unde m-as putea opri?

Cata pasiune si cat devotament pot sa existe intr-un singur om?

“Fii libera” mi-ai zis, dar libertatea mea vreau s-o impart cu tine.

In ochii tai ma regasesc, sarutul tau imi este hrana.

In mana ta o alta EU se faureste.

EU cea de azi sunt fericire. EU cea de maine voi deveni iubire.

Iubirea mea va fi in intregime a ta.

Ajuta-ma sa te iubesc fara sa te inlantuiesc. In drumul catre tine nu ma lasa sa te sufoc. Deschide-ti sufletul si lasa-ma sa-mi fac culcus in el.

Ajuta-ma sa-ti fiu femeie, caci tu imi esti deja barbat.

If i give you my life, would you know what to do with it?

Standard

trust-nias-piece-leap-of-faith1Sunt zile in care toate lucrurile se aseaza si se intrepatrund intr-un fel aparte. Zile in care tacerea orasului dintr-o dimineata se potriveste perfect cu piesa pe care o asculti in casti, cu gandurile care iti trec prin minte si cu senzatiile care te incearca.

Azi admiram pierduta orasul adormit. Eram fascinata de linistea pe care mi-o provocau strazile goale, copacii de un verde crud si cerul aproape innorat. Gandurile imi zburasera deja pe coclauri cand in casti a inceput “I remember you”- Skid Row. M-am adunat si am ascultat-o cu atentie. Nu o mai auzisem demult. Uitasem cat de mult imi place si ce versuri puternice are. Mi-am amintit cat de mult ma regaseam in ea in trecut si ce senzatii imi provoca. Am zambit si am cazut din nou pe ganduri. Cele mai interesante revelatii le ai cu mintea limpede si sufletul linistit.

Impactul pe care anumiti oameni il au asupra noastra este greu de imaginat.  O incursiune in sirul amintirilor poate scoate la iveala sentimente frumoase sau rani inca nevindecate.

O ora petrecuta cu persoana draga iti poate asigura “doza de fericire” pentru o zi intreaga, iar lipsa ei intr-un moment in care chiar ai vrea sa o vezi te poate prostdispune pentru o saptamana intreaga.

Momentul in care realizezi cat de mult inseamna un om pentru tine, cum iti influenteaza dispozitia este crucial. Te poate face ca, de spaima, sa fugi incotro vezi cu ochii sau iti poate crea toate premisele pentru a ramane fix in punctul in care te afli, chiar daca uneori ti-e greu si ai vrea sa renunti la tot.

Adevarata provocare consta in a alege persoanele carora le permiti sa aiba o asemenea influenta asupra ta.  “In mainile lui ai fi fost un fel de plastelina. Mai bine ca a plecat”, mi-a zis odata, cineva, cu referire la o terta persoana. “Nu zau?!” as fi vrut sa-i zic, dar am tacut. Daca eu simt ca omul ala merita sa ma “transform in plastelina”, care e problema? Daca ceva imi spune ca orisicum, persoana aia imi face mai mult bine decat rau, de ce ar trebui sa ma bucur ca nu mai e in viata mea? Daca simt ca un om ma modeleaza si imi ofera un echilibru despre care nu credeam ca exista de ce as da bir cu fugitii in momentele in care dau de greu?

Sunt situatii in care adevarata putere consta in a ramane in locul din care cel mai simplu ar fi sa pleci. In ochii altora, o asemenea decizie te transforma intr-o prostanaca sau o maniaca masochista. Uneori insa, o doza de masochism este exact ce ai nevoie.

Se spune ca Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce si ca in final, tot raul este spre bine. Sa te lasi pe mainile unui om stiind ca te poate rani, dar fiind convinsa ca nu o va face, este cea mai mare dovada de incredere pe care i-o poti acorda. Ce face cu ea, este alegerea lui. In cele din urma insa, tu nu ai decat de castigat.

In cel mai bun caz, pe termen lung, in viata ta ramane un om pe care stii ca te poti baza si alaturi de care, cumva, te simti mereu in siguranta. In cel mai rau caz, ramai cu o lectie dura invatata.

Aliatul cel mai de pret in asemenea situatii este intuitia. Acea voce care , bazandu-se pe propria ratiune, iti arata calea pe care trebuie sa mergi.

De cele mai multe ori, drumul dictat este de departe cel mai intortochiat si mai greu de strabatut. In mod paradoxal, pe masura ce il parcurgi iti dai seama ca de pe urma lui ai cele mai multe lucruri de invatat. Orice calatorie incepe insa, cu primul pas – capacitatea de a-ti asuma un risc.

Uneori, riscul pe care trebuie sa ti-l asumi este sa te faci plastelina in mainile cuiva.  “Figurina” pe care o simti “crescand” va vorbi despre alegerea ta. Daca indiferent de hopuri simti ca evoluezi frumos, inseamna ca ti-ai ales “artistul” potrivit. Cel caruia, la final de zi, ii spui zambind: “Nu am gresit cand m-am lasat pe mana ta”.