Category Archives: Momente si schite

Despre vorbe si fapte

Standard
Despre vorbe si fapte

Scriem despre importanta de a fi prezenti in viata persoanelor dragi, de a le da un semn atunci cand promitem, dar uitam s-o facem de cum deschidem ochii intr-o noua zi. Ne dorim sa fim iubiti, dar atunci cand iubirea ne sare in fata, fugim de ea de teama. Spunem ca nu mai vrem sa suferim, dar ne agatam cu obstinatie de tot ceea ce ne produce suferinta: oameni toxici, relatii sufocante sau dimpotriva, mult prea laconice pentru gustul nostru. Ne juram cu cerul si pamantul ca nu mai acceptam jumatati de masura, dar cu prima ocazie ne multumim exact cu atat.

Uitam ca un om nu se poate schimba si nu poate fi salvat decat daca vrea el, dar ne incapatanam sa dovedim contrariul. Sa-i dovedim cui si mai ales de ce? Pentru ca, la un alt final de capitol, sa ne blestemam soarta ca n-am avut noroc in viata sau ca parintii ne-au „stricat” definitiv. Punem mereu raul in fata pentru ca nu vrem sa avem asteptari prea mari, tocmai pentru ca, in cele din urma, sa nu ne fie inselate si sa nu suferim.

Cand a ajuns viata sa insemne o fuga continua de suferinta, de frici, de fericire, dar mai ales o cursa de autofaultare, ba uneori chiar de automutilare? Nu exista rau mai mare decat cel pe care si-l face omul cu mana lui si totusi…gasim atata placere in a-l perpetua in vietile noastre.

De ce ne este atat de greu sa alegem altfel decat am facut-o de fiecare data? Pana unde trebuie sa ajungem inainte de a ne putea depasi etichetele autoimpuse? De ce ne place sa ne autodefinim negativ si sa ne ascundem in spatele acestei etichete ca o scuza pentru tot ceea ce facem, dar mai ales pentru ceea ce nu facem? De ce atunci cand ne decidem sa ne ascultam inima nu putem face asta pana la capat?

Pare tot mai greu sa ne parasim zona de comport si sa recunoastem cu adevarat ce simtim sau ne dorim. Pare mai usor sa aruncam un „nu am chef azi” sau „nu vreau sa vad pe nimeni” decat sa recunoastem in fata celui caruia ii spunem asta ca de fapt de el nu avem chef si nu de altii. Preferam sa bagam capul in nisip atunci cand stim ca un om ne iubeste, dar noi nu simtim la fel, decat sa-l luam eliberam spunandu-i ca jumatatea lui nu e aici.

E simplu sa spunem „nu lasa pe mai tarziu, ca poate va fi prea tarziu”, dar e al dracului de greu sa anulam acel perpetuu „maine” de care suntem atat de atasati. Avem insa obligatia sa incepem sa o facem. Ne-o datoram in primul rand noua si apoi celor de langa noi. Mai ales acelora pentru care „maine” sau „mai tarziu” inseamna mai mult decat ne-am putea imagina….

Never let me go

Standard

tumblr_static_filename_640_v2O piesa buna, o seara linistita, un pahar de vin si gandurile o iau la vale…Oameni, situatii, intamplari- toate trec prin viata mea si-n urma lor raman doar  intrebari. Ce am avut? Ce am pierdut? Cat m-am schimbat, cat am ramas la fel? De unde am plecat si unde am ajuns? Ce lectii am invatat si unde sunt inca repetenta?

Era o vreme in care credeam ca stiu cine sunt si ce vreau. Apoi mi-am dat seama ca de fapt nu stiu nimic.

Credeam ca a fi puternic inseamna a-ti cladi ziduri de nedaramat.  Am inteles apoi, ca, de multe ori, puterea imbraca vesmintele blandetii si  delicatetei.

Eram convinsa ca drumul pe care o apucasem nu  are cum sa fie mai rau decat tot ce traisem pana atunci. Ulterior, mi-am amintit ca niciodata nu trebuie sa spui niciodata.

Candva credeam ca niciodata nu voi mai iubi cum am iubit in momentul x sau y al vietii mele.  Acum am inteles ca nimic nu se compara cu ce am trait in ultimii trei ani.

In urma cu trei ani, credeam ca s-a scurs din mine si ultima farama de anduranta. Acum stiu ca, la nevoie, gasesc resurse nebanuite de a continua.

Prin hatisurile relatiei, am crescut, m-am redescoperit si am prins aripi. Zburand tot mai sus, am trait bunele si rele- mereu neobosita, tot mai rezistenta.

Acum insa, teama si oboseala m-au ajuns din urma. Acum ma tem ca totul se va face scrum intr-o secunda.

Azi sunt constienta de cat de mult iubesc, insa ma sperie ca iubirea este singurul pilon de care mai dispun.

Inainte aveam nenumarate motive sa coninui, acum am doar unul sa raman.

Culorile din juru-mi incep sa se cojeasca, iar dincolo de ele se  iveste tot mai des deznadejdea….

 

Letter to my unborn child

Standard

imagesDragul meu,

Stiu  ca te lasi asteptat, si probabil ca ai un motiv foarte bun pentru asta.  Mi-ar fi placut sa il stiu si eu, dar asa cum bine am invatat pana acum, „toate au rostul lor”, iar rostul va fi dezvaluit „la momentul potrivit”.

Stiu, stiu, trebuie sa am rabdare, dar uneori parca ajung la capatul ei.

Tu insa, pari foarte rabdator. Ba mai mult, sunt convinsa ca atunci cand vei decide sa apari, ma vei invata foarte multe despre rabdare, doar fiind tu insuti. Si vai, ce provocare o sa fie!

Probabil i-ai auzit pe unii si pe altii spunand ca inca nu sunt pregatita.Ca daca ai aparea acum in viata mea,  nu as sti ce sa fac cu tine.

Eu insa vreau sa te asigur ca se inseala.

E adevarat ca la inceput, mai mult ca sigur ma voi panica. In definitiv, nimeni nu se naste pregatit pentru asa ceva. Dar promit ca am sa invat sa te inteleg din mers. Ba mai mult, iti ofer si-o garantie: iubirea ce ma va lega de tine-cel mai de pret atuu pentru a face totul cat pot de bine.

Stiu, par naiva si copilaroasa, dar zau ca nu-s. Te vei convinge insa, „la momentul potrivit”.

Atat te rog, increde-te in mine si grabeste-te sa ajungi intai aici.

Si daca poti, ia de la mine culoarea parului si forma gurii, iar ochii musai fura-i de la tati (da, da, stii tu cine e„tati”).

De fapt stii ce, fii cum vrei tu- bucatica rupta din tati sau mini-eu. Sarmant ca el sau bland ca mine. Cu firea noastra sau total opus de noi..

…doar fii..(in viata mea sau viata noastra)

dar fii voios si sanatos.

Cu drag,

Mami

Ziua in care l-am reinvatat pe “NU”

Standard

5338349795_ec70273e19In copilarie am fost fetita care l-a luat pe “NU” in brate. Nu imi amintesc cand si cum am dezvoltat acest “bun” obicei, dar odata pornit, nu m-am mai lasat de el. Orice mi se cerea, orice intrebare mi se adresa, raspunsul era doar unul: “NU”.

Cand am crescut, am dat-o in extrema cealalta: spuneam “DA” chiar si atunci cand totul in mine era “NU”. Nici nu apuca sa-mi zboare porumbelul ca deja imi parea rau si as fi vrut sa dau inapoi, dar era prea tarziu sau mi-era prea jena.

Pe masura ce anii treceau, obiceiul mi-a devenit problema: “DA”-ul zburda nestingherit, eu imi juram ca data viitoare nu mai fac, dar cu prima ocazie o luam de la capat.

Prietenii imi spuneau ca sunt prea buna, eu ma simteam slaba si-mi venea sa ma iau la palme.

Mizele insa, nu au fost niciodata suficient de mari, incat sa-mi invat lectia.

Totul pana cand, recent, am fost pusa in situatia in care un “DA” in loc de “NU” chiar mi-ar fi putut crea probleme pe termen lung.

Urmandu-mi metehnele de fier, am vrut si acum sa ajut. Zi dupa zi insa, gandul ca ceea ce urma sa fac era o idee extrem de proasta atarna tot mai greu. Chiar si atunci insa, m-am luptat cu el, agatandu-ma de unicul argument care imi permitea sa merg inainte. Cand pana si corpul a inceput sa imi transmita semnale ca-s pe cale sa fac o prostie, am inceput sa ma gandesc mai mult la mine.

Dupa o reflectare indelungata, am inteles ca era momentul sa schimb ceva. Mi-am dat seama ca, in cele din urma, neschimbate, ”bunele obiceuri” te faulteaza de nu te mai salveaza niciun zeu si nu te mai spala nicio apa.

Si atunci, desi cu inima grea, am spus „NU” in loc de „DA”. Brusc, ceva in mine s-a schimbat. O piatra mi s-a luat de pe inima si, pentru prima oara, m-am simtit puternica. Si mi-a placut.

Mi-am amintit apoi, vorbele unei vechi cunostinte: „cu cat refuzi sa-ti inveti lectiile, situatiile cu care te vei confrunta pentru a ti le insusi vor deveni mai dramatice. Batranul Saturn nu lasa nicio lectie neinvatata”.

Am constientizat atunci, ca eu am invatat-o pe a mea pe calea cea mai grea. Am dat la schimb timp, poate prea mult timp irosit. Am acumulat frustrari nenumarate si, cu siguranta, in poticnelile mele, am ranit cateva suflete. In cele din urma insa, am ajuns unde trebuie….

Return to innocence

Standard

mother-daughter-balancingO vorba din stramosi spune “cine nu are batrani, sa-si cumpere”. Eu as zice “cine nu are copii..sa faca sau sa interactioneaza cu ai altora”.

Noi, “oamenii mari”, ne ascundem, punem orice la indoiala, ne este teama sa exprimam sentimente, complicam lucruri simple. Copiii sunt alfel. Daca au ceva de zis, zic fara sa stea pe ganduri, daca te plac, ti-o spun direct, daca vor sa te imbratiseze, sa te pupe o fac…simplu, natural, fara probleme.

Cred ca viata noastra ar fi mult mai frumoasa daca macar din cand in cand, am fi si noi ca ei. Daca am face sau am spune diverse fara sa cantarim totul in amanunt, fara sa ne temem ca suntem “luati de prosti” sau “ne facem de ras”:, daca ne dezvaluim adevaratele sentimente.

Mereu am zis ca gesturile si vorbele simple, sincere, din inima, au un efect de o mie de ori mai puternic decat exprimarile pompoase sau faptele marete.

Nu credeam vreodata ca un “pe tine te iubesc”, spus de un prichindel de 5 ani si un “imi place foarte mult de tine”, auzit de la o gaza de aproape 9 ani ma pot impresiona intr-o asemenea masura. Orice alte declaratii, oricat de alambicate si epatante, nu m-ar fi putut da pe spate mai mult decat au facut-o aceste cuvinte simple, rostite din tot sufletul.

Sentimentul pe care ti-l provoaca incarcatura emotionala a unei imbratisari primite de la o fetita cunoscuta recent, care se bucura sincer cand te vede a doua oara, egaleaza – ba chiar depaseste cu mult- senzatii de care m-am lovit in 28 de ani de viata.

Ziua mi-a fost mai frumoasa datorita ei. Viata mi-a parut mai simpla in momentele petrecute in compania ei. Zambetul tamp, pe care inca il port, starea de bine, pe care inca o simt, sunt marturie in acest sens.

Oamenii mari ar trebui sa invete sa fie din nou copii – macar un pic, macar din cand in cand, macar in relatia de cuplu.

Ceva imi spune ca traiul in doi ar fi mai spornic daca, din cand in cand, ne-am re-juca frumos impreuna. Daca macar sentimentele si dorintele ni le-am exprima asemeni copiilor: simplu, spontan, fara grija aparentelor sau a zilei de maine….