Category Archives: Vorbeste muzica

Never let me go

Standard

tumblr_static_filename_640_v2O piesa buna, o seara linistita, un pahar de vin si gandurile o iau la vale…Oameni, situatii, intamplari- toate trec prin viata mea si-n urma lor raman doar  intrebari. Ce am avut? Ce am pierdut? Cat m-am schimbat, cat am ramas la fel? De unde am plecat si unde am ajuns? Ce lectii am invatat si unde sunt inca repetenta?

Era o vreme in care credeam ca stiu cine sunt si ce vreau. Apoi mi-am dat seama ca de fapt nu stiu nimic.

Credeam ca a fi puternic inseamna a-ti cladi ziduri de nedaramat.  Am inteles apoi, ca, de multe ori, puterea imbraca vesmintele blandetii si  delicatetei.

Eram convinsa ca drumul pe care o apucasem nu  are cum sa fie mai rau decat tot ce traisem pana atunci. Ulterior, mi-am amintit ca niciodata nu trebuie sa spui niciodata.

Candva credeam ca niciodata nu voi mai iubi cum am iubit in momentul x sau y al vietii mele.  Acum am inteles ca nimic nu se compara cu ce am trait in ultimii trei ani.

In urma cu trei ani, credeam ca s-a scurs din mine si ultima farama de anduranta. Acum stiu ca, la nevoie, gasesc resurse nebanuite de a continua.

Prin hatisurile relatiei, am crescut, m-am redescoperit si am prins aripi. Zburand tot mai sus, am trait bunele si rele- mereu neobosita, tot mai rezistenta.

Acum insa, teama si oboseala m-au ajuns din urma. Acum ma tem ca totul se va face scrum intr-o secunda.

Azi sunt constienta de cat de mult iubesc, insa ma sperie ca iubirea este singurul pilon de care mai dispun.

Inainte aveam nenumarate motive sa coninui, acum am doar unul sa raman.

Culorile din juru-mi incep sa se cojeasca, iar dincolo de ele se  iveste tot mai des deznadejdea….

 

Scurt pe doi

Standard

Zilnic ne trezim dimineata, bem o cafea, tragem o haina pe noi si in cele din urma iesim in lume. Plecam de acasa insa nu inainte de a ne asigura ca avem la noi aliatul cel mai de pret: masca. Fata pentru serviciu, cea pentru vecinul enervant de la etajul doi sau masca pentru oamenii cu care, vrei nu vrei, interactionezi zilnic.

Toti au asteptari, trag de tine intr-o parte si-n-alta, sunt priceputi, au senzatia ca te cunosc mai bine decat tine iar tu, incerci sa-i multumesti pe toti, reinventandu-te in fiecare clipa.

In fata sefului scoti din desaga zambetul cuminte si atitudinea supusa. La o tigara cu colegii te scuturi de decenta, razi, vorbesti, te prinzi in hora glumelor cu talc, portarului ii zambesti si il saluti politicos, iar pe strada adopti o mina serioasa nevrand sa iesi in evidenta.

Muncesti, te duci la sala, iesi in oras, iti petreci seara vorbind cu n necunoscuti si intr-un final, te intorci acasa. Respiri adanc, te uiti in jur si te intrebi: cine sunt azi? Cine am fost ieri? Cum sunt de fapt? Cat mai sunt eu si cat sunt perceptia celorlalti? Te cauti incercand sa te gasesti.  In drumul catre tine te pierzi si nu stii incotro sa mergi. Te aduni, il suni, te imbraci si pleci la el. In linistea rasuflarii voastre toata gandurile-ti capata contur. Zambesti, il iei in brate si ii spui “cu tine sunt intotdeauna eu. La pieptul tau ma regasesc de cate ori ma pierd ”.

My cocaine

Standard

Si iata cum tot ascultand o piesa, pana la urma te loveste si inspiratia 😀

E ciudat sa iti dai seama ca, intr-o oarecare masura, esti dependenta de o persoana cu care te-ai intersectat intr-o perioada a vietii tale.

 Ceea ce te sperie defapt, e impactul pe care l-a avut asupra ta.

E derutant sa realizezi ca durerea ta este si bucuria ta.

Ratiunea intra in alerta, inima tresare iar tu…ramai inert.

Amintirile renasc, gandurile tac, inima urla, iar tu te panichezi.

Rewind. Fast Forward. Stop. Error

Pui lucrurile cap la cap si zambesti. Iti dai seama ca nu esti singura. Ca ceva exista si de cealalta parte, chiar daca , poate, entuziasmul nu e la fel de mare.

Ti-e frica si nu stii cum sa reactionezi.

Gesturi uitate devin naturale.

Le simti ca fiind mereu acolo, intotdeauna“ale voastre”. Le dai curs si profiti.

Te bucuri, chiar daca stii ca la sfarsitul zilei vor disparea.

Esti totusi linistit, pentru ca stii ca data viitoare va fi exact la fel.

Te intrebi “de ce ajungem mereu aici?, iar raspunsul nu se lasa asteptat “pentru ca asa suntem noi facuti”.

Zambesti si taci. Stii exact ce ai vrea sa spui, dar mandria iti inchide gura.

Stii ca ai nevoie de el, dar nu i-ai recunoaste-o nici in ruptul capului.

Schimbi subiectul si lasi impresia ca nu-ti pasa.

La sfarsitul zilei, te ridici si pleci. Argumentele cedeaza in fata sentimentelor, ratiunea este redusa la tacere, iar glasul inimii se face auzit:

“You’re my cocaine. If u need me, I’ll be there”.

The sound of missing you

Standard

Am spus mereu si o repet- nu-mi place muzica haus. Insa din An in Paste mai rasare cate o piesa care pana si mie imi gadila auzul. Este si cazul piesei de mai jos. De vreo saptamana am tot auzit-o pe ici pe colo, iar de vreo doua zile e pe repeat in winamp :D. Enjoy 😉