Tag Archives: cafenea

File de poveste

Standard

Cineva mi-a zis mai demult ca ar trebui sa ma apuc de scris povesti. Pana la urma mi-am luat tastele in brate si am facut-o si pe asta :D. Ce a iesit vedeti mai jos:

Maya si Armand stateau la masa in cafeneaua ticsita de lume si de fum, urmarind talentele muzicale ale prietenilor lor.  Era seara de karaoke in clubul lor preferat, iar Codrin, Arina, Sorin si Amalia isi facusera pentru prima data curaj sa urce pe scena.

Ochii luminosi ai Mayei erau astazi mai intunecati decat de obicei. Privea in gol, iar zambetul ii pierise de pe chip. Armand o privea atent, incercand sa-si dea seama ce ganduri nu-i dau pace.

– Ce-i cu tine Maya? Nu pari in apele tale, o intreba acesta.

– N-am nimic, raspunse fata fara sa stea pe ganduri.

– Esti cam tacuta. Nu-ti sta in fire. Sigur esti bine?

– Da. N-am nimic. Probabil ca in ultima perioada gandesc prea mult.

Armand ii arunca o privire banuitoare :

– Vrei sa-mi spui ce-ai patit?

Ochii ei mari il privira cu neincredere :

-Nu stiu, unele lucruri e mai bine sa le tinem pentru noi.

– Din nou Calin?, continua Armand.

– Nu, raspunse Maya, tintuind parchetul. El nu mai reprezinta de mult o problema pentru mine.

Raspunsul ei starni si mai mult curiozitatea lui Armand:

-Si atunci? Oricat ai vrea sa tii anumite ganduri pentru tine, e mai bine sa le impartasesti. Hai, curaj, stii doar ca poti avea incredere in mine, doar ne cunoastem de atata timp.  O sa-ti faca bine.”

– Armand, hai sa ne plimbam, vrei?, ii propuse Maya, dand voce unor ganduri care-i dadeau tarcoale de ceva timp.

–  Cum asa Maya, o intreba el usor incurcat. Si cu ei ce facem? Nu putem disparea fara sa le spunem nimic.

– Le lasam un bilet. Le spunem ca mi s-a facut rau si m-ai dus acasa.

– Pai si unde vrei sa mergem?

– In parc

–  In parc la ora asta?! O intreba Armand, neputandu-si stapani uimirea. Suntem in toiul noptii.

– Si ce? Cu atat mai bine. E mai placut. Hai, IOR-ul e la doar doi pasi de-aici.

Nemaiasteptand raspunsul lui, Maya il lua de mana si il trase dupa ea. 10 minute mai tarziu, trecura de intrarea principala a parcului. Copacii invaluiti in intuneric se asterneau in fata lor, iar luna plina le ghida pasii. Racoarea noptii mangaia placut umerii goi ai Mayei, iar gandurile incepura sa i se cuminteasca.

In tot acest timp, Armand o privea atent, incercand sa-i ghiceasca intentiile pe chip.

–  De ce m-ai adus aici Maya? O intreba el, continuand sa o priveasca in ochi.

– Simteam nevoia sa evadez, sa fug- zise ea, evitandu-i privirea.

– De cine sau de ce?

– De mine si de gandurile mele. As fi fugit si de tine, dar n-am putut, marturisi ea, scrutand imensitatea lacului care se intindea in dreptul lor.

– Ei as, am trait sa o aud si pe asta- exclama Armand. Cum sa fugi de mine Maya? De ce, ce ti-am facut?

– Nimic, zise Maya, cu privirea inca atintita  asupra lacului intunecat. Cred ca incep sa o iau razna, nu ma lua in seama, adauga ea.

– Uita-te la mine Maya, ii zise acesta usor iritat, tragand-o spre el. Imi zici ce ai sau iti fac cunostiinta cu pestii din lac?!  O ameninta in gluma Armand,  incercand sa destinda atmosfera.

Usor incurcata si inca prinsa in stransoarea lui, Maya prinse curaj si-l intreba:

– Armand, ai regretat vreodata o decizie luata? Te-ai intrebat vreodata cum ai fi procedat daca ai fi putut da timpul inapoi?

Tanarul o privi iscoditor, dupa care ii dadu drumu la mana.

– Bineinteles ca da, nu cred ca exista om care sa nu se fi gandit la asta macar o data in viata. Dar ce-ti veni acum?

– Pai stii…..

– Maya, niciodata nu mi-a fost atat de greu sa scot doua vorbe de la tine. Aproape ca nu te recunosc. Ce-i cu tine?, o intreba Armand pierzandu-si rabdarea.

Sesizand agitatia din glasul bunului ei amic, Maya trase puternic aer in piept, dupa care isi incepu marturisirea:

– Uite ce e Armand, am promis inca de la inceput ca vom fi sinceri unul cu altul, orice ar fi. Crede-ma ca niciodata nu mi-a fost mai greu sa vorbesc cu tine decat imi este acum…

– Observ, insa nu inteleg de ce, o intrerupse Armand.

– Lasa-ma sa termin, ii zise Maya, aruncandu-i o privire extrem de serioasa. Ma simt si asa destul de ciudat. 

– Bine, raspunse Armand zambind.

– Deci cum ziceam. Problema e in felul urmator. Cred ca m-am indragostit. Iar inainte de a ma intrerupe din nou lasa-ma sa te intreb: Mai tii minte cand ti-am zis ca dintr-un motiv sau altul, intre noi n-o sa poata fi niciodata nimic mai mult decat o simpla prietenie?

– Da…, zise tanarul usor speriat de ceea ce ar putea urma.

– Ei bine, cred ca am inceput sa privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva, recunoscu fata  ferindu-si privirea de-a lui.

– Poftim?!, exclama Armand, plin de uimire. Ce-ai spus?

– Nu ma face sa repet, Armand, il ruga Maya. Stii prea bine ce vreau sa spun.

– Da…raspunse tanarul abatut.

Stanjenita de tacerea care se lasase intre ei si constientizand ca raul oricum a fost facut, fata merse si mai departe. Il apuca de mana dupa care i se adresa:

– Armand, acum iti cer eu tie sa ma privesti in ochi si sa-mi spui ce-ti trece prin minte.

– Mi-e greu Maya, nu ma asteptam la asa o marturisire, recunoscu baiatul, dupa care continua: credeam ca ai iar probleme cu vreun talamb care-ti da tarcoale sau mai stiu eu ce.  E ultimul lucru pe care ma asteptam sa-l aud de la tine. E adevarat, ca uneori am simtit ca ceva nu este in regula, insa am pus totul pe seama inchipuirilor mele.

– Bine Armand, atunci spune-mi, tu te-ai gandit vreodata cum ar fi daca ar fi? Si am sa te rog sa fii sincer, indiferent de raspuns. Vreau doar adevarul, puncta Maya,  privindu-l in ochii aceia calzi, care au fermecat-o intotdeauna.

– Da Maya, mi-a trecut prin minte insa…

– Insa ce? Il intreba fata cu grasul aproape stins.

– Insa nu m-am gandit niciodata ca vreodata s-ar putea schimba lucrurile intre noi, continua acesta, mangaind-o usor pe fata.

– Si? Ai vrea sa se schimbe? Il intreba Maya in timp ce obrajii sai se incalzeau sub atingerea lui.

– Nu stiu Maya, m-ai luat prea din scurt. Nu pot sa-ti dau un raspuns acum

– M-am temut de reactia ta Armand, insa trebuia sa-ti spun, se confesa fata. Gandurile  nu-mi dadeau pace. Simteam ca explodez, daca nu ma exteriorizez. Iarta-ma daca te-am bulversat, se disculpa Maya, luandu-l in brate.

– Hai, lasa nu-i nimic. Mai bine ca mi-ai zis, o consola Armand, in timp ce-si trecea mana prin parul ei castaniu.

 -Da-mi timp de gandire pana maine. Da? Te scot la o inghetata si vedem ce facem, zise baiatul, zambind cu caldura.

– Bine, raspunse Maya nesigura.

– Acum hai, hai acasa. Mai e putin si se lumineaza , constata Armand. 

O lua pe dupa umar si pornira impreuna pe aleile slab luminate, lasand in urma lacul si marturisirea de la marginea sa.”

Advertisements