Tag Archives: dileme

Pierdut identitate. Caut busola

Standard

indexVarsta nu m-a speriat niciodata si nu mi-a creat probleme.

La 18 ani, cand lumea imi spunea ca de acum sunt „mare”, zambeam si raspundeam ca tot copil ma simt.

La 25 de ani, cand oamenii imi vorbeau de panica si „batranetea” „sfertului de secol”, ii priveam amuzata si le ziceam ca 25 e acelasi drac cu 24.

Mental m-am simtit la fel la orice varsta. Fizic, indiferent de numarul cifrelor schimbate, m-am oprit undeva pe la 18-20 de ani.

Am pasit cu gratie printre sabloanele si etichetarile create de societate si am facut slalom printre fricile care au pus stapanire pe altii.

De trei zile am 30 de ani si parca m-am scurtcircuitat.

Asemeni unui sistem de operare vechi, pe care instalezi programe noi, totul imi da cu virgula.

Parca eu nu ma mai potrivesc cu mine.

M-am pierdut pe drumul dintre ieri si azi si acum in jur e nemiscare.

Linistea gandurilor imi este perturbata de mormanul de intrebari rasarite de nu stiu unde.

Viteza lor ma oboseste si parca ma imbatraneste..chip de copil cu suflet de om mare, care priveste-n jur si nu se regaseste.

Cu ce sa incep? De unde sa ma adun? Ce sa pastrez, ce sa arunc? Ce sunt si ce-am uitat sa fiu? Unde ma caut ca sa ma gasesc?

In mine totul e furtuna. In preajma mea e doar tacere…

Scurt pe doi

Standard

Zilnic ne trezim dimineata, bem o cafea, tragem o haina pe noi si in cele din urma iesim in lume. Plecam de acasa insa nu inainte de a ne asigura ca avem la noi aliatul cel mai de pret: masca. Fata pentru serviciu, cea pentru vecinul enervant de la etajul doi sau masca pentru oamenii cu care, vrei nu vrei, interactionezi zilnic.

Toti au asteptari, trag de tine intr-o parte si-n-alta, sunt priceputi, au senzatia ca te cunosc mai bine decat tine iar tu, incerci sa-i multumesti pe toti, reinventandu-te in fiecare clipa.

In fata sefului scoti din desaga zambetul cuminte si atitudinea supusa. La o tigara cu colegii te scuturi de decenta, razi, vorbesti, te prinzi in hora glumelor cu talc, portarului ii zambesti si il saluti politicos, iar pe strada adopti o mina serioasa nevrand sa iesi in evidenta.

Muncesti, te duci la sala, iesi in oras, iti petreci seara vorbind cu n necunoscuti si intr-un final, te intorci acasa. Respiri adanc, te uiti in jur si te intrebi: cine sunt azi? Cine am fost ieri? Cum sunt de fapt? Cat mai sunt eu si cat sunt perceptia celorlalti? Te cauti incercand sa te gasesti.  In drumul catre tine te pierzi si nu stii incotro sa mergi. Te aduni, il suni, te imbraci si pleci la el. In linistea rasuflarii voastre toata gandurile-ti capata contur. Zambesti, il iei in brate si ii spui “cu tine sunt intotdeauna eu. La pieptul tau ma regasesc de cate ori ma pierd ”.

Te iubesc…platonic

Standard

Desi la orgini (adica in filosofie) expresia “iubire platonica” inseamna, o dragoste pura, spiritualizata, cu caracter pur teoretic, in ziua de astazi, termenul a ajuns sa fie folosit cu un alt inteles.

Astazi, expresia se utilizeaza atunci cand se vorbeste despre o relatie stransa intre doua persoane, care tin una la cealalta, dar intre care practic, nu se intampla nimic.

Cu siguranta multi dintre voi v-ati surprins cel putin o data in viata spunand “il iubesc pe marinica, insa nu e nimic intre noi”. Fie ca a fost vorba de profesorul din generala, de  prietenul cel mai bun sau de colegul hot de la facultate, fiecare dintre noi a afirmat sus si tare ca este vorba doar despre o iubire pur platonica.

Insa oare chiar exista iubire platonica?

Tu, cea care esti prietena de atata timp cu El, poti afirma cu mana pe inima ca nu te-ai gandit niciodata cum ar fi sa fie si altceva intre voi? Cum v-ati intelege? Unde s-ar ajunge? Poti spune, fara sa ai mustrari de constiinta, ca nu ai sperat niciodata ca poate intr-o zi, o sa aveti amandoi o revelatie si o sa duceti relatia la alt nivel? Poti tu sa sustii fara sa minti, ca intr-un moment sau altul al relatiei voastre nu ti-ai dorit sa-l saruti sau sa fiti impreuna, dar te-ai abtinut pentru ca aveai senzatia ca totusi, el nu te vede altfel decat ca pe o simpla amica sau prietena buna?

Tu cel, care ai grija de ea si te inmoi de fiecare data cand te ia brate sau te pupa pe obraz, poti tu sa sustii, pana la Dumnezeu si inapoi, ca tii la ea doar ca la o prietena?

Tu cel, care te sui in toiul noptii in masina si te duci sa-ti consolezi amica pe care un  idiot a facut-o din nou sa sufere,  poti tu sa spui ca n-ai sperat niciodata ca poate intr-o zi, ea isi va da seama ca nimeni nu este emai bun pentru ea decat tine? Poti sustine ca nu te-ai gandit niciodata ca daca ai fi in locul lui “x” sau “y”, nu ai rani-o si i-ai oferi toata dragostea de care are nevoie?

Voi, cei care ati fost impreuna cateva luni sau ani si dupa aceea ati ramas prieteni buni, puteti afirma, fara sa va mintiti singuri, ca intre voi chiar nu mai este nimic? Ca macar unul dintre voi nu il mai iubeste pe celalalt si de aceea vrea sa il pastreze in viata lui? Ca acesta este de fapt, adevaratul motiv pentru care il suna saptamanal sau il scoate in oras la un pahar de vorba?

Desi mult timp si eu am militat pentru asta, mi-e greu sa cred ca intre un baiat si o fata poate exista o relatie de prietenie, dezinteresata, de la inceput pana la sfarsit. Cu siguranta intr-un moment sau altul lucrurile au stat altfel. Fie  ei i-a placut de el, dar el nu a simtit la fel;  fie  relatia a pornit ca simpla amicitie, dar peste un timp, sentimentele unuia dintre ei s-au aprofundat, iar acela a inceput sa isi doreasca altceva. Ca relatia nu a ajuns la alt nivel, e partea a doua, insa dorinta a existat.

Oare de fapt si de drept “iubirea platonica” nu este folosita ca portita de scapare? Oare nu ne este mai usor sa spunem despre o persoana ca o iubim platonic de teama sa nu suferim ? De teama ca daca lucrurile nu vor merge, il vom pierde definitiv pe cel care ne este drag? Oare nu este acest sentiment o scuza pentru a tine pe cineva departe de noi?

“ Iubirea paltonica” nu poate fi de fapt, un masochism placut? Esti constienta ca ti-e drag de el si ca, daca ai avea ocazia, ai da cu el de toti peretii, dar ti-e frica. Simti ca nici tu nu ii esti indiferenta, dar stai pe loc. Ai vrea sa incerci ceva, dar preferi sa lasi lucruri asa cum sunt. Stii ca intre voi este atractie, apropiatii va spun ca le-ar placea sa fiti impreuna, ca va potriviti, iar voi va faceti ca ploua.

Timpul trece, sentimentele se intensifica, gandurile o iau razna si totul ia o alta intorsatura- acest  “masochism placut”, care daca s-ar consuma, cu siguranta s-ar lasa cu scantei. Cu toate acestea, tu te incapatanezi sa lasi lucrurile asa cum sunt si sa sustii sus si tare ca sentimentele care va leaga sunt pur platonice.

O minciuna sfruntata de care te agati pentru ca asa este mai bine, pentru ca asa ai certitudinea ca intre voi nu poate interveni nimic rau, ca el o sa fie mereu langa tine, chiar daca poate, nu in felul in care tu ti-ai dori. Insa e acolo si asta este tot ceea ce conteaza.

Si totusi, oare nu este mai bine sa nu ne mai mintim singuri si sa facem ceva? Sa nu ne mai ascundem in spatele “iubirii platonice”, sa constientizam ceea ce ni se intampla, ceea ce simtim cu adevarat si apoi sa luam masuri?  Sa dam dovada de curaj si sa ne asumam ceea ce va urma- placut sau neplacut, inaltator sau dureros?

Oare inainte de toate, nu este mai bine sa fim sinceri macar cu noi insine, daca nu cu ceilalti?

Ce faci cand trecutul bate la usa?

Standard

Te arunci in valtoarea sentimenetelor? Cedezi primului impuls si implicit lui, sperand ca actiunile tale nu o sa aiba repercusiuni? Sau iti mentii verticalitatea, luciditatea si ii inchizi usa in nas, intr-un mod mai mult sau mai putin diplomat?

Bineinteles ca , la prima vedere, raspunsul ar fi “Evident ca nu ma intorc din drum! Ce-a fost a fost, acum nu mai  este….”Dar ce te faci cand EL continua sa aibe asupra ta o influenta aparte, care NU tine cont de vointa ta si pe care NU ti-o poti explica? Stii ca de iubit nu-l iubesti, esti constienta ca ti-e mai bine fara el si totusi iti dai seama ca nu poti sta departe de el…si aparent nici el de tine…Asta cu atat mai mult cu cat e tot timpul sub nasul tau, pentru ca, LA DRACU’ sunteti colegi de munca, de clasa sau vecini de bloc.

Ei bine, in cazul asta,  lucrurile se complica. “Si da-i si da-i si lupta si clopoteii…imi tiuie urechile”, caci DA, in astfel de situatii, abia acum incep dilemele si problemele existentiale:  Acum ce mai vrea de la mine? De ce nu ma lasa in pace si de ce  ii fac si eu jocul? Daca ne intalnim cum o sa fie, dar mai ales  ce o sa se intample dupa aceea? Cum o sa se comporte? O sa fie OK sau se va face ca ploua? Si mai ales, ce fac eu dupa aceea ( ca lui oricum nu-i pasa sau ii pasa prea putin)? Cum o scot la capat daca ma apuca din nou dragul de el? E ca-n bancul cu gaina…”daca fug zice ca sunt proasta, daca stau zice ca sunt curva..asa.. mai bine ma impiedic..”

Si te-mpiedici..o data, de doua ori, de noua ori, dupa care iti dai seama ca ai ajuns DIN NOU la punctul MORT. Impreuna nu puteti fii pentru ca, deh, sunteti vulcanici amandoi si o tineti numai in extreme- astazi va iubiti, maine va luati la misto, poimaine tipati ca nebunii unul la celalalt, iar la sfarsitul saptamanii va ignorati…ca dupa aceea sa o luati de la capat. Mai in gluma mai in serios, te gandesti ca poate ar trebui sa renunti… vorba aceea “glumeste in iubire, dar nu iubi in gluma, caci cel ce te iubeste, glumind te paraseste”. Si-l parasesti, te paraseste sau ca si-n TRECUT, va parasiti reciproc, lasand totul in aer, astfel incat sa ramana totusi o portita deschisa, ca vorba aceea, nu se stie cand va mai apuca. Si, cum la voi e “rau cu rau, dar mai rau fara rau”, mai devreme sau mai tarziu va mananca din nou si evident ca “nescarpinati” NU va lasati.

So you STUMBLE AND FALL AGAIN. Si-ti vine sa-ti iei campii sau sa-i crapi capul, pentru ca deja stii ca toate drumurile duc la EL, chiar si atunci cand NU mai vrei. Ai obosit si ai vrea sa spui STOP, dar cu toate acestea esti constienta ca ai o sensibilitate fata de EL. Esti dezamagita de tine si cu siguranta si de el. Insa in cele din urma, iti dai seama ca de fapt, EL merita tot RESPECTUL,  pentru ca face ce face si tot la el te intoarce, iar  asta…. fara nici un efort. Si-atunci ai vrea sa zidesti usa aceea….poate asa…TRECUTUL nu se mai transforma in PREZENT si VIITOR.

P.S: Textul a fost scris acum cateva luni si postat in alta parte, insa fair e sa apara si aici :).