Tag Archives: dorinta

Letter to my unborn child

Standard

imagesDragul meu,

Stiu  ca te lasi asteptat, si probabil ca ai un motiv foarte bun pentru asta.  Mi-ar fi placut sa il stiu si eu, dar asa cum bine am invatat pana acum, „toate au rostul lor”, iar rostul va fi dezvaluit „la momentul potrivit”.

Stiu, stiu, trebuie sa am rabdare, dar uneori parca ajung la capatul ei.

Tu insa, pari foarte rabdator. Ba mai mult, sunt convinsa ca atunci cand vei decide sa apari, ma vei invata foarte multe despre rabdare, doar fiind tu insuti. Si vai, ce provocare o sa fie!

Probabil i-ai auzit pe unii si pe altii spunand ca inca nu sunt pregatita.Ca daca ai aparea acum in viata mea,  nu as sti ce sa fac cu tine.

Eu insa vreau sa te asigur ca se inseala.

E adevarat ca la inceput, mai mult ca sigur ma voi panica. In definitiv, nimeni nu se naste pregatit pentru asa ceva. Dar promit ca am sa invat sa te inteleg din mers. Ba mai mult, iti ofer si-o garantie: iubirea ce ma va lega de tine-cel mai de pret atuu pentru a face totul cat pot de bine.

Stiu, par naiva si copilaroasa, dar zau ca nu-s. Te vei convinge insa, „la momentul potrivit”.

Atat te rog, increde-te in mine si grabeste-te sa ajungi intai aici.

Si daca poti, ia de la mine culoarea parului si forma gurii, iar ochii musai fura-i de la tati (da, da, stii tu cine e„tati”).

De fapt stii ce, fii cum vrei tu- bucatica rupta din tati sau mini-eu. Sarmant ca el sau bland ca mine. Cu firea noastra sau total opus de noi..

…doar fii..(in viata mea sau viata noastra)

dar fii voios si sanatos.

Cu drag,

Mami

Eterna si fascinanta …..femeie

Standard

strongFemeilor le place sa se bata cu pumnu’n piept cat sunt de puternice. Le place sa vorbeasca despre “sacrificiile” pe care le fac in numele iubirii, despre cat de “independente” sunt si cat pot duce atunci cand simt ca merita.

Sunt o prezenta discreta, de multe ori trec neobservata, de aceea poate, la urechi imi ajung multe povesti- confesiuni ce mi-au fost facute sau franturi de experiente auzite in trecere, intre doua femei p care le cunosc si care discuta fara sa bage de seama ca sunt si eu acolo.
Protagonistele povestilor sunt de toate felurile. Femei tinere sau trecute de prima tinerete, frumoase sau mai putin frumoase, cu un trup perfect sau cu mici imperfectiuni. Tinere vesele, exuberante sau care stau in banca lor, cu experiente de viata dintre cele mai diferite. Toate insa, au ceva in comun. Sunt nefericite, prinse in relatii care mai de care mai complicate, dar pentru care lupta pana la ultima suflare.

Toate povestesc cu patos despre cat de greu le este, despre cate au de tras, cu ce situatii neplacute se confrunta si cum incearca sa o scoata la capat. Toate se regasesc in piese depresive, de dor si jale si absolut toate, in discuti,i flutura cu nesat “puterea” pe care le-o da dragostea lor profunda si spiritul de sacrificiu de care se agata, convinse fiind ca in cele din urma toate eforturile le vor fi rasplatite.

Se spune ca puterea dragostei este imensa si ca femeia, prin definitie, este o fiinta puternica, capabila sa infrunte multe. Asa ziceau si ele. Asa am zis si eu cand m-am aflat in vreuna dintre situatiile descrise anterior. Vine insa o zi, in care intr-un moment de luciditate sau de realism maxim incepi sa privesti lucrurile din alta prespectiva. Si atunci nu pot sa nu ma intreb- in astfel de situatii, unde se termina puterea puterii si cand este inlocuita cu slabiciunea? Cate din toate lucrurile de care ne agatam ca sa putem merge mai departe sunt adevarate si cate sunt minciuni?

Noi femeile tindem sa ne amagim frecvent. Sa ne mintim zicand ca pana la urma o sa fie bine, ca de fapt el tine la noi dar nu vrea sa arate sau ii e frica sa se implice, ca in cele din urma o sa se dea pe brazda sau cine stie ce alta tarapanie pe care o nascocim atunci, pentru a ne justifica slabiciunile.

Lipim de mii de ori bucatile de suflet pe care in “lupta” noastra le faramam. Ne obisnuim cu cearcanele facute din nopti si nopti de planset si nesomn, uitam sa mai zambim si inlocuim expresia vesela pe care o aveam odata, cu un chip vesnic incruntat, nemultumit si sictirit.

Tragem de noi pana la epuizare si totul pentru ca, nu-I asa, suntem puternice si, se stie ca uneori, “cea mai mare putere sta in capacitatea de a ramane in locul din care cel mai simplu ar fi sa pleci”.  Recunosc, de cateva ori am zis si eu la fel.

Ma intreb insa,  daca totusi, uneori adevarata “putere” nu inseamna ca atunci  cand se cere, sa gasim taria sa spunem “Asa nu. Nu-mi face bine si nu e corect. Te iubesc, dar am sa plec”.

Sunt femeie si totusi nu inteleg un aspect. De ce uneori, induram atatea “in numele iubirii?” De ce alegem sa plecam cand deja e prea tarziu, cand nivelul de anduranta a atins cote maxime? De ce nu putem renunta inainte de a ne transforma intr-un morman de emotii negative, in care bucuria nu se mai gaseste nici daca dai cu tunul? De ce pierdem atata timp in relatii toxice, care in cele din urma ne fac sa exclamam “Bai, da’ proasta am fost! Am pierdut atata timp, mi-am mancat atatia nervi si pentru ce?”

Toate drumurile duc la…Roma

Standard

De cand eram mica mi-am dorit sa vad Italia. Ei bine, dupa 24 de ani de asteptare, anul acesta,  I finally made it :D.  O tara, cinci zile si trei orase vizitate.

Asadar, incepem cu Roma, caci acesta era de fapt, “centrul “excursiei.  Orasul, frumusel de altfel, e din cale-afara de intortochiat si…colorat :)). Si cand zic colorat, nu ma refer la case vopsite in culori vii, ci la..oamenii de pe strada. Da, stiti unde bat, la cersetorii rromi care , in mare parte,  provin ghiciti de unde :)).

 Dar sa revenim la strazi. Lasand la o parte cele cateva bulevarde principale, restul strazilor sunt mici, imbarligate si daca sunt si in centru,  extrem de aglomerate. Ce Londra, ce New York- Roma, fratilor, le intrece pe toate.

 Si de parca marea de oameni care misuna in dreapta si-n stanga nu e suficienta pentru a-l scoate din minti si pe cel mai calm calator, apare o noua problema: SEMNALIZAREA, oameni buni :)).

A pai cum poate bietul turist sa pozeze o fantana sau niste pietre mostenite de la Cesar, daca indicatoarele spre monumente sunt tot atat de dese ca oazele-n desert?:))

Cum sa nimeresti o statuie sau o piata daca drumul spre ele este marcat doar printr-un  insemn pus la vreo trei kilometri distanta de locul in care trebuie sa ajungi. In rest..la noroc si la boboc…cu harta si tot te invarti  in cerc vreo jumatate de ora pana ajungi la Colosseum sau la Fontana di Trevi.  Poate de aceea, carabinerii in loc sa vaneze hotii stau proptiti in punctele de interes ale orasului si servesc drept…birou de informatii pentru turisti J)

 Va mira comparatia? N-ar trebui- orasul roman se poate mandri cu un record in ceea ce priveste furturile din buzunare si genti. De aceea, inca din prima zi in care a pus piciorul pe pamantul italian, turistul este bagat in sperieti cu faze gen “paziti-va gentile cu pretul vietii”, “nu tineti toti banii la un loc”, “evitati sa mergeti pe marginea trotuarului pentru ca riscati sa va treziti cu geanta smulsa de hoti pe scutere si daca nu ii dati drumul, cu siguranta veti fi tarati pe jos pana renuntati la ea”.

 Si daca lipsa indicatoarelor nu e suficenta, avem si-un bonus…autobuzele si statiile. Daca la noi mai ai sansa sa dai peste o masina sau un troleu care sa anunte statiile care urmeaza, ei bine in Italia nu o sa vedeti asa ceva:)).

Si atunci ce ramane de facut? Poate doar inainte sa te urci in masina X sau Y sa te zgaiesti ca boul pe panoul din statii si sa vezi cam cat ai de mers pana aici sau dincolo, sa memorezi numarul de statii pe care le ai de parcurs si sa te pui pe numarat…

Asta pentru ca nici hartile cu traseele autobuzelor nu-s mai breze. Se ia una bucata desen monument, una bucata numar mijloc de transport si eventual, una bucata numele statiei la care trebuie sa cobori- si gata harta. In rest… rabdare si tutun…norocul fie cu tine, calatorule.

Dar sa lasam autobuzele cu strazile si statiile lor si sa trecem la monumente, ca doar pentru asta e vestita Italia, nu?

Ei bine, poate spre indignarea unora, Colosseumul nu mi-a inspirat mare lucru. Cred ca va imaginati ca arata mai bine in poze decat in realitate, nu?

Lasand deoparte pietrele lipsa din cladire, despre care am aflat de la un ghid local foarte simpatic ca se datoreaza locuitorilor care le-au furat acum ‘nspe mii de ani, monumentul era oarecum in renovare  si deci, plasele si schelele erau la ele acase- lucru care evident, deteriora si mai mult imaginea de ansamblu.

Nu am foarte multe de spus nici despre Forul Roman.  Pietrele si jumatatile de piloni ramase in picioare abia amintesc de ceea ce a fost odata acolo.

 

Monumentul de care insa m-am indragostit iremediabil este Fontana di Trevi. Unii ar spune ca nu este decat una dintre multele fantani din capitala italiana (caci da, in Roma nu exista piata care sa nu aiba cel putin o fantana si cel putin o Biserica- vorba ghidului “de atatea biserici risti sa ratezi altceva mult mai frumos si mai interesant).

 Pe mine , insa maretia si arhitectura ei m-au impresionat, alta ca ea nu mai gasesti  :D( si da, m-am “usurat” de banutzul si dorinta aferenta- ramane de vazut daca o sa se indeplineasca :)) ). Si ca tot veni vorba de apa si fantani, permiteti-mi sa fac o mica paranteza inainte de a continua periplul monumentelor :)). 

 Singura problema pe care Roma nu o sa o aiba niciodata este lipsa apei. Asta pentru ca, dupa cum zic ghizii, panza freatica este foarte aproape de suprafata. Si atunci, intreg orasul este impanzit de cismele cu apa rece si potabila in dreptul carora turistii fac coada pentru a-si face plinul.

 Si acum sa revenim la monumente :D. Cum era de asteptat, mi-a placut si Vaticanul. Spre rusinea mea, Capela Sixtina n-am apucat sa o vad.  A mea lipsa acuta de rabdare a fost in contradictie cu imensa coada de la intrare:)). Asadar,  m-am multumit cu exteriorul cladirii. De altfel foarte impunator si taman bun de tras in poze :D.

 

Aproape de Vatican se afla un alt monument care mi-a placut si despre care poate, nu au auzit multi. Este vorba despre Castelul Sant Angelo, o fortareata folosita si ca inchisoare prin secolul 14 , despre care se spune ca ar fi legata de Vatican, printr-un pasaj subteran secret.

 Mai mult decat Roma insa, mi-a placut Florenza. Mi s-a parut mult mai adunata si poate chiar mai cocheta. Pentru ca am uitat sa va zic ca in Roma, in afara de cladirile din centru -renovate evident-, restul sunt..invechite si oarecum neingrijite. Un fel de centru vechi de Bucuresti, dar nu la fel de jegos.

 Cum poate era de asteptat, din Florenza cel mai mult m-a impresionat Domul. Si el renovat, se poate lauda cu o arhitectura care depaseste muuulte din monumentele din mai marile capitale europene gen Paris sau mai stiu eu care.

 

Despre Napoli nu pot spune multe pentru ca nu am stat acolo decat jumatate de ora- destinatia noastra fiind Capri.  Am sa ma rezum la vorbele ghidului, care zicea ca este orasul cu rata cea mai mare de infractionalitate- nu degeaba este locul in care s-a nascut Mafia italiana. Ma rog, sa fie la ei acolo :)). Bine ca n-am simtit asta pe pielea noastra, am vazut doar la stiri, in una din seri:)).

 In ceea ce priveste, Capri, ei bine, insula este intr-adevar frumoasa: case renovate, preponderent albe, cu inscriptii din marmura, multa vegetatie si…celebrele rufe atarnate la ferestre:)).

Muntele si marea la un loc- sunt in viziunea mea, locul perfect pentru a-ti face concediul pe timp de vara:D. Personal, insula, m-a dus cu gandul la Insulele Grecesti, dar cred ca sunt singura care a facut o asemenea comparatie :)).

 

Anyway, din Capri voi pomeni doar de Grota Azzura, o pestera extrem de mica si ingusta, dar cu o apa de un albastru fosforescent , iesit din comun.

Palpitant la aceasta mica incursiune a fost faptul ca intrarea in grota se facea cu niste barcute extrem de mici in care ajungeai….sarind de pe feribotul care ne-a dus pana acolo.

 Acesta a fost de altfel, si unul din motivele pentru care jumatate din grupul cu care am fost acolo a refuzat sa intre in grota.  S-au mai adaugat miscarile puternice, bruste si dese ale feribotului, care lasau impresia ca in secunda doi ne rasturnam in apa. Senzatiile, cauzate de fapt de numarul mare de vase din zona care agitau marea, i-a facut pe multi sa dea in palpitatii..la propriu si sa se albeasca la fata.

 Noi astia mai mici si mai curajosi am fost insa incantati de experienta :)). De altfel, pot spune ca, in the end, intreaga experienta in tara inghetatei, a spaghetelor si a pizzei a fost interesanta.

 As mai aduga totusi, un singur lucru: in urma excursiei,  am descoperit o noua “specie” de romani- romanii angajati acolo, care in fata turistilor din Romania se dau drept italieni si se fac ca nu inteleg romana ( am avut o asemenea experienta cu o tanti care lucra la hotelul in care eram cazati.)

 In fine, una peste alta, fara doar si poate, Italia este una dintre destiinatiile turistice ce merita vazuta macar o data in viata.

 Si daca tot ajungeti pe acolo, asigurati-va ca aruncati un banut in Fontana di Trevi, ca, daca va placut, sa fiti siguri ca va veti intoarce. N-o spun eu, o spune legenda :D.

 P.S: saturnianule, asta e pentru tine :*