Tag Archives: dragoste

Time is ticking away

Standard

ImageTic, tac, tic tac…si-a mai trecut un an.

Anul trecut pe vremea asta trageam linie, adunam ce am castigat, ce am pierdut si cu ce m-am ales din 2011 si asteptam cu nerabdare ce urma sa-mi aduca 2012.

Acum, in ultima zi din 2012 traiesc cu senzatia ca lunile, saptamanile si zilele s-au comprimat.

Totul pare sa se fi derulat cu o viteza ametitoare. Parca ieri ma pregateam de 2012, iar acum, 2013 este atat de aproape.

Privind in urma, imi dau seama ca anul 2012 a fost anul Schimbarii.

Realizez ca in anul ce-a trecut am redescoperit senzatii si trairi pe care le credeam demult uitate si m-am lovit de unele noi, pe care nu credeam ca le voi descoperi vreodata in mine.

Am trecut atat de des de la o stare in alta, incat bag mana in foc ca daca bucata asta ar fi fost scrisa ieri, ar fi avut un ton cu totul diferit de cel de astazi.

Astazi sunt optimista. Imi amintesc zambind de trairile din 2012 si astept cu inima deschisa lectiile si surprizele lui 2013.

Astazi, imi doresc ca in 2013 sa inteleg ce n-am inteles in 2012, sa reusesc acolo unde anul acesta am dat gres si, mai ales, sa nu-I dezamagesc pe cei care-mi sunt dragi.

Sper sa raman acelasi om puternic gata sa fie alaturi de cei apropiati.

Sper ca sfarsitul lui 2013 sa ma gaseasca sanatoasa si mai inteleapta.

Voua, cititorilor care ajungeti intamplator aici, va urez un 2013 asa cum vi-l doriti.

Prietenilor le transmit toata dragostea mea, le multumesc ca mi-au fost alaturi  si m-au iertat cand am gresit.

Sa ne vedem cu bine in 2013.

Advertisements

Din sertarul cu amintiri

Standard

Rascolind sertarele din camera mea, in ideea de a face putina ordine in amintirile si nimicurile uitate in ele, am dat peste un poem primit in liceu. Citindu-l, mi-am dat seama ca-l indragesc si acum pe cat l-am indragit si atunci. Asta poate si pentru ca a fost scris de muza lui Mircea Eliade din romanul favorit al primilor mei ani de liceu “Maitreyi”. Manata de nostalgie si de surpriza gasirii lui, m-am hotarat sa-l urc si aici.

“Chiar dacă mă vei prinde sub plasa de oţel
N-am să strig.
Golurile se vor mări de la sine
Destul ca să-mi scot mâna şi să cuprind luna.

Şi de vei face ziduri de piatră
Nicicând n-ai să zideşti închisoare pentru mine.
Pietrele se vor nărui de la sine
De îndată ce voi apărea eu.
Dacă mă vei exila şi mă vei trimite peste un ocean
Întro barcă găurită
Am să desfid oceanul
Şi n-am să pierd nici această bătălie marină.

(…)

Ai uitat că într-una din primele noastre dimineţi
Mi-ai pus în mână o săgeată care poate ochi sunetul
Şi că tu ai fost cel care m-a învăţat
Să trag la ţintă fără greş.

(…)

N-ai decât să stai cu spatele întors la mine,
Am să-ţi umplu cerul cu un cântec
Tăcut ca o rază. Iar tu, mirat, n-ai să ştii
De unde vine revărsarea aceasta de lumină.

Putina poezie

Standard

Zilele trecute mi-am adus aminte de poeziile Magdei Isanos, pe versurile carora faceam pregatire in clasa a- 8- a, pentru proba de romana, de la examenul de capacitate :D.

Sunt scrieri frumoase, care merita date mai departe si acum, dupa 10 ani :).

Asadar, enjoy 😀

Eu nu regret

Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.

Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, de altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.

Jucaria

Dusman grozav e timpul, mi se pare
acuma ca si cand te-as fi visat,
cum poate mai viseaza cate-o floare
pamantul, iarna, dupa ce-a-nghetat.

Iubirea noastra astfel a trecut,
ca dara luminoasa-a unei stele,
si bezna-n urma ei s-a refacut,
de-mi pare steaua fericirii mele,
ca niciodata n-ar fi stralucit.
Si nu mai stiu acuma dac-am stat
cu tine, daca-n pieptul tau iubit
eu inima-ntr-o zi ti-am ascultat.

Cuvintele pe care le rosteai,
din departari de basm rasuna parca,
pentru ca mierea tot acelui grai,
langa urechea alteia le-ncearca.

Din ce in ce mai subred e sub pas
pamantul amintirilor si-mi pare
ca dintr-un vis frumos mi-au mai ramas
franturi ciudate si stralucitoare.

Zadarnic intre ele sa le leg
incerc acuma, fiindca nu se poate
din cioburi vasul sa-l mai faci intreg,
si trista surazand ma joc cu toate
aducerile-aminte la un loc,
ca un copil cu jucaria care,
i s-a stricat, dar n-a dat-o pe foc,
pentru ca alta mai frumoasa n-are
.

Mâna ta

Mina ta nu-i fara de temei fierbinte,
sau rece, grea ca plumbul, sau usoara ;
eu vorba i-o-nteleg, si ea nu minte,
cum are obiceiul stapinul, bunaoara.

E ca o frunza mare, pala, ce s-a scuturat
pe fruntea mea, sa steie racoroasa,
si, cind pe umeri citeodata mi se lasa,
eu stiu de esti sau nu esti suparat.

In parul meu ce albe-s degetele miinii tale,
si-asa de visatoare, ca de femeie-mi par,
dar ard si dor de brate pina la umar goale,
de-mi zic ca au in virfuri si-n podul palmei jar.

Stiu orice linie sau vinisoara albastrie
a miinii tale, orisicit de nensemnata,
dupa cum si dinsa pe de rost ma stie
si sa ma uite n-ar mai putea vrodata.

 

 

“Si m-am indragostit de tine…..”

Standard

Cu cata usurinta ne aruncam in declaratii.

Cat de repede declaram din toata inima “m-am indragostit de tine”.

Dar cum putem sustine ca ne-am indragostit de cineva pe care l-am vazut  o data in viata si cu care am discutat de maxim doua ori?

Cum putem afirma ca ne-am indragostit de un zambet frumos, fara a cunoaste insa, persoana din spatele lui?

Poate ca zambetul sau ochii persoanei respective ne-au placut si ne-au facut sa ne simtim atrasi de ea, dar de aici si pana la a ne jura ca ne-ai indragostit e drum lung.

Facem apel la sentimente inexistente, numai pentru a cuceri pe cineva.

Suntem atat de superficiali, incat credem ca cel de langa noi va ceda numai la auzul unor vorbe frumoase.

Punem accent pe cuvinte, dar le contrazicem prin fapte. 

Promitem sa n-o dam in bara, dar cu prima ocazie ne dam cu dreptu-nstangu.

Ne exprimam regretele pentru greselile facute apoi..le repetam din nou.

Traim clipa, iar intr-o zi poate realizam ca “m-am indragostit de tine” au fost doar simple vorbe 🙂

Analogia sentimentelor

Standard

Vorbeam zilele trecute cu o prietena despre relatii, despre cat de mult s-au schimbat perceptiile de-a lungul timpului.

 Mi-a aduc aminte de perioada liceului. Cat de simplu era atunci sa incepi o relatie. Era suficient sa-ti placa un tip, sa aveti cateva hobbyuri in comun, iar restul venea de la sine. Sentimentele si senzatiile de “fluturasi in stomac” isi faceau loc cat ai zice peste, iar noi le dadeam curs. Ne lasam dusi de val, iar ganduri ca “nu trebuie sa ma implic”; “sigur vrea sa-si bata joc de mine”nu-si aveau nici locul, nici rostul.

 Urmand firul acesta simplu, nu pot sa nu ma intreb ce s-a schimbat acum. De ce ne este atat de greu sa acceptam pe cineva in viata noastra? De ce preferam sa parem intangibili si reci, in loc sa aratam ceea ce simtim? Cand am ajuns sa ne ascundem in spatele atator masti?

 De ce cantarim atatea in balanta inainte de-a lasa pe cineva sa ne cunoasca ? De ce cladim mereu  ziduri imposibil de escaladat? De ce refuzam sa-i ajutam pe cei care vor sa le doboare chiar si atunci cand ne arata ca-si doresc acest lucru din tot sufletul?

 Nici unul dintre noi nu vrea sa fie ranit, toti  vrem sa fim iubiti.  Insa cum sa avem parte de ceea ce ne dorim, daca nu lasam pe nimeni sa ne invadeze , mintea, sufletul, lumea…

 De ce ne place sa afisam o detasare capabila sa pacaleasca si cel mai aprig cititor de suflete? De ce asteptam mereu ca cel de langa noi sa faca totul? De ce credem ca totul ni se cuvine si nu apreciem ceea ce ni se ofera?

 De ce dam cu piciorul sansei de-a repara ce am stricat?

  Ne lipseste curajul de-a actiona. Am uitat sa luptam pentru ceea ce ne dorim. Ne-am pierdut taria si rabdarea de-a astepta ca lucrurile sa ia intorsatura  visata.

 Alegem mereu calea cea mai simpla . Preferam sa fugim la primele semne care nu ne sunt pe plac. Lasam orgoliul sa actioneze in locul nostru . Zambim chiar daca sufeltul ne plange. Plecam , chiar daca vrem sa stam.

  Culegem amintiri si semanam regrete…..