Tag Archives: etichete

I know that you don’t know

Standard

1422302477Prea des avem senzatia ca daca am vazut reactiile unui om intr-o perioada a vietii sale, il stim intru-totul. Spunem cu prea multa usurinta “asta nu ti se potriveste”, “tu nu esti asa”, “te cunosc, nu te poti schimba”.

O zi nu e la fel ca alta, cerul de azi nu e acelasi maine. Si atunci cum ne putem inchipui ca un om ramane acelasi mereu? Ba mai mult, de ce i-am reprosa cuiva ca s-a schimbat?

Cu ce te ajuta pe tine, observatorul, sa spui pe un ton mustrator “tu n-ai fi procedat asa. Te-ai schimbat”.

Ei bine, si daca un om se schimba ce?

Daca cineva alege sa fie altfel, cu siguranta are motive sa o faca.

Sau poate lucrurile stau altfel. Poate acea parte pe care tu, observatorule, o vezi abia acum, a fost mereu acolo, in faptura aia pe care tu credeai ca o stii atat de bine.

De altfel, cand poti spune ca stii cu adevarat un om? Ce-ti da dreptul sa afirmi sus si tare ca tu stii, tu cunosti?

Nu ne cunoastem bine nici pe noi insine, si atunci, cum putem crede ca stim totul despre altii?

Advertisements

Pierdut identitate. Caut busola

Standard

indexVarsta nu m-a speriat niciodata si nu mi-a creat probleme.

La 18 ani, cand lumea imi spunea ca de acum sunt „mare”, zambeam si raspundeam ca tot copil ma simt.

La 25 de ani, cand oamenii imi vorbeau de panica si „batranetea” „sfertului de secol”, ii priveam amuzata si le ziceam ca 25 e acelasi drac cu 24.

Mental m-am simtit la fel la orice varsta. Fizic, indiferent de numarul cifrelor schimbate, m-am oprit undeva pe la 18-20 de ani.

Am pasit cu gratie printre sabloanele si etichetarile create de societate si am facut slalom printre fricile care au pus stapanire pe altii.

De trei zile am 30 de ani si parca m-am scurtcircuitat.

Asemeni unui sistem de operare vechi, pe care instalezi programe noi, totul imi da cu virgula.

Parca eu nu ma mai potrivesc cu mine.

M-am pierdut pe drumul dintre ieri si azi si acum in jur e nemiscare.

Linistea gandurilor imi este perturbata de mormanul de intrebari rasarite de nu stiu unde.

Viteza lor ma oboseste si parca ma imbatraneste..chip de copil cu suflet de om mare, care priveste-n jur si nu se regaseste.

Cu ce sa incep? De unde sa ma adun? Ce sa pastrez, ce sa arunc? Ce sunt si ce-am uitat sa fiu? Unde ma caut ca sa ma gasesc?

In mine totul e furtuna. In preajma mea e doar tacere…