Tag Archives: fericire

Orice femeie-Pamela Redmond Satran

Standard
images„Orice femeie ar trebui să știe
Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăși,
Cum să renunțe la un job,
Să se despartă de un iubit
Și să își confrunte un prieten
Fără să ruineze prietenia.
Când să încerce mai mult…
Și când e timpul să plece…
Orice femeie ar trebui să știe
Că nu își poate schimba lungimea coapselor,
Lărgimea șoldurilor,
Sau natura părinților săi.
Că poate nu a avut o copilărie perfectă…
Dar acum, s-a sfârșit…
Orice femeie ar trebui să știe
Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire…
Cum să trăiască în singurătate,
Chiar dacă nu-i place asta…
Orice femeie ar trebui să știe
În cine poate să aibă încredere,
Și în cine să nu aibă
Dar și de ce ar trebui să își asume responsabilitatea…
Orice femeie ar trebui să știe
Spre ce se îndreaptă…
Poate fi masa de la bucătăria unui prieten
Sau o cabană frumoasă din pădure…
Și când sufletul ei are nevoie de alinare…
Orice femeie ar trebui să știe
Ceea ce poate și ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi…
O lună… Un an…”

Eternal sunshine of the spotless mind

Standard

9846025-see-no-evil-hear-no-evil-speak-no-evil-close-up-portraitUn prieten bun mi-a zis candva: “inainte de a pune o intrebare, gandeste-te daca vrei intr-adevar sa afli un raspuns”.

I-am raspuns tantos: “din moment ce intreb, inseamna ca-mi asum si raspunul pe care urmeaza sa-l primesc.

“Si daca raspunsul n-o sa-ti placa?”, a continuat el. “Prefer adevarul oricat de dureros ar fi!”, am replicat apasat si sigura pe mine. A tacut. Si-a dat seama ca nu are cu cine sa se inteleaga. In plus, stia ca va veni ziua cand spusele mi se vor sparge zgomotos in cap si-atunci abia, o sa inteleg.

Intr-o buna zi, am inteles. Oricat de pregatit te consideri a fi, uneori un raspuns sincer nu face altceva decat sa inrautateasca lucrurile. Atunci cand vrei cu tot dinadinsul sa-ti confirmi o banuiala, traiesti cu senzatia ca transformarea in certitudine o sa te faca sa te simti mai bine. Ai impresia ca este mai rau sa fi luata de proasta si mintita decat sa ti se spuna adevarul verde-n fata.

Odata primita confirmarea, insa, constati ca niciun un raspuns sincer, dar greu de dus nu este foarte confortabil.

Sa rupi orice legatura nu-ti vine, sa-ti balacaresti “suspectul” pentru sinceritate este exclus. Daca mintea, ai fi zis ca e un nenorocit, care dupa ce ca o comite, iti mai insulta si inteligenta, jurandu-se ca nu fura. Daca e sincer, iar nu e bine. In ochii tai se transforma intr-un insensibil care nu da doi bani pe sentimentele tale si nu are nicio jena sa ti le raneasca.

Si atunci? Cum o scoti la capat? Cum sa-I scoti ochii pentru ceva ce tu te-ai incapatanat sa afli, cand ti s-a spus doar ca nu are importanta? Cum sa-I reprosezi sinceritatea pe care tu insati i-ai cerut-o? Dar mai ales, cum sa continui sa-l privesti cu aceeasi ochi?

Uneori, din dorinta de a “sti”, de a obtine confirmari pentru a-ti elogia “instinctul de fata mare, care nu te-nseala” risti sa “omori” sentimente care-ti tineau de cald, povesti pe care n-ai fi vrut sa le-ntinezi. Te pui in situatia ingrata de-a rupe legaturi pe care n-ai vrea sa le frangi, de a privi cu ochi rai relatii care altfel, ar fi functionat perfect.

Si atunci ma-ntreb, oare uneori nu e mai bine sa te comporti aidoma unui strut? Sa-ti iei banuielile si dorinta de certitudini si sa le-ndesi in c..osul de gunoi? Sa-ti vezi mai departe de fericirea ta, fie ea si iluzorie? Oare nu este de preferat o asemenea varianta in fata uneia in care te trezesti neputincios?

Cu ce te ajuta un adevar neplacut, daca ulterior stii ca nu vei putea face nimic- sau cel putin, nimic din ceea ce ar trebui facut? Si-atunci, constient fiind de situatia ta, nu mai bine taci din capul locului?

Atunci cand in adancul sufletului stim care ne sunt adevaratele sentimente si cum se prezinta lucrurile dincolo de imaginea pe care o afisam, este mai bine ca, inainte de a pune o intrebare incomoda, sa tragem aer in piept si sa ne amintim ca uneori, “ignorance is bliss.”

Return to innocence

Standard

mother-daughter-balancingO vorba din stramosi spune “cine nu are batrani, sa-si cumpere”. Eu as zice “cine nu are copii..sa faca sau sa interactioneaza cu ai altora”.

Noi, “oamenii mari”, ne ascundem, punem orice la indoiala, ne este teama sa exprimam sentimente, complicam lucruri simple. Copiii sunt alfel. Daca au ceva de zis, zic fara sa stea pe ganduri, daca te plac, ti-o spun direct, daca vor sa te imbratiseze, sa te pupe o fac…simplu, natural, fara probleme.

Cred ca viata noastra ar fi mult mai frumoasa daca macar din cand in cand, am fi si noi ca ei. Daca am face sau am spune diverse fara sa cantarim totul in amanunt, fara sa ne temem ca suntem “luati de prosti” sau “ne facem de ras”:, daca ne dezvaluim adevaratele sentimente.

Mereu am zis ca gesturile si vorbele simple, sincere, din inima, au un efect de o mie de ori mai puternic decat exprimarile pompoase sau faptele marete.

Nu credeam vreodata ca un “pe tine te iubesc”, spus de un prichindel de 5 ani si un “imi place foarte mult de tine”, auzit de la o gaza de aproape 9 ani ma pot impresiona intr-o asemenea masura. Orice alte declaratii, oricat de alambicate si epatante, nu m-ar fi putut da pe spate mai mult decat au facut-o aceste cuvinte simple, rostite din tot sufletul.

Sentimentul pe care ti-l provoaca incarcatura emotionala a unei imbratisari primite de la o fetita cunoscuta recent, care se bucura sincer cand te vede a doua oara, egaleaza – ba chiar depaseste cu mult- senzatii de care m-am lovit in 28 de ani de viata.

Ziua mi-a fost mai frumoasa datorita ei. Viata mi-a parut mai simpla in momentele petrecute in compania ei. Zambetul tamp, pe care inca il port, starea de bine, pe care inca o simt, sunt marturie in acest sens.

Oamenii mari ar trebui sa invete sa fie din nou copii – macar un pic, macar din cand in cand, macar in relatia de cuplu.

Ceva imi spune ca traiul in doi ar fi mai spornic daca, din cand in cand, ne-am re-juca frumos impreuna. Daca macar sentimentele si dorintele ni le-am exprima asemeni copiilor: simplu, spontan, fara grija aparentelor sau a zilei de maine….

Despre iubire si alti demoni

Standard

imagesDorinta esti tu, caldura sunt eu. Trupul este al meu, dar eu sunt toata tu.

Inocenta mea ti-o dau pe toata tie.

Vorbele ti le sorb si incerc sa le integrez in mine.

Plamanii mei iti cauta parfumul. Amprenta ta o port mereu cu mine.

Trairile mele sunt toate ale tale.

Mi te-ai ascuns in vene si curgi nestingherit prin mine.

Acasa mea esti tu, iar eu iti sunt refugiu. Caldura mea te apara de ploi si vant.

In preajma mea uiti tumultul de zi cu zi.

Din noi rasare o lume noua. Te chem in mine si ma pierd in tine.

Magia ce o tesem e bunul meu cel mai de pret. Te vreau mai mult cu fiecare noua zi.

Ma daruiesc in intregime tie, dar simt ca nu-ti pot fi de-ajuns.

Cum sa-ti ofer mai mult cand de fiecare data iti dau totul?

De cate ori ma poti reinventa?

Cata nebunie starnesti in mine si unde m-as putea opri?

Cata pasiune si cat devotament pot sa existe intr-un singur om?

“Fii libera” mi-ai zis, dar libertatea mea vreau s-o impart cu tine.

In ochii tai ma regasesc, sarutul tau imi este hrana.

In mana ta o alta EU se faureste.

EU cea de azi sunt fericire. EU cea de maine voi deveni iubire.

Iubirea mea va fi in intregime a ta.

Ajuta-ma sa te iubesc fara sa te inlantuiesc. In drumul catre tine nu ma lasa sa te sufoc. Deschide-ti sufletul si lasa-ma sa-mi fac culcus in el.

Ajuta-ma sa-ti fiu femeie, caci tu imi esti deja barbat.

Cronica unei renasteri anuntate

Standard

 wpid-03-relaxation.jpegNu stiu altii cum sunt, eu una insa, mereu am exprimat mai usor suferinta decat fericirea. Cuvintele mi se legau altfel cand trebuia sa exprim ceea ce ma doare. Se asterneau singure pe foaie, iar inspiratia curgea garla. Puteam exprima dintr-o bucata, in jumatate de pagina de text clar, zbuciumat sau calm, ceea ce urla in sufletul meu de prea mult timp ca sa imi mai aduc aminte. Mai repede as fi scris despre cum imi plange sufletul decat despre “Oda bucuriei” care rasuna in el.

De ce? Nu stiu! Poate pentru ca durerea trebuie exteriorizata pentru a se vindeca, in timp ce de fericire te bucuri in tacere pentru ca este prea frumoasa pentru a pune-o in cuvinte.  Sau poate pentru ca am trait atata timp in suferinta, incat am uitat cum se simte fericirea.

M-am obisnuit atat de mult cu durerea, incat atunci cand mi s-a oferit ocazia sa fiu “altfel” am vrut sa fug mancand pamantul. Eram convinsa ca un asememea sentiment nu este pentru mine si nu are cum sa dureze. Nu stiam ce sa fac cu el, iar de suferinta, dor si jale eram satula. Nu mai aveam resurse pentru ele. Si am fugit. Dar nu mai mult de 20 de metri. Apoi, in cap mi-au rasunat niste vorbe auzite demult “nu te poti pune contra curentului”. Si m-am intors.

M-am lasat in bataia vantului si am reinvatat sa fiu fragila, delicata si vulnerabila, fara sa-mi fie teama de toate care vor urma. Si-am inceput din nou sa zambesc. Mult, des, din toata inima si cu toata fata. Apoi ochii au inceput sa imi vorbeasca: mai vii si mai stralucitori decat au fost vreodata.

Din propia-mi fiinta s-a plamadit o alta noua, “cu genunchi moi si glezne fragile”. E la inceput de drum si pentru a creste are nevoie de multa rabdare, intelegere si afectiune.  Zilnic invata cate ceva. Se confrunta cu senzatii noi, adesea coplesitoare, pe care nu si le poate explica. Le traieste intens si se bucura de ele pana la ultima suflare.

Acea femeie, care se dezvolta sub ochii mei, poate spune acum, “sunt fericita!”.Nu stie insa, sa-si scrie bucuria. Poate doar sa o traiasca si sa o lase sa o duca acolo unde trebuie sa ajunga….

He who rejects change is the architect of decay

Standard

schimbariOamenii sunt facuti sa evolueze. Motivele pentru care drumurile a doi indivizi se separa sunt dintre cele mai diverse. Ceea ce ramane in urma e un maldar de momente, un sir de intamplari si trairi carora poate le facem fata cu greu.

Lectii se invata mereu, teste sunt trecute sau picate in orice moment din zi, iar legaturi se fac si se desfac la tot pasul.

Schimbarea este constanta. Felul de a o gestiona face insa diferenta.

Un capat de drum poate fi vazut ca sansa la “o alta viata” sau ca o moarte dureroasa.

Decizia de a ramane ancorat in ceva care nu-ti prieste este cea care iti poate pune bete in roate. Incapatanarea de a ramane blocat in amintiri vechi in loc de a crea altele noi este cea care te poate face sa ratezi urmatorul capitol din povestea vietii tale.

Vechile cutume sunt cele care te pot impiedica sa-ti gasesti linistea sau implinirea.

Schimbarea este intotdeauna benefica. Este cea care te face  sa ajungi exact in punctul in care trebuie sa fi. Cea care te ajuta sa intelegi unde ai gresit si ce ai de indreptat la propria persoana.

Te indruma pe o alta cale si iti arata cat poti sa accepti intr-o situatie data. Iti testeaza limitele sau te duce dincolo de ele.

Pasul insa trebuie facut. Relatiile menite sa se rupa nu pot fi tinute artificial. Schimbarea trebuie acceptata. Ce ai in fata, ramane de vazut. Ce lasi in spate e oricum parte din tine.

Te poti intoarce schimbat in punctul din care ai fost incurajat sa pleci sau poti deveni altcineva altundeva.

Etapele vietii sunt ciclice. Orice capitol deschis trebuie incheiat.

Finalul insa, ti-l faci singur. Nimeni nu poate alege pentru tine. Nimeni nu-ti poate scrie povestea, iar tu nu te poti faulta, incapatanandu-te sa ramai pe loc.

“You could save me if u wanted to…”

Standard

Despre dependenta auzim mereu.  Ne lovim constant de termeni ca “dependenta de alcool”, “dependenta de tutun” sau chiar “dependenta de sex”.

Cat se vorbeste insa de cel mai periculos tip de dependenta? “Dependenta de celalalt”? Acea dependenta care te ia prin surprindere, te pune la pamant si te transforma intr-o epava.

Ieri am vazut un film care m-a pus pe ganduri. “Lie with me” este povestea unor tineri tulburati, uniti de pasiunea pentru sex. Ceea ce incepe ca o aventura ajunge sa se transforme intr-o relatie de dependenta covarsitoare.

Urmarind povestea, mi-am amintit ca situatii asemanatoare sunt des intalnite in viata de zi cu zi. Cred ca fiecare dintre noi am experimentat macar o data in viata acel sentiment cum ca lumea s-a sfarsit pentru ca EL sau EA ne-au parasit.

Cati nu s-au gandit macar o data sa-si ia viata din cauza asta si cati chiar n-au facut-o. Cati n-au ajuns epave doar pentru ca o relatie pe care si-au dorit-o nu s-a sfarsit asa cum si-au dorit.

Am senzatia ca este o linie atat de fina intre iubire si obsesie, incat mai niciodata nu realizezi cand ai trecut pragul.

Mai grav insa, mi se pare sa ramai ancorat in aceasta situatie, dupa ce ai realizat ca nu este normala.

Ma intreb, fie si luand doar cazul filmului, cand persoana de laga tine ajunge sa se transforme in salvatorul tau?  Cum ajungi sa crezi ca cineva te poate salva?

De fapt, intrebarile cred ca sunt altele.

Cat de periculoasa poate deveni iubirea? De ce ajungea ea sa se transforme in obsesie si cum pot fi considerate sentimentele obsesive dovezi de iubire?

Dar mai presus de toate, cum poate o asemenea relatie sa aiba un final fericit?