Tag Archives: final

Ziua in care iubirea a tacut

Standard

Cand iubim ne juram cu cerul si cu pamantul ca niciodata pana atunci nu am iubit la fel de mult, de intens sau de adevarat, convinsi fiind ca niciodata nu vom mai simti la fel si ca iubirea actuala va fi si ultima. Apoi se intampla ceva si inca ceva, pana cand, dupa un ultim ceva, constati cu amaraciune ca iubirea a tacut. Ca tot ceea ce-ai simtit a amutit in clipa in care ultima farama de perseverenta s-a naruit, iar ultimii piloni de rezistenta- rabdarea si dorinta unui “noi” cu el si nu cu altul – au cedat sub greutatea indiferentei de la celalalt capat al iubirii.

Ziua in care la celalalt capat al iubirii nu mai e nimeni este intotdeauna cea mai greu de dus.

Este momentul acela dulce-amarui in care oricat n-ai vrea, constientizezi ca ti-a ramas mica iubirea. Atat de mica incat se dovedeste incapabila de a te mai tine langa acel om. Si nu pentru ca l-ai iubi mai putin sau ca nu l-ai mai iubi defel, ci pentru ca iti dai seama ca dragostea, de una singura, nu mai poate suplini toate golurile formate-n zile, minute, clipe de absenta, indepartare si ignorare.  Este ziua aceea in care ti-e mai mult decat clar ca haul dintre voi s-a adancit atat de mult incat e inutil sa mai incerci sa il apropii.

Ziua in care la celalalt capat al iubirii nu mai e nimeni este momentul acela teribil in care, desi sfasiata de dor, iti pui ordine in ganduri si-n bagaje. Scoti la lumina trairi frumoase, pe care le-nfasori cu grija in jurul inimii, pentru a o proteja de durerea clipelor mai putin placute, pe care le porti de asemenea cu tine. Le stergi de praf, le examinezi, apoi le asezi atent in tine, bucata cu bucata, pana te simti din nou intreg, capabil sa pornesti din nou la drum.

Pentru ca ziua in care la celalalt capat al iubirii nu mai e nimeni este, deopotriva, ziua in care trebuie sa speri ca, mai devreme sau mai tarziu, la capatul unui nou drum, vei intalni acel om care va ramane mereu acolo. Caci in lipsa sperantei, am fi doar niste roboti, gonind inerti prin viata, pana la ultima suflare.

Advertisements

1+1=2

Standard

Doamnelor, domnilor, un sfat:

Nu “ucideti” tot ceea ce ati sadit frumos in sufletul celui de langa voi. Cand simtiti ca locul vostru nu mai e acolo, plecati. Plecati inainte sa-i “innegriti” gandurile, amintirile..inima.

“You could save me if u wanted to…”

Standard

Despre dependenta auzim mereu.  Ne lovim constant de termeni ca “dependenta de alcool”, “dependenta de tutun” sau chiar “dependenta de sex”.

Cat se vorbeste insa de cel mai periculos tip de dependenta? “Dependenta de celalalt”? Acea dependenta care te ia prin surprindere, te pune la pamant si te transforma intr-o epava.

Ieri am vazut un film care m-a pus pe ganduri. “Lie with me” este povestea unor tineri tulburati, uniti de pasiunea pentru sex. Ceea ce incepe ca o aventura ajunge sa se transforme intr-o relatie de dependenta covarsitoare.

Urmarind povestea, mi-am amintit ca situatii asemanatoare sunt des intalnite in viata de zi cu zi. Cred ca fiecare dintre noi am experimentat macar o data in viata acel sentiment cum ca lumea s-a sfarsit pentru ca EL sau EA ne-au parasit.

Cati nu s-au gandit macar o data sa-si ia viata din cauza asta si cati chiar n-au facut-o. Cati n-au ajuns epave doar pentru ca o relatie pe care si-au dorit-o nu s-a sfarsit asa cum si-au dorit.

Am senzatia ca este o linie atat de fina intre iubire si obsesie, incat mai niciodata nu realizezi cand ai trecut pragul.

Mai grav insa, mi se pare sa ramai ancorat in aceasta situatie, dupa ce ai realizat ca nu este normala.

Ma intreb, fie si luand doar cazul filmului, cand persoana de laga tine ajunge sa se transforme in salvatorul tau?  Cum ajungi sa crezi ca cineva te poate salva?

De fapt, intrebarile cred ca sunt altele.

Cat de periculoasa poate deveni iubirea? De ce ajungea ea sa se transforme in obsesie si cum pot fi considerate sentimentele obsesive dovezi de iubire?

Dar mai presus de toate, cum poate o asemenea relatie sa aiba un final fericit?