Return to innocence

O vorba din stramosi spune “cine nu are batrani, sa-si cumpere”. Eu as zice “cine nu are copii..sa faca sau sa interactioneaza cu ai altora”.

Noi, “oamenii mari”, ne ascundem, punem orice la indoiala, ne este teama sa exprimam sentimente, complicam lucruri simple. Copiii sunt alfel. Daca au ceva de zis, zic fara sa stea pe ganduri, daca te plac, ti-o spun direct, daca vor sa te imbratiseze, sa te pupe o fac…simplu, natural, fara probleme.

Cred ca viata noastra ar fi mult mai frumoasa daca macar din cand in cand, am fi si noi ca ei. Daca am face sau am spune diverse fara sa cantarim totul in amanunt, fara sa ne temem ca suntem “luati de prosti” sau “ne facem de ras”:, daca ne dezvaluim adevaratele sentimente.

Mereu am zis ca gesturile si vorbele simple, sincere, din inima, au un efect de o mie de ori mai puternic decat exprimarile pompoase sau faptele marete.

Nu credeam vreodata ca un “pe tine te iubesc”, spus de un prichindel de 5 ani si un “imi place foarte mult de tine”, auzit de la o gaza de aproape 9 ani ma pot impresiona intr-o asemenea masura. Orice alte declaratii, oricat de alambicate si epatante, nu m-ar fi putut da pe spate mai mult decat au facut-o aceste cuvinte simple, rostite din tot sufletul.

Sentimentul pe care ti-l provoaca incarcatura emotionala a unei imbratisari primite de la o fetita cunoscuta recent, care se bucura sincer cand te vede a doua oara, egaleaza – ba chiar depaseste cu mult- senzatii de care m-am lovit in 28 de ani de viata.

Ziua mi-a fost mai frumoasa datorita ei. Viata mi-a parut mai simpla in momentele petrecute in compania ei. Zambetul tamp, pe care inca il port, starea de bine, pe care inca o simt, sunt marturie in acest sens.

Oamenii mari ar trebui sa invete sa fie din nou copii – macar un pic, macar din cand in cand, macar in relatia de cuplu.

Ceva imi spune ca traiul in doi ar fi mai spornic daca, din cand in cand, ne-am re-juca frumos impreuna. Daca macar sentimentele si dorintele ni le-am exprima asemeni copiilor: simplu, spontan, fara grija aparentelor sau a zilei de maine….

Contradictii si absurd

Cand esti indragostit, viata se transforma intr-un Montagne Russe.

Azi esti super mega fericit si exaltat pentru ca te-ai vazut cu “iubi” si totul a fost minunat, iar peste o saptamana, te-ai lua si te-ai ascunde sub cea mai solitara piatra pentru ca nu ti-a vorbit o zi si nu v-ati vazut doua.

Diminetile in care ajungi la birou rupta de somn si cu cearcane cat casa sunt extrem de usor acceptate si depasite atunci cand stii ca in noaptea precedenta ai dormit in bratele iubitului.

In orice alta zi ai fi ciufuta. Atunci zambesti. Zambesti si tu, zambesc si colegii. Pentru ca stiu. Privirea “aceea” te da mereu de gol.

Emotiile nu sunt niciodata mai greu de stapanit decat atunci cand urmeaza sa-I cunosti prietenii sau  parintii.

Niciodata nu-ti tremura picioarele mai tare si nu ti se taie respiratia mai des decat atunci cand vrei sa spui primul “te iubesc”.

Niciodata nu ai putea concepe mai multe scenarii dramatico-paranoice decat atunci cand ai senzatia ca te-a privit ciudat sau ai vazut pe profilul de Facebook un comentariu,o postare sau o poza care ar putea fi interpretate in o mie de feluri. Care, poate, nu inseamna mare lucru, dar care in mintea ta capata deja intelesuri catastrofale.

Nu cred ca exista minti in care ganduri gen “sigur si-a gasit pe altcineva”, “nu ma mai doreste” nu s-au amestecat cu cele ca“tine la mine”, “simt ca ma doreste”, “il iubesc”, il urasc“ – pana cand nu mai intelegi nimic din ce se intampla cu tine, cu el, cu voi, cu relatia in sine.

La certuri nici nu ma mai gandesc. De cate ori, dupa o discutie mai aprinsa, nu ne promitem ca plecam, ca nu ii mai vorbim.

De cate ori ne dam rotunzi si ne tinem “tari”….fix doua zile. Dupa care redevenim  iubitori si blanzi, de parca cerul nostru a fost mereu senin.

Am spus-o si o repet “cel mai frumos sentiment e sa stii ca omul caruia iti vine sa-I crapi capul intr-un moment in care te-a scos din minti este acelasi cu cel in bratele caruia ai vrea sa te refugiezi tot in acel moment”.

Un om nu este niciodata mai viu decat atunci cand e indragostit. Nu se “usuca” mai rapid decat atunci cand simte ca nu e iubit. Cand vede ca relatia “perfecta” devine “defecta”.

Iubirea muta munti si seaca ape. Pe toate le face si le desface. Iarta mult si este rabdatoare. Ofera tot, cerand putin. E motorul care pune in miscare mecanisme gigantice. Pe unii ii inspaimanta. Altii o cauta o viata-ntreaga, iar cand o gasesc o minimalizeaza, reducand-o la absurd. O iau “de-a gata” pentru ca au senzatia ca li se cuvine. O “poarta” un timp, apoi o alunga sau o neglijeaza. O pierd si apoi isi plang de mila.

“- Omul e un tesut de contradictii si absurd.

– Si cand iubeste?

– Mai ales.”- Lorelai

Restul e tacere

Azi am chef sa scriu. Sufletul insa vrea sa taca. Sa tac. Sa ascult cuvantul inimii.

Inima insa mi-e amutita. Cauta si nu gaseste. Ar spune, dar nu stie ce.

Raspunsuri ar fi multe, niciu unul insa nu e potrivit.

Balanta se inclina haotic. Echilibrul se pierde in negura gandurilor.

Armonia e un concept tot mai indepartat.

Sfatuitorul meu cel mai de pret a fost intotdeauna inima.

Glasul ei nu s-a inselat niciodata. Vorbele-i nu s-au epuizat vreodata. Azi insa poate doar sa taca.

Tacerea e intotdeauna alarmanta. Dureri. Iubiri.Nemultumiri. Confunzii. Dubii.

Pe toate le ascunde. Raspunsuri? Reactii? Decizii? Cum sa le iei cand totu-n jur e doar tacere?

Unde te duci cand nu stii incotro s-o iei? Cum descalcesti toate ce s-au innodat in tine?

Unde te ascunzi cand vrei sa fugi de tine?

Despre iubire si alti demoni

Dorinta esti tu, caldura sunt eu. Trupul este al meu, dar eu sunt toata tu.

Inocenta mea ti-o dau pe toata tie.

Vorbele ti le sorb si incerc sa le integrez in mine.

Plamanii mei iti cauta parfumul. Amprenta ta o port mereu cu mine.

Trairile mele sunt toate ale tale.

Mi te-ai ascuns in vene si curgi nestingherit prin mine.

Acasa mea esti tu, iar eu iti sunt refugiu. Caldura mea te apara de ploi si vant.

In preajma mea uiti tumultul de zi cu zi.

Din noi rasare o lume noua. Te chem in mine si ma pierd in tine.

Magia ce o tesem e bunul meu cel mai de pret. Te vreau mai mult cu fiecare noua zi.

Ma daruiesc in intregime tie, dar simt ca nu-ti pot fi de-ajuns.

Cum sa-ti ofer mai mult cand de fiecare data iti dau totul?

De cate ori ma poti reinventa?

Cata nebunie starnesti in mine si unde m-as putea opri?

Cata pasiune si cat devotament pot sa existe intr-un singur om?

“Fii libera” mi-ai zis, dar libertatea mea vreau s-o impart cu tine.

In ochii tai ma regasesc, sarutul tau imi este hrana.

In mana ta o alta EU se faureste.

EU cea de azi sunt fericire. EU cea de maine voi deveni iubire.

Iubirea mea va fi in intregime a ta.

Ajuta-ma sa te iubesc fara sa te inlantuiesc. In drumul catre tine nu ma lasa sa te sufoc. Deschide-ti sufletul si lasa-ma sa-mi fac culcus in el.

Ajuta-ma sa-ti fiu femeie, caci tu imi esti deja barbat.

Mirrors

“It’s like you’re my mirror, my mirror staring back at meee. I couldn’t get any bigger, with anyone else beside of meeee”- am auzit de n ori versurile astea si o data nu mi-au atras atentia. Pana intr-o zi cand brusc, m-au percutat. Si mi-au placut. Ba mai mult, mi-au aprins un beculet. Mi-au amintit de un subiect pe care intr-un timp incercam sa-l inteleg, sa il identific in realitatea mea si a altora.

Cartile spun ca de-a lungul vietii, oamenii intalnesc mai multe suflete pereche, fiecare cu caracteristici si roluri diferite.

Eu cred ca sufletul pereche este doar unul.

Este acel om care te face sa vibrezi, pe care il privesti in ochi si ai senzatia ca stralucesti, iar stralucirea ta este atat de puternica incat se reflecta si asupra lui.

Este persoana alaturi de care totul se intampla natural, cu o viteza ametitoare, dar care nu te sperie. Este omul in ochii caruia iti vezi reflexia, care te echilibreaza, te completeaza si te face sa intelegi sintagma “doua suflete in unul”.

O imbinare atat de profunda, care nu poate fi obtinuta decat o data in viata, alaturi de un singur om.

Se spune ca sufletele pereche au trait candva o iubire atat de puternica, incat se intalnesc si in actuala viata.

Se regasesc pentru a-si impartasi ceva pentru o evolutie pozitiva. Rareori se intalnesc pentru a evolua impreuna, intr-o viata comuna.

Eu vreau sa cred ca relatia dintre sufletele pereche nu se termina niciodata. Doar se transforma in altceva.  Intr-o legatura pastrata sub o alta forma.

Soulmates always find a way…..