Tag Archives: oameni

Stuck on you

Standard

stuck on youAnimalele au ceva aparte. Sunt capabile sa te cucereasca si atunci cand declari sus si tare „i am more of a dog person” sau „i am a cat person”.  Nu m-am dat niciodata in vant dupa pisici, dar nici nu le-am displacut.  Mi-au placut intotdeauna, dar la altii in casa. In casa mea am avut usa deschisa doar pentru caini. Toate astea pana acum un an, cand mi-a cazut cu tronc un matz negru, frumos, cu ochii verzi ca jadul.

M-a acaparat timid, precaut. Am inceput prin a-i da de mancare pentru ca imi era mila de el. Mult timp nu m-a lasat sa-l mangai, dar nici n-am insistat. Incet, incet am inceput sa ne imprietenim. Ma astepta zilnic in fata casei, sa-i dau de mancare. Apoi a venit toamna si au inceput ploile. Mi s-a facut mila de el si am inceput sa-l iau in casa cand ploua. Ii facusem un culcus in camara si ii luasem o litiera just in case.  Dupa toamna a venit iarna si am inceput sa il iau sa doarma cu mine in camera, ferindu-l de caine. In camara era mult prea rece pentru a-i mai fi bine.

Acum e din nou toamna, iar eu mi-am dat seama ca a intrat pe sub pielea mea atat de mult, incat seara,  daca nu se cere singur in casa, ma duc eu sa-l strig,  pentru ca fara el, camera mea mi se pare goala.

Asemenea animalelor, in viata, uneori avem sansa de a da peste oameni care ajung sa ne cucereasca fara sa ne dam seama cand si cum s-a intamplat. Acele persoane care ni se cuibaresc atat de bine in suflet, incat nu reusim sa le mai scoatem de acolo, orice s-ar intampla. Cei care ne-au marcat viata din clipa in care au intrat in ea, in fata carora am depus orice arme. Oameni pe care suntem dispus sa ii iertam, indiferent cate traznai fac.

Acele persoane pe care le iubim din tot sufletul, dar care din cand in cand, ne fac sa zicem „gata! Pana aici!”. Pe care insa, ajungem sa le iertam odata ajunse in fata noastra. In a caror ochi gasim mereu puterea de a merge mai departe, de a depasi inca un „bolovan” relational. Oameni in a caror privire ne simtim acasa, a caror imbratisare ne este cea mai draga haina si al caror sarut ne spulbera orice necaz.

De mai bine de trei ani jumate, in viata mea a intrat un astfel de om. Uitandu-ma inapoi, am senzatia ca suntem impreuna de o viata si ca relatia noastra a trecut, de-o potriva, prin prea multe incercari si clipe unice, de fericire pura.  Privind inainte, imi dau seama ca indiferent ce s-ar intampla, va fi mereu acolo, voi fi mereu acolo.

Uneori, inca ma intreb cum si cand mi-a devenit la fel de drag ca insasi viata. Pana unde voi merge si cat va rezista relatia noastra.  Alteori ma cert si imi spun ca sunt slaba. Ca ar fi trebuit sa plec de mult, oricat de greu mi-ar fi fost.  In fiecare zi, insa, cand pun capul pe perna, imi vine in minte un singur gand: „sunt slaba? Poate, dar nu am nicio problema sa fiu slaba in numele iubirii.”

Advertisements

Someday, one day…today

Standard

indexViata te pune in situatii dintre cele mai diferite.

Lectiile care trebuie invatate sunt de multe ori dureroase, iar parcurgerea lor te poate duce la limita disperarii.

Situatiile delicate cu care ajungi sa te confrunti iti pot rasturna convingerile si principiile dupa care te-ai ghidat o viata intreaga.

Lucrurile pe care, dintr-un motiv sau altul,  alegi sa le accepti sau sa le faci te uimesc,  isi lasa amprenta asupra ta si, inevitabil, in cele din urma, iti starnesc o serie de intrebari.

“Cum am ajuns aici?”, “De ce simt asta acum?” ,  “Ce fac mai departe?”, “Unde gresec?”, “Ce  pot schimba?” , “Ce am invatat din asta?”, “Cum de nu mi-am dat seama spre ce ma indrept ?”.

Intrebarile pot fi de multe feluri. Deseori, cele mai comune sunt  “De ce mi se intampla tocmai mie?”, “Cum  si in cat timp o sa trec peste asta?”

Timpul este un lucru ciudat.  Se dilata cand vrei sa treaca mai repede si se contracta cand iti doresti ca un moment, o senzatie sa dureze o vesnicie.

Poate sa-ti fie cel mai strasnic aliat sau cel mai crancen dusman.

“Da-I timpului timp”, spunea o vorba auzita demult. “Timpul le vindeca pe toate”,  “Lasa, e timp”,  “Toate se vor rezolva la momentul potrivit”, auzeam de la cate o voce consolatoare, ori de cate ori ceva nu iesea asa cum imi doream.

De cele mai multe ori insa, timpul nu le vindeca pe toate,  iar ocaziile pierdute nu se mai intorc.

Ranile inchise le purtam cu noi sub forma unor cicatrici care ne modeleaza viata si personalitatea.

Vorbele ramase nespuse atarna ca pietrele de moara, ne impiedica sa ne gasim linistea sau sa mergem mai departe.

“Momentul potrivit” impins dincolo de ziua de astazi poate fi uneori tardiv.

Un “te iubesc” spus prea tarziu poate sa nu mai insemne nimic.

Ziua in care te decizi sa ierti,  sa acorzi o sansa sau sa iti ceri iertare poate fi cea in care celalalt decide sa nu mai asculte, satul sa astepte momentul potrivit.

Calea catre gasirea “momentului potrivit” poate fi de-a dreptul inselatoare si chiar periculoasa.

Indarjirea de care dai dovada pe drumul tau se poate intoarce impotriva ta.

Situatiile  pretabile “momentului potrivit” sunt greu de identificat.

Am convingerea ca toate se intampla “la momentul potrivit”.  Oamenii de care ai nevoie apar in viata ta cand te astepti mai putin. Lectiile care trebuie invatate vor fi invatate oricum. Informatiile care-ti sunt destinate vor ajunge la tine in cele din urma.

E crezul meu si ma voi raporta la el mereu. Niciodata insa nu ma voi folosi de el pentru a amana lucruri, situatii, care pot fi rezolvate azi.

Niciodata nu o sa evit o discutie spunand ca nu este momentul potrivit, cand de fapt sunt constienta ca momentul este la fel de potrivit ca oricare altul, dar ma tem de ce ar putea urma sau nu am chef de ea.

Niciodata nu o sa vorbesc maine despre ceea ce simt azi, pe motiv ca este timp.

Pentru ca uneori maine chiar este prea tarziu….

Adio, dar raman cu tine

Standard

imagesInteractiunea este parte din viata de zi cu zi.

Oamenii se intalnesc si se cunosc.

Formeaza prietenii, dau nastere unor legaturi, iar in cele din urma poate se despart.

Dincolo de mersul firesc al lucrurilor, exista insa si legaturi care odata facute, nu mai pot fi desfacute.

Relatiile care se formeaza intre indivizi sunt greu de explicat, iar mecanismul de functionare pare imposibil de inteles.

Puntile care leaga doi oameni poseda adesea, o putere iesita din comun.

Te imbarbateaza, te intremeaza si iti dau o incredere in tine de care nu te credeai capabil.

Anumite conexiuni sfideaza logica, timpul si ne unesc chiar si atunci cand “latul” a fost rupt.

Sunt legaturi care par greu de dus si aproape ireale, dar satisfactia si senzatiile pe care ti le ofera merita orice sacrificiu.

Oamenii cu care se creaza asemenea punti sunt fiinte speciale.

Sunt acei oameni care au patruns in cele mai ascunse colturi ale fiintei tale. Care ti-au alergat prin vene si care raman parte din tine chiar si atunci cand gandul lor este deja in alta parte. Persoane care te fac sa crezi ca ii poti “ghici” de la distanta. Oameni pe care ti-I imaginezi mereu acolo, veghiindu-te din umbra.

Sunt cei carora le esti recunoscator ca ti-au deschis ochii si ti-au aratat ca lucrurile nu sunt intotdeauna asa simple si logice cum par.

Sunt acei oameni care speri ca, sub o forma sau alta, vor ramane mereu in viata ta.

Conexiunile ce s-au format cu ei raman intotdeauna un mister. Sunt insa legaturi despre care ai spune multe, dar pentru care nu gasesti cuvinte potrivite. Pe care ai vrea sa le intelegi, dar pentru care nu ai argumente logice. Fata de care te limitezi la a spune “some ties are simply meant to be”….

Lose yourself in a moment

Standard

Sunt persoane care te atrag cum le vezi si de care ai vrea sa te apropii fara sa eziti.

Sunt persoane cu care dezvolti o frumoasa legatura de prietenie si sunt persoane pe care vrei sa le eviti cu orice pret.

Sunt oameni care raman parte din tine chiar daca povestea voastra s-a incheiat si in fata carora stii ca ai ceda in orice clipa si cu orice pret si sunt oameni care orice ar  face nu reusesc sa-ti trezeasca dorinta.

Dar dincolo de toti, sunt acei oameni dragi  pe care nu-i stii de ieri de azi si cu care dezvolti din senin o legatura la care nu te-ai fi gandit nici in cele mai traznite vise.

Oameni care intr-un fel sau altul au fost mereu acolo- te-au ascultat, te-au sprijinit si te-au certat, astepand cuminti ziua in care sa-ti dea lumea peste cap.

Acei oameni care mereu au stiut ca vei fi “a lor” si care acum, s-au hotarat sa ia ce le apartine.

Persoane despre care stii ca nu vor renunta pana nu vei ceda.

Oameni care brusc, te fac sa cazi prada indoielii.

Te intrebi de ce tu? de ce acum? cum s-a ajuns aici, dar mai ales de aici incotro?

Si ingheti in loc. Ai vrea sa fugi dar nu ai cum, ai vrea sa ignori, dar este prea tarziu.

Inapoi n-ai cum sa te ascunzi, iar inainte refuzi sa mergi.

Esti coplesit de gesturi si cazi prada hotararii si determinarii lor.

Te pierzi pe tine si asisti la propria dezarmare.

Observi neputincios cum zidul cade strat cu strat, aidoma unei cepe curatata de cel mai abil bucatar.

Cu fiecare folie smulsa te zgudui din temelii si te simti expusa.

Vulnerabilitatea te doare si simti cum ceva in tine se strange.

Te simti mic si totusi duci lupta mai departe.

Stii ca in cele din urma vei ceda, dar speri sa amani momentul.

Te simti bine in compania lor, dar ti-e imposibil sa faci urmatorul pas.

N-ai vrea sa te lasi lovita si ceva in tine te tine inca in garda.

Poti sa mai duci si esti hotarata sa te impotrivesti pana la cea din ultima suflare.

Cand vei cadea rapusa de atata oboseala.

Si-atunci iti va ramane doar speranta…

Speranta ca timpul va cantari o clipa.

Ca lovitura nu te va desfiinta definitiv.

Ca odata depasita clipa, te vei ridica si vei reusi sa construiesti din nou, bucata cu bucata, zidul daramat cu atata iscusinta.

Hello. Goodbye

Standard

Niciodata nu am crezut in rezolutiile pentru Anul Nou si niciodata nu am simtit nevoia bilantului de sfarsit de an.

Anul asta insa, ceva s-a schimbat.

Uitandu-ma in urma, traiesc cu senzatia ca 2011 a fost mai incarcat decat orice alt an.  Sau poate si alti ani au fost la fel, dar nu am realizat eu.

Probabil ca intr-un moment sau altul al vietii, fiecare dintre noi ajunge intr-un punct de analiza si reflexie. Unii o fac anual, din obisnuinta, altii poate o data in viata.

Probabil ca momentul meu este acum…

Ar fi multe de spus si n-as sti de unde sa incep, asa ca o sa incerc un rezumat.

In 2011 am aprofundat relatii cu oameni frumosi pe care i-am cunoscut undeva la jumatatea anului 2010 si pe care ma bucur sa ii pot numi prieteni.

M-am apropiat mai mult de prieteni pe care ii stiu de ceva timp si in preajma carora ma simt mereu acasa.

Am intalnit persoane noi care intr-un fel sau altul mi-au marcat existenta.

Unii in bine, altii in rau.

Tot raul spre bine. Toate se intampla cu un rost.

In 2011 mi-am dat seama ca lucrurile nu sunt asa cum credeam eu ca sunt si ca nici nu trebuiau sa fie asa.

M-am suparat pe mine si m-am suparat pe altii.

Am iertat si mi-am vazut de drum.

Mi-am dat seama ca drumul pe care il credeam corect, era de fapt gresit.

Am realizat ca incercand sa-mi fac bine,  mi-am facut rau.

Am vazut unde am gresit si astfel am aflat ce am de facut in 2012.

Mi-am revazut faptele si mi-am regandit actiunile.

Am pierdut cativa oameni dragi, dar am castigat experienta de viata.

Am cazut pentru ca anul urmator sa am de unde sa ma ridic.

Si, mai presus de toate, mi-am dat seama ca cineva acolo sus ma iubeste mult de tot.

Cineva acolo sus a avut grija sa fiu la locul potrivit, la momentul potrivit, ferindu-ma astfel, de situatii care ar fi fost cu adevarat neplacute.

Stiu, suna bizar si poate chiar aproape de fatilism, insa asa a fost sa fie.

Acum, la final de 2011, astept cu inima deschisa ceea ce o sa-mi aduca 2012.

Acum, sunt recunoscatoare pentru oamenii pe care ii am in jurul meu si pe care sper sa-i am alaturi si in 2012.

Astazi, sunt recunoscatoare pentru clipele bune si rele de anul acesta, pentru lectiile cu care am ramas de pe urma lor.

Azi, 31 decembrie 2011, sper sa am parte de un 2012 la fel de “roditor” ca 2011.

 

Ramas bun 2011. Bine ai venit 2012 🙂