Tag Archives: prezent

Ieri, azi, maine si oricand

Standard

picture103-1024x600Deunazi, m-am surprins gandindu-ma la „ieri”, „azi” si „maine”. M-am privit in oglinda si m-am vazut schimbata. Aceeasi eu, dar parca totusi alta. Aceleasi ganduri, dar indreptate in viitor.

Viitorul altfel: Un univers al nostru in care libertatea fiecaruia este pastrata si impartita-n doi.

M-am gandit apoi la el, cealalta fiinta din poveste. La ce-am avut si ce avem si am stiut: „i wouldn’t have it any other way”. Nu as schimba nici o-ntamplare in doi. Nu m-as vedea in nicio alta poveste decat cea de acum, cu nimeni altcineva in afara de el. Nu as fabula asupra unui viitor in care eu si el n-am exista. Nu m-as lasa din a-l iubi nici daca viata mea ar depinde de asta”.

Am incercat apoi sa-mi amintesc de mine inaintea lui. De povestile traite atunci si filmul meu s-a rupt. Uimita, am constat ca tot ce-a fost…. a disparut. Imi amintesc de fete, dar am uitat momente. Toate ranile pe care le purtam s-au dizolvat. Locul le-a fost luat de tot ce-nseamna eu si el. Amprenta lui o port mereu cu mine. Gandul la „ieri” nu-mi zboara mai departe de anul nostru impreuna. De parca inainate nu a existat nimic. De parca eu am aparut atunci. Cum am ajuns aici? Nu stiu. Ce va fi maine? N-am habar. Relatia noastra am trait-o intr-un continuu azi. Iar astazi, stiu ca nu as renunta la noi pentru nimic in lume. Ca imi pot inchipui un „azi” trait la fel si peste un an si peste cinci.

De parca am fi intr-o bucla atemporala, care ne stie inceputul, dar nu ne dezvaluie finalul. O ecuatie complexa, cu o necunoscuta, pe care nu vreau sa o dezleg. De care vreau sa ma bucur asa cum e. Care as vrea sa nu-si afle niciodata sfarsitul.

(N-)avem timp pentru toate

Standard
your time is now

Azi am vazut doi oameni fericiti. Erau tineri si se iubeau, sau cel putin asa parea. Stateau imbratisati in statie la Cismigiu si se sarutau cu foc. Ochi inchisi, sentimente pure. Erau frumosi, ascunsi in universul lor impartit la doi. Timpul parea sa fie de partea lor, iar orice altceva nu mai conta.
 Privindu-i, m-am intrebat daca eu as mai putea face asa..raspunsul..tacere. Mi-am dat seama atunci ca, astazi, timpul si pasiunea mea se masoara altfel. Ca a trecut prea multa vreme de cand faceam si eu asa si imi placea.
As fi vrut atunci sa-mi surprind iubitul cu o vizita neanuntata si o invitatie in parc…si ce surpriza ar fi avut…probabil l-ar fi busit rasul, dar doar dupa ce mi-ar fi aruncat privirea aia, care spune raspicat “pe asta de unde ai mai scos-o?!”. Dar stiam oricum ca nu-i acasa, ca munca ii taie mult din “timpu-n doi”.
 Pentru ca in lumea “oamenilor mari” timpul se scurge altfel. Intre cinci drumuri la sala, la munca si acasa abia mai gasim timp sa ne intrebam “cum ti-a fost ziua?”.
Plimbarile prin parc, saruturile nepasatoare in vazul lumii nu-si mai au locul. Apartin unor vremuri demult apuse, alea  de liceu, cand totul era “roz si pufos”.
Astazi, prioritatile par a fi altele, iar “bucura-te de lucrurile simple” nu pare a fi printre ele.
Timpul pe care suntem dispusi sa-l acordam noua si celuilat este tot mai limitat. Putinul cu care ajungem sa ne multumim este infiorator. Visam la povesti complete ca-n liceu, dar ne multumim cu flash-uri. Pentru ca in ziua de azi, mancarea a devenit fast food, iar relatiile s-au transformat in speed daiting.
Timpul parca nu mai are rabdare cu noi sau poate noi ne incapatanam sa alergam prin el.
Imi par de prea multe ori prea grabita sau prea inceata fata de viteza cu care trec si se petrec toate in jurul meu.
Mi-ar placea si mie sa ma sarut cu iubitul in mijlocul strazii fara sa-mi pese.
 As vrea sa simt ca timpul e din nou de partea mea, iar  momentele in care sta in loc sunt tot mai numeroase.
Mi-ar placea ca gandurile si sentimentele sa-mi ramana la fel de luminoase si de neclintit ca-n vremurile cand eram aidoma tinerilor din statie de la Cismigiu.
Mi-ar placea sa pot spune “avem timp pentru toate”. Dar nu avem sau nu vrem sa avem….e mai usor sa spunem “sunt busy rau”….pana intr-o zi cand unul va spune “acum am timp”, iar celalalt va raspunde “imi pare rau, timpul meu a expirat.

Clipa, actiunile si intrebarile

Standard

 De ce intr-o fractiune de secunda, din pura intamplare, alegem  sa redeschidem un capitol ingropat de multa vreme?

…Poate pentru ca asa a fost sa fie..

Si totusi….

Ce garantii avem ca aceleasi lucruri care ne-au despartit odata, nu ne vor veni de hac si a doua oara?

Scepticii sustin ca soarta unei relatii reinodate atarna de un fir de ata.

Pesimistii sunt de parere ca nici cea mai mare stradanie nu poate suda rupturile din trecut.

Iar optimistii..ehee, optimistii afirma sus si tare ca dragostea e cheia tuturor problemelor. Ca daca cei doi s-au iubit, restul vine de la sine.

Ei , dar ce ramane de facut cand o relatie a fost intrerupta inainte ca  iubirea sa-si intre in drepturi?

Ce sanse are atunci o a doua incercare? Pe ce fundamente se bazeaza ?

Este  oare atractia mocnita suficient de puternica pentru a asigura o reusita?

Dar cu  “sechelele” acumulate prima oara cum ne luptam? Cum le indepartam? Cum ne asiguram ca nu ne vor umbri  gandurile, sentimentele, reusitele…?

De ce in cele mai delicate momente, alegem sa ne ghidam dupa acel “Carpe Diem”? De ce ne place sa alergam in cercuri  inchise, vicioase?

Oare chiar atat de masochisti sau slabi sa fim?

Tind sa cred ca da.