Tag Archives: rani

Ziua in care l-am reinvatat pe “NU”

Standard

5338349795_ec70273e19In copilarie am fost fetita care l-a luat pe “NU” in brate. Nu imi amintesc cand si cum am dezvoltat acest “bun” obicei, dar odata pornit, nu m-am mai lasat de el. Orice mi se cerea, orice intrebare mi se adresa, raspunsul era doar unul: “NU”.

Cand am crescut, am dat-o in extrema cealalta: spuneam “DA” chiar si atunci cand totul in mine era “NU”. Nici nu apuca sa-mi zboare porumbelul ca deja imi parea rau si as fi vrut sa dau inapoi, dar era prea tarziu sau mi-era prea jena.

Pe masura ce anii treceau, obiceiul mi-a devenit problema: “DA”-ul zburda nestingherit, eu imi juram ca data viitoare nu mai fac, dar cu prima ocazie o luam de la capat.

Prietenii imi spuneau ca sunt prea buna, eu ma simteam slaba si-mi venea sa ma iau la palme.

Mizele insa, nu au fost niciodata suficient de mari, incat sa-mi invat lectia.

Totul pana cand, recent, am fost pusa in situatia in care un “DA” in loc de “NU” chiar mi-ar fi putut crea probleme pe termen lung.

Urmandu-mi metehnele de fier, am vrut si acum sa ajut. Zi dupa zi insa, gandul ca ceea ce urma sa fac era o idee extrem de proasta atarna tot mai greu. Chiar si atunci insa, m-am luptat cu el, agatandu-ma de unicul argument care imi permitea sa merg inainte. Cand pana si corpul a inceput sa imi transmita semnale ca-s pe cale sa fac o prostie, am inceput sa ma gandesc mai mult la mine.

Dupa o reflectare indelungata, am inteles ca era momentul sa schimb ceva. Mi-am dat seama ca, in cele din urma, neschimbate, ”bunele obiceuri” te faulteaza de nu te mai salveaza niciun zeu si nu te mai spala nicio apa.

Si atunci, desi cu inima grea, am spus „NU” in loc de „DA”. Brusc, ceva in mine s-a schimbat. O piatra mi s-a luat de pe inima si, pentru prima oara, m-am simtit puternica. Si mi-a placut.

Mi-am amintit apoi, vorbele unei vechi cunostinte: „cu cat refuzi sa-ti inveti lectiile, situatiile cu care te vei confrunta pentru a ti le insusi vor deveni mai dramatice. Batranul Saturn nu lasa nicio lectie neinvatata”.

Am constientizat atunci, ca eu am invatat-o pe a mea pe calea cea mai grea. Am dat la schimb timp, poate prea mult timp irosit. Am acumulat frustrari nenumarate si, cu siguranta, in poticnelile mele, am ranit cateva suflete. In cele din urma insa, am ajuns unde trebuie….

Take a chance on me

Standard

Unde se termina precautia si unde incepe panica nefondata?

Cat suntem dispusi sa lasam de la noi ca sa ne fie bine alaturi de El sau Ea si cand ar trebui sa punem piciorul in prag si sa spunem “asa nu”?

Pana unde merge teama si cand ar trebui sa le dam credit celor de langa noi?

M-am intrebat de multe ori de ce unii dintre noi ne panicam atat de tare atunci cand incepem o relatie.

N-am inteles niciodata de ce teama de a nu fi ranit trebuie sa fie mai presus de bucuria de a impartasi momente cu cei care ne–au atras atentia.

De ce dam curs unor gesturi de apropiere, iar apoi fugim unde vedem cu ochii?

Peste tot auzim sintagme gen “Viata e scurta. Bucura-te de fiecare moment” “Profita acum, maine nu se stie unde vei fi” si mai mereu tindem sa le dam dreptate.

Si totusi, aproape de fiecare data cand suntem pusi in situatia de a ne lasa dusi de val, nu suntem capabili sa mergem pana la capat.

De cand au devenit relatiile bau-baul realitatii noastre?

Am uitat ce inseamna simplitatea si am ales sa ne complicam viata.

De ce sa ne bucuram de compania unui om cand putem sa fim problematici inca de la inceput si sa ne intrebam “dar oare ce e in capul ei/lui?” “oare e la fel de geloasa si posesiva ca fosta?” “dar daca o sa ma raneasca? daca n-o sa mearga intre noi?”.

Drobul de sare  ne guverneaza viata.

Tindem sa izolam un om inainte de a ne da sansa sa il cunoastem.

Visam la povesti de dragoste cu happy ending, dar nu suntem in stare sa riscam.

Lasam frica sa ne guverneze actiunile si apoi ne plangem ca n-avem noroc, ca barbatii sunt insensibili si curvari, iar femeile sunt nebune si cer prea mult.

Ne facem o deviza din “norocul nu este de partea mea” si renuntam sa mergem mai departe.

O vorba din batrani spune “cauta si vei gasi, cere si ti se va da”

Dar cum sa gasim ceea ce cautam cand ne punem singuri bete in roate?

Cum sa capatam ceea ce vrem daca uitam de ce avem nevoie?

Cand ne vom bucura de ziua de astazi fara sa ne gandim cum va fi maine sau peste o luna?

Cand ne vom permite sa fim fericiti si nu vom mai da cu piciorul sanselor pe care viata ni le scoate in cale?

Cand vom renunta la frica si vom incepe sa traim?