Tag Archives: relatii

We lie best when we lie to ourselves

Standard

Atunci cand ne dorim foarte mult ca o relatie sa functioneze, atunci cand ne-am saturat de singuratate si credem ca am gasit pe cineva care ne poate scapa de ea, ajungem inevitabil sa ne mintim singuri. Sa ne spunem ca putem avea o relatie bazata pe motive rationale: “e un om bun, e de incredere, ma iubeste”.

Ca dragostea si pasiunea nu sunt totul intr-o legatura, ca putem sta cu cineva chiar daca nu ne potrivim in pat, chiar daca in cele mai intime momente nu simtim nimic, iar tot ce ne trece prin cap este “la dracu’ nu mai termina odata!”

De departe insa, cele mai multe minciuni ni le spunem atunci cand iubim sau cand credem ca ne-am indragostit. Atunci suntem atat de orbiti si entuziasmati de ceea ce ni se intampla incat ajungem sa ne auto-convingem de imposibilul: ca in numele dragostei, putem infrunta orice obastacol, ca daca tragem cu dintii suficient de mult si de tare de o relatie, in cele din urma ea va functiona.

Ajungem sa ne simtim conectati si legati de o persoana care poate nu simte la fel si care, atunci cand ii marturisim ce simtim, se intreaba in sinea ei “cum te poti simti conectat cu o persoana care simte orice mai putin o conexiune cu tine. Pentru ca o conexiune sa existe nu trebuie ca ambii sa simta la fel?!”

Este momentul in care pot aparea cele mai jenante situatii. Acelea in care el isi intreaba partenera “cui apartii tu?”, iar ea spune “mie isami”, pentru ca stie cu siguranta ca nu este a lui, dar nu-i poate spune asta ca sa nu-l raneasca. Momentul in care ea spune “te iubesc”, iar el tace sau balmajeste un “si eu” atat de lipsit de convingere, incat nici macar ea, oricat de indragostita ar fi, nu-l poate crede.

Este insa si momentul in care, privind totul cu detasare, incepi sa-ti pui tot soiul de intrebari.

Cum functioneaza mintea umana de ajungem in asemenea situatii? Care sunt mecanismele care ne fac sa ne punem valul pe ochi si sa vedem lucrurile altfel decat sunt ele? De ce? De ce, mai devreme sau mai tarziu, orice om ajunge sa se minta singur? De ce preferam o atare varianta in loc sa privim realitatea verde in fata, sa luam o decizie si sa ne tinem de ea?

Parca e mai simplu sa ne mintim sau chiar sa ne risipim in relatii care “ne-au ramas mici”, in loc sa culegem roadele experientelor traite si sa mergem mai departe, spre alte orizonturi, mai senine poate.

 

Advertisements

Stuck on you

Standard

stuck on youAnimalele au ceva aparte. Sunt capabile sa te cucereasca si atunci cand declari sus si tare „i am more of a dog person” sau „i am a cat person”.  Nu m-am dat niciodata in vant dupa pisici, dar nici nu le-am displacut.  Mi-au placut intotdeauna, dar la altii in casa. In casa mea am avut usa deschisa doar pentru caini. Toate astea pana acum un an, cand mi-a cazut cu tronc un matz negru, frumos, cu ochii verzi ca jadul.

M-a acaparat timid, precaut. Am inceput prin a-i da de mancare pentru ca imi era mila de el. Mult timp nu m-a lasat sa-l mangai, dar nici n-am insistat. Incet, incet am inceput sa ne imprietenim. Ma astepta zilnic in fata casei, sa-i dau de mancare. Apoi a venit toamna si au inceput ploile. Mi s-a facut mila de el si am inceput sa-l iau in casa cand ploua. Ii facusem un culcus in camara si ii luasem o litiera just in case.  Dupa toamna a venit iarna si am inceput sa il iau sa doarma cu mine in camera, ferindu-l de caine. In camara era mult prea rece pentru a-i mai fi bine.

Acum e din nou toamna, iar eu mi-am dat seama ca a intrat pe sub pielea mea atat de mult, incat seara,  daca nu se cere singur in casa, ma duc eu sa-l strig,  pentru ca fara el, camera mea mi se pare goala.

Asemenea animalelor, in viata, uneori avem sansa de a da peste oameni care ajung sa ne cucereasca fara sa ne dam seama cand si cum s-a intamplat. Acele persoane care ni se cuibaresc atat de bine in suflet, incat nu reusim sa le mai scoatem de acolo, orice s-ar intampla. Cei care ne-au marcat viata din clipa in care au intrat in ea, in fata carora am depus orice arme. Oameni pe care suntem dispus sa ii iertam, indiferent cate traznai fac.

Acele persoane pe care le iubim din tot sufletul, dar care din cand in cand, ne fac sa zicem „gata! Pana aici!”. Pe care insa, ajungem sa le iertam odata ajunse in fata noastra. In a caror ochi gasim mereu puterea de a merge mai departe, de a depasi inca un „bolovan” relational. Oameni in a caror privire ne simtim acasa, a caror imbratisare ne este cea mai draga haina si al caror sarut ne spulbera orice necaz.

De mai bine de trei ani jumate, in viata mea a intrat un astfel de om. Uitandu-ma inapoi, am senzatia ca suntem impreuna de o viata si ca relatia noastra a trecut, de-o potriva, prin prea multe incercari si clipe unice, de fericire pura.  Privind inainte, imi dau seama ca indiferent ce s-ar intampla, va fi mereu acolo, voi fi mereu acolo.

Uneori, inca ma intreb cum si cand mi-a devenit la fel de drag ca insasi viata. Pana unde voi merge si cat va rezista relatia noastra.  Alteori ma cert si imi spun ca sunt slaba. Ca ar fi trebuit sa plec de mult, oricat de greu mi-ar fi fost.  In fiecare zi, insa, cand pun capul pe perna, imi vine in minte un singur gand: „sunt slaba? Poate, dar nu am nicio problema sa fiu slaba in numele iubirii.”

Ieri, azi, maine si oricand

Standard

picture103-1024x600Deunazi, m-am surprins gandindu-ma la „ieri”, „azi” si „maine”. M-am privit in oglinda si m-am vazut schimbata. Aceeasi eu, dar parca totusi alta. Aceleasi ganduri, dar indreptate in viitor.

Viitorul altfel: Un univers al nostru in care libertatea fiecaruia este pastrata si impartita-n doi.

M-am gandit apoi la el, cealalta fiinta din poveste. La ce-am avut si ce avem si am stiut: „i wouldn’t have it any other way”. Nu as schimba nici o-ntamplare in doi. Nu m-as vedea in nicio alta poveste decat cea de acum, cu nimeni altcineva in afara de el. Nu as fabula asupra unui viitor in care eu si el n-am exista. Nu m-as lasa din a-l iubi nici daca viata mea ar depinde de asta”.

Am incercat apoi sa-mi amintesc de mine inaintea lui. De povestile traite atunci si filmul meu s-a rupt. Uimita, am constat ca tot ce-a fost…. a disparut. Imi amintesc de fete, dar am uitat momente. Toate ranile pe care le purtam s-au dizolvat. Locul le-a fost luat de tot ce-nseamna eu si el. Amprenta lui o port mereu cu mine. Gandul la „ieri” nu-mi zboara mai departe de anul nostru impreuna. De parca inainate nu a existat nimic. De parca eu am aparut atunci. Cum am ajuns aici? Nu stiu. Ce va fi maine? N-am habar. Relatia noastra am trait-o intr-un continuu azi. Iar astazi, stiu ca nu as renunta la noi pentru nimic in lume. Ca imi pot inchipui un „azi” trait la fel si peste un an si peste cinci.

De parca am fi intr-o bucla atemporala, care ne stie inceputul, dar nu ne dezvaluie finalul. O ecuatie complexa, cu o necunoscuta, pe care nu vreau sa o dezleg. De care vreau sa ma bucur asa cum e. Care as vrea sa nu-si afle niciodata sfarsitul.

Adio, dar raman cu tine

Standard

imagesInteractiunea este parte din viata de zi cu zi.

Oamenii se intalnesc si se cunosc.

Formeaza prietenii, dau nastere unor legaturi, iar in cele din urma poate se despart.

Dincolo de mersul firesc al lucrurilor, exista insa si legaturi care odata facute, nu mai pot fi desfacute.

Relatiile care se formeaza intre indivizi sunt greu de explicat, iar mecanismul de functionare pare imposibil de inteles.

Puntile care leaga doi oameni poseda adesea, o putere iesita din comun.

Te imbarbateaza, te intremeaza si iti dau o incredere in tine de care nu te credeai capabil.

Anumite conexiuni sfideaza logica, timpul si ne unesc chiar si atunci cand “latul” a fost rupt.

Sunt legaturi care par greu de dus si aproape ireale, dar satisfactia si senzatiile pe care ti le ofera merita orice sacrificiu.

Oamenii cu care se creaza asemenea punti sunt fiinte speciale.

Sunt acei oameni care au patruns in cele mai ascunse colturi ale fiintei tale. Care ti-au alergat prin vene si care raman parte din tine chiar si atunci cand gandul lor este deja in alta parte. Persoane care te fac sa crezi ca ii poti “ghici” de la distanta. Oameni pe care ti-I imaginezi mereu acolo, veghiindu-te din umbra.

Sunt cei carora le esti recunoscator ca ti-au deschis ochii si ti-au aratat ca lucrurile nu sunt intotdeauna asa simple si logice cum par.

Sunt acei oameni care speri ca, sub o forma sau alta, vor ramane mereu in viata ta.

Conexiunile ce s-au format cu ei raman intotdeauna un mister. Sunt insa legaturi despre care ai spune multe, dar pentru care nu gasesti cuvinte potrivite. Pe care ai vrea sa le intelegi, dar pentru care nu ai argumente logice. Fata de care te limitezi la a spune “some ties are simply meant to be”….