Tag Archives: sentimente

Never let me go

Standard

tumblr_static_filename_640_v2O piesa buna, o seara linistita, un pahar de vin si gandurile o iau la vale…Oameni, situatii, intamplari- toate trec prin viata mea si-n urma lor raman doar  intrebari. Ce am avut? Ce am pierdut? Cat m-am schimbat, cat am ramas la fel? De unde am plecat si unde am ajuns? Ce lectii am invatat si unde sunt inca repetenta?

Era o vreme in care credeam ca stiu cine sunt si ce vreau. Apoi mi-am dat seama ca de fapt nu stiu nimic.

Credeam ca a fi puternic inseamna a-ti cladi ziduri de nedaramat.  Am inteles apoi, ca, de multe ori, puterea imbraca vesmintele blandetii si  delicatetei.

Eram convinsa ca drumul pe care o apucasem nu  are cum sa fie mai rau decat tot ce traisem pana atunci. Ulterior, mi-am amintit ca niciodata nu trebuie sa spui niciodata.

Candva credeam ca niciodata nu voi mai iubi cum am iubit in momentul x sau y al vietii mele.  Acum am inteles ca nimic nu se compara cu ce am trait in ultimii trei ani.

In urma cu trei ani, credeam ca s-a scurs din mine si ultima farama de anduranta. Acum stiu ca, la nevoie, gasesc resurse nebanuite de a continua.

Prin hatisurile relatiei, am crescut, m-am redescoperit si am prins aripi. Zburand tot mai sus, am trait bunele si rele- mereu neobosita, tot mai rezistenta.

Acum insa, teama si oboseala m-au ajuns din urma. Acum ma tem ca totul se va face scrum intr-o secunda.

Azi sunt constienta de cat de mult iubesc, insa ma sperie ca iubirea este singurul pilon de care mai dispun.

Inainte aveam nenumarate motive sa coninui, acum am doar unul sa raman.

Culorile din juru-mi incep sa se cojeasca, iar dincolo de ele se  iveste tot mai des deznadejdea….

 

Eternal sunshine of the spotless mind

Standard

9846025-see-no-evil-hear-no-evil-speak-no-evil-close-up-portraitUn prieten bun mi-a zis candva: “inainte de a pune o intrebare, gandeste-te daca vrei intr-adevar sa afli un raspuns”.

I-am raspuns tantos: “din moment ce intreb, inseamna ca-mi asum si raspunul pe care urmeaza sa-l primesc.

“Si daca raspunsul n-o sa-ti placa?”, a continuat el. “Prefer adevarul oricat de dureros ar fi!”, am replicat apasat si sigura pe mine. A tacut. Si-a dat seama ca nu are cu cine sa se inteleaga. In plus, stia ca va veni ziua cand spusele mi se vor sparge zgomotos in cap si-atunci abia, o sa inteleg.

Intr-o buna zi, am inteles. Oricat de pregatit te consideri a fi, uneori un raspuns sincer nu face altceva decat sa inrautateasca lucrurile. Atunci cand vrei cu tot dinadinsul sa-ti confirmi o banuiala, traiesti cu senzatia ca transformarea in certitudine o sa te faca sa te simti mai bine. Ai impresia ca este mai rau sa fi luata de proasta si mintita decat sa ti se spuna adevarul verde-n fata.

Odata primita confirmarea, insa, constati ca niciun un raspuns sincer, dar greu de dus nu este foarte confortabil.

Sa rupi orice legatura nu-ti vine, sa-ti balacaresti “suspectul” pentru sinceritate este exclus. Daca mintea, ai fi zis ca e un nenorocit, care dupa ce ca o comite, iti mai insulta si inteligenta, jurandu-se ca nu fura. Daca e sincer, iar nu e bine. In ochii tai se transforma intr-un insensibil care nu da doi bani pe sentimentele tale si nu are nicio jena sa ti le raneasca.

Si atunci? Cum o scoti la capat? Cum sa-I scoti ochii pentru ceva ce tu te-ai incapatanat sa afli, cand ti s-a spus doar ca nu are importanta? Cum sa-I reprosezi sinceritatea pe care tu insati i-ai cerut-o? Dar mai ales, cum sa continui sa-l privesti cu aceeasi ochi?

Uneori, din dorinta de a “sti”, de a obtine confirmari pentru a-ti elogia “instinctul de fata mare, care nu te-nseala” risti sa “omori” sentimente care-ti tineau de cald, povesti pe care n-ai fi vrut sa le-ntinezi. Te pui in situatia ingrata de-a rupe legaturi pe care n-ai vrea sa le frangi, de a privi cu ochi rai relatii care altfel, ar fi functionat perfect.

Si atunci ma-ntreb, oare uneori nu e mai bine sa te comporti aidoma unui strut? Sa-ti iei banuielile si dorinta de certitudini si sa le-ndesi in c..osul de gunoi? Sa-ti vezi mai departe de fericirea ta, fie ea si iluzorie? Oare nu este de preferat o asemenea varianta in fata uneia in care te trezesti neputincios?

Cu ce te ajuta un adevar neplacut, daca ulterior stii ca nu vei putea face nimic- sau cel putin, nimic din ceea ce ar trebui facut? Si-atunci, constient fiind de situatia ta, nu mai bine taci din capul locului?

Atunci cand in adancul sufletului stim care ne sunt adevaratele sentimente si cum se prezinta lucrurile dincolo de imaginea pe care o afisam, este mai bine ca, inainte de a pune o intrebare incomoda, sa tragem aer in piept si sa ne amintim ca uneori, “ignorance is bliss.”

Return to innocence

Standard

mother-daughter-balancingO vorba din stramosi spune “cine nu are batrani, sa-si cumpere”. Eu as zice “cine nu are copii..sa faca sau sa interactioneaza cu ai altora”.

Noi, “oamenii mari”, ne ascundem, punem orice la indoiala, ne este teama sa exprimam sentimente, complicam lucruri simple. Copiii sunt alfel. Daca au ceva de zis, zic fara sa stea pe ganduri, daca te plac, ti-o spun direct, daca vor sa te imbratiseze, sa te pupe o fac…simplu, natural, fara probleme.

Cred ca viata noastra ar fi mult mai frumoasa daca macar din cand in cand, am fi si noi ca ei. Daca am face sau am spune diverse fara sa cantarim totul in amanunt, fara sa ne temem ca suntem “luati de prosti” sau “ne facem de ras”:, daca ne dezvaluim adevaratele sentimente.

Mereu am zis ca gesturile si vorbele simple, sincere, din inima, au un efect de o mie de ori mai puternic decat exprimarile pompoase sau faptele marete.

Nu credeam vreodata ca un “pe tine te iubesc”, spus de un prichindel de 5 ani si un “imi place foarte mult de tine”, auzit de la o gaza de aproape 9 ani ma pot impresiona intr-o asemenea masura. Orice alte declaratii, oricat de alambicate si epatante, nu m-ar fi putut da pe spate mai mult decat au facut-o aceste cuvinte simple, rostite din tot sufletul.

Sentimentul pe care ti-l provoaca incarcatura emotionala a unei imbratisari primite de la o fetita cunoscuta recent, care se bucura sincer cand te vede a doua oara, egaleaza – ba chiar depaseste cu mult- senzatii de care m-am lovit in 28 de ani de viata.

Ziua mi-a fost mai frumoasa datorita ei. Viata mi-a parut mai simpla in momentele petrecute in compania ei. Zambetul tamp, pe care inca il port, starea de bine, pe care inca o simt, sunt marturie in acest sens.

Oamenii mari ar trebui sa invete sa fie din nou copii – macar un pic, macar din cand in cand, macar in relatia de cuplu.

Ceva imi spune ca traiul in doi ar fi mai spornic daca, din cand in cand, ne-am re-juca frumos impreuna. Daca macar sentimentele si dorintele ni le-am exprima asemeni copiilor: simplu, spontan, fara grija aparentelor sau a zilei de maine….

Contradictii si absurd

Standard

largeCand esti indragostit, viata se transforma intr-un Montagne Russe.

Azi esti super mega fericit si exaltat pentru ca te-ai vazut cu “iubi” si totul a fost minunat, iar peste o saptamana, te-ai lua si te-ai ascunde sub cea mai solitara piatra pentru ca nu ti-a vorbit o zi si nu v-ati vazut doua.

Diminetile in care ajungi la birou rupta de somn si cu cearcane cat casa sunt extrem de usor acceptate si depasite atunci cand stii ca in noaptea precedenta ai dormit in bratele iubitului.

In orice alta zi ai fi ciufuta. Atunci zambesti. Zambesti si tu, zambesc si colegii. Pentru ca stiu. Privirea “aceea” te da mereu de gol.

Emotiile nu sunt niciodata mai greu de stapanit decat atunci cand urmeaza sa-I cunosti prietenii sau  parintii.

Niciodata nu-ti tremura picioarele mai tare si nu ti se taie respiratia mai des decat atunci cand vrei sa spui primul “te iubesc”.

Niciodata nu ai putea concepe mai multe scenarii dramatico-paranoice decat atunci cand ai senzatia ca te-a privit ciudat sau ai vazut pe profilul de Facebook un comentariu,o postare sau o poza care ar putea fi interpretate in o mie de feluri. Care, poate, nu inseamna mare lucru, dar care in mintea ta capata deja intelesuri catastrofale.

Nu cred ca exista minti in care ganduri gen “sigur si-a gasit pe altcineva”, “nu ma mai doreste” nu s-au amestecat cu cele ca“tine la mine”, “simt ca ma doreste”, “il iubesc”, il urasc“ – pana cand nu mai intelegi nimic din ce se intampla cu tine, cu el, cu voi, cu relatia in sine.

La certuri nici nu ma mai gandesc. De cate ori, dupa o discutie mai aprinsa, nu ne promitem ca plecam, ca nu ii mai vorbim.

De cate ori ne dam rotunzi si ne tinem “tari”….fix doua zile. Dupa care redevenim  iubitori si blanzi, de parca cerul nostru a fost mereu senin.

Am spus-o si o repet “cel mai frumos sentiment e sa stii ca omul caruia iti vine sa-I crapi capul intr-un moment in care te-a scos din minti este acelasi cu cel in bratele caruia ai vrea sa te refugiezi tot in acel moment”.

Un om nu este niciodata mai viu decat atunci cand e indragostit. Nu se “usuca” mai rapid decat atunci cand simte ca nu e iubit. Cand vede ca relatia “perfecta” devine “defecta”.

Iubirea muta munti si seaca ape. Pe toate le face si le desface. Iarta mult si este rabdatoare. Ofera tot, cerand putin. E motorul care pune in miscare mecanisme gigantice. Pe unii ii inspaimanta. Altii o cauta o viata-ntreaga, iar cand o gasesc o minimalizeaza, reducand-o la absurd. O iau “de-a gata” pentru ca au senzatia ca li se cuvine. O “poarta” un timp, apoi o alunga sau o neglijeaza. O pierd si apoi isi plang de mila.

“- Omul e un tesut de contradictii si absurd.

– Si cand iubeste?

– Mai ales.”- Lorelai

Someday, one day…today

Standard

indexViata te pune in situatii dintre cele mai diferite.

Lectiile care trebuie invatate sunt de multe ori dureroase, iar parcurgerea lor te poate duce la limita disperarii.

Situatiile delicate cu care ajungi sa te confrunti iti pot rasturna convingerile si principiile dupa care te-ai ghidat o viata intreaga.

Lucrurile pe care, dintr-un motiv sau altul,  alegi sa le accepti sau sa le faci te uimesc,  isi lasa amprenta asupra ta si, inevitabil, in cele din urma, iti starnesc o serie de intrebari.

“Cum am ajuns aici?”, “De ce simt asta acum?” ,  “Ce fac mai departe?”, “Unde gresec?”, “Ce  pot schimba?” , “Ce am invatat din asta?”, “Cum de nu mi-am dat seama spre ce ma indrept ?”.

Intrebarile pot fi de multe feluri. Deseori, cele mai comune sunt  “De ce mi se intampla tocmai mie?”, “Cum  si in cat timp o sa trec peste asta?”

Timpul este un lucru ciudat.  Se dilata cand vrei sa treaca mai repede si se contracta cand iti doresti ca un moment, o senzatie sa dureze o vesnicie.

Poate sa-ti fie cel mai strasnic aliat sau cel mai crancen dusman.

“Da-I timpului timp”, spunea o vorba auzita demult. “Timpul le vindeca pe toate”,  “Lasa, e timp”,  “Toate se vor rezolva la momentul potrivit”, auzeam de la cate o voce consolatoare, ori de cate ori ceva nu iesea asa cum imi doream.

De cele mai multe ori insa, timpul nu le vindeca pe toate,  iar ocaziile pierdute nu se mai intorc.

Ranile inchise le purtam cu noi sub forma unor cicatrici care ne modeleaza viata si personalitatea.

Vorbele ramase nespuse atarna ca pietrele de moara, ne impiedica sa ne gasim linistea sau sa mergem mai departe.

“Momentul potrivit” impins dincolo de ziua de astazi poate fi uneori tardiv.

Un “te iubesc” spus prea tarziu poate sa nu mai insemne nimic.

Ziua in care te decizi sa ierti,  sa acorzi o sansa sau sa iti ceri iertare poate fi cea in care celalalt decide sa nu mai asculte, satul sa astepte momentul potrivit.

Calea catre gasirea “momentului potrivit” poate fi de-a dreptul inselatoare si chiar periculoasa.

Indarjirea de care dai dovada pe drumul tau se poate intoarce impotriva ta.

Situatiile  pretabile “momentului potrivit” sunt greu de identificat.

Am convingerea ca toate se intampla “la momentul potrivit”.  Oamenii de care ai nevoie apar in viata ta cand te astepti mai putin. Lectiile care trebuie invatate vor fi invatate oricum. Informatiile care-ti sunt destinate vor ajunge la tine in cele din urma.

E crezul meu si ma voi raporta la el mereu. Niciodata insa nu ma voi folosi de el pentru a amana lucruri, situatii, care pot fi rezolvate azi.

Niciodata nu o sa evit o discutie spunand ca nu este momentul potrivit, cand de fapt sunt constienta ca momentul este la fel de potrivit ca oricare altul, dar ma tem de ce ar putea urma sau nu am chef de ea.

Niciodata nu o sa vorbesc maine despre ceea ce simt azi, pe motiv ca este timp.

Pentru ca uneori maine chiar este prea tarziu….

Adio, dar raman cu tine

Standard

imagesInteractiunea este parte din viata de zi cu zi.

Oamenii se intalnesc si se cunosc.

Formeaza prietenii, dau nastere unor legaturi, iar in cele din urma poate se despart.

Dincolo de mersul firesc al lucrurilor, exista insa si legaturi care odata facute, nu mai pot fi desfacute.

Relatiile care se formeaza intre indivizi sunt greu de explicat, iar mecanismul de functionare pare imposibil de inteles.

Puntile care leaga doi oameni poseda adesea, o putere iesita din comun.

Te imbarbateaza, te intremeaza si iti dau o incredere in tine de care nu te credeai capabil.

Anumite conexiuni sfideaza logica, timpul si ne unesc chiar si atunci cand “latul” a fost rupt.

Sunt legaturi care par greu de dus si aproape ireale, dar satisfactia si senzatiile pe care ti le ofera merita orice sacrificiu.

Oamenii cu care se creaza asemenea punti sunt fiinte speciale.

Sunt acei oameni care au patruns in cele mai ascunse colturi ale fiintei tale. Care ti-au alergat prin vene si care raman parte din tine chiar si atunci cand gandul lor este deja in alta parte. Persoane care te fac sa crezi ca ii poti “ghici” de la distanta. Oameni pe care ti-I imaginezi mereu acolo, veghiindu-te din umbra.

Sunt cei carora le esti recunoscator ca ti-au deschis ochii si ti-au aratat ca lucrurile nu sunt intotdeauna asa simple si logice cum par.

Sunt acei oameni care speri ca, sub o forma sau alta, vor ramane mereu in viata ta.

Conexiunile ce s-au format cu ei raman intotdeauna un mister. Sunt insa legaturi despre care ai spune multe, dar pentru care nu gasesti cuvinte potrivite. Pe care ai vrea sa le intelegi, dar pentru care nu ai argumente logice. Fata de care te limitezi la a spune “some ties are simply meant to be”….

Time is ticking away

Standard

ImageTic, tac, tic tac…si-a mai trecut un an.

Anul trecut pe vremea asta trageam linie, adunam ce am castigat, ce am pierdut si cu ce m-am ales din 2011 si asteptam cu nerabdare ce urma sa-mi aduca 2012.

Acum, in ultima zi din 2012 traiesc cu senzatia ca lunile, saptamanile si zilele s-au comprimat.

Totul pare sa se fi derulat cu o viteza ametitoare. Parca ieri ma pregateam de 2012, iar acum, 2013 este atat de aproape.

Privind in urma, imi dau seama ca anul 2012 a fost anul Schimbarii.

Realizez ca in anul ce-a trecut am redescoperit senzatii si trairi pe care le credeam demult uitate si m-am lovit de unele noi, pe care nu credeam ca le voi descoperi vreodata in mine.

Am trecut atat de des de la o stare in alta, incat bag mana in foc ca daca bucata asta ar fi fost scrisa ieri, ar fi avut un ton cu totul diferit de cel de astazi.

Astazi sunt optimista. Imi amintesc zambind de trairile din 2012 si astept cu inima deschisa lectiile si surprizele lui 2013.

Astazi, imi doresc ca in 2013 sa inteleg ce n-am inteles in 2012, sa reusesc acolo unde anul acesta am dat gres si, mai ales, sa nu-I dezamagesc pe cei care-mi sunt dragi.

Sper sa raman acelasi om puternic gata sa fie alaturi de cei apropiati.

Sper ca sfarsitul lui 2013 sa ma gaseasca sanatoasa si mai inteleapta.

Voua, cititorilor care ajungeti intamplator aici, va urez un 2013 asa cum vi-l doriti.

Prietenilor le transmit toata dragostea mea, le multumesc ca mi-au fost alaturi  si m-au iertat cand am gresit.

Sa ne vedem cu bine in 2013.