Tag Archives: suferinta

Cronica unei renasteri anuntate

Standard

 wpid-03-relaxation.jpegNu stiu altii cum sunt, eu una insa, mereu am exprimat mai usor suferinta decat fericirea. Cuvintele mi se legau altfel cand trebuia sa exprim ceea ce ma doare. Se asterneau singure pe foaie, iar inspiratia curgea garla. Puteam exprima dintr-o bucata, in jumatate de pagina de text clar, zbuciumat sau calm, ceea ce urla in sufletul meu de prea mult timp ca sa imi mai aduc aminte. Mai repede as fi scris despre cum imi plange sufletul decat despre “Oda bucuriei” care rasuna in el.

De ce? Nu stiu! Poate pentru ca durerea trebuie exteriorizata pentru a se vindeca, in timp ce de fericire te bucuri in tacere pentru ca este prea frumoasa pentru a pune-o in cuvinte.  Sau poate pentru ca am trait atata timp in suferinta, incat am uitat cum se simte fericirea.

M-am obisnuit atat de mult cu durerea, incat atunci cand mi s-a oferit ocazia sa fiu “altfel” am vrut sa fug mancand pamantul. Eram convinsa ca un asememea sentiment nu este pentru mine si nu are cum sa dureze. Nu stiam ce sa fac cu el, iar de suferinta, dor si jale eram satula. Nu mai aveam resurse pentru ele. Si am fugit. Dar nu mai mult de 20 de metri. Apoi, in cap mi-au rasunat niste vorbe auzite demult “nu te poti pune contra curentului”. Si m-am intors.

M-am lasat in bataia vantului si am reinvatat sa fiu fragila, delicata si vulnerabila, fara sa-mi fie teama de toate care vor urma. Si-am inceput din nou sa zambesc. Mult, des, din toata inima si cu toata fata. Apoi ochii au inceput sa imi vorbeasca: mai vii si mai stralucitori decat au fost vreodata.

Din propia-mi fiinta s-a plamadit o alta noua, “cu genunchi moi si glezne fragile”. E la inceput de drum si pentru a creste are nevoie de multa rabdare, intelegere si afectiune.  Zilnic invata cate ceva. Se confrunta cu senzatii noi, adesea coplesitoare, pe care nu si le poate explica. Le traieste intens si se bucura de ele pana la ultima suflare.

Acea femeie, care se dezvolta sub ochii mei, poate spune acum, “sunt fericita!”.Nu stie insa, sa-si scrie bucuria. Poate doar sa o traiasca si sa o lase sa o duca acolo unde trebuie sa ajunga….

Advertisements

Eterna si fascinanta …..femeie

Standard

strongFemeilor le place sa se bata cu pumnu’n piept cat sunt de puternice. Le place sa vorbeasca despre “sacrificiile” pe care le fac in numele iubirii, despre cat de “independente” sunt si cat pot duce atunci cand simt ca merita.

Sunt o prezenta discreta, de multe ori trec neobservata, de aceea poate, la urechi imi ajung multe povesti- confesiuni ce mi-au fost facute sau franturi de experiente auzite in trecere, intre doua femei p care le cunosc si care discuta fara sa bage de seama ca sunt si eu acolo.
Protagonistele povestilor sunt de toate felurile. Femei tinere sau trecute de prima tinerete, frumoase sau mai putin frumoase, cu un trup perfect sau cu mici imperfectiuni. Tinere vesele, exuberante sau care stau in banca lor, cu experiente de viata dintre cele mai diferite. Toate insa, au ceva in comun. Sunt nefericite, prinse in relatii care mai de care mai complicate, dar pentru care lupta pana la ultima suflare.

Toate povestesc cu patos despre cat de greu le este, despre cate au de tras, cu ce situatii neplacute se confrunta si cum incearca sa o scoata la capat. Toate se regasesc in piese depresive, de dor si jale si absolut toate, in discuti,i flutura cu nesat “puterea” pe care le-o da dragostea lor profunda si spiritul de sacrificiu de care se agata, convinse fiind ca in cele din urma toate eforturile le vor fi rasplatite.

Se spune ca puterea dragostei este imensa si ca femeia, prin definitie, este o fiinta puternica, capabila sa infrunte multe. Asa ziceau si ele. Asa am zis si eu cand m-am aflat in vreuna dintre situatiile descrise anterior. Vine insa o zi, in care intr-un moment de luciditate sau de realism maxim incepi sa privesti lucrurile din alta prespectiva. Si atunci nu pot sa nu ma intreb- in astfel de situatii, unde se termina puterea puterii si cand este inlocuita cu slabiciunea? Cate din toate lucrurile de care ne agatam ca sa putem merge mai departe sunt adevarate si cate sunt minciuni?

Noi femeile tindem sa ne amagim frecvent. Sa ne mintim zicand ca pana la urma o sa fie bine, ca de fapt el tine la noi dar nu vrea sa arate sau ii e frica sa se implice, ca in cele din urma o sa se dea pe brazda sau cine stie ce alta tarapanie pe care o nascocim atunci, pentru a ne justifica slabiciunile.

Lipim de mii de ori bucatile de suflet pe care in “lupta” noastra le faramam. Ne obisnuim cu cearcanele facute din nopti si nopti de planset si nesomn, uitam sa mai zambim si inlocuim expresia vesela pe care o aveam odata, cu un chip vesnic incruntat, nemultumit si sictirit.

Tragem de noi pana la epuizare si totul pentru ca, nu-I asa, suntem puternice si, se stie ca uneori, “cea mai mare putere sta in capacitatea de a ramane in locul din care cel mai simplu ar fi sa pleci”.  Recunosc, de cateva ori am zis si eu la fel.

Ma intreb insa,  daca totusi, uneori adevarata “putere” nu inseamna ca atunci  cand se cere, sa gasim taria sa spunem “Asa nu. Nu-mi face bine si nu e corect. Te iubesc, dar am sa plec”.

Sunt femeie si totusi nu inteleg un aspect. De ce uneori, induram atatea “in numele iubirii?” De ce alegem sa plecam cand deja e prea tarziu, cand nivelul de anduranta a atins cote maxime? De ce nu putem renunta inainte de a ne transforma intr-un morman de emotii negative, in care bucuria nu se mai gaseste nici daca dai cu tunul? De ce pierdem atata timp in relatii toxice, care in cele din urma ne fac sa exclamam “Bai, da’ proasta am fost! Am pierdut atata timp, mi-am mancat atatia nervi si pentru ce?”

He who rejects change is the architect of decay

Standard

schimbariOamenii sunt facuti sa evolueze. Motivele pentru care drumurile a doi indivizi se separa sunt dintre cele mai diverse. Ceea ce ramane in urma e un maldar de momente, un sir de intamplari si trairi carora poate le facem fata cu greu.

Lectii se invata mereu, teste sunt trecute sau picate in orice moment din zi, iar legaturi se fac si se desfac la tot pasul.

Schimbarea este constanta. Felul de a o gestiona face insa diferenta.

Un capat de drum poate fi vazut ca sansa la “o alta viata” sau ca o moarte dureroasa.

Decizia de a ramane ancorat in ceva care nu-ti prieste este cea care iti poate pune bete in roate. Incapatanarea de a ramane blocat in amintiri vechi in loc de a crea altele noi este cea care te poate face sa ratezi urmatorul capitol din povestea vietii tale.

Vechile cutume sunt cele care te pot impiedica sa-ti gasesti linistea sau implinirea.

Schimbarea este intotdeauna benefica. Este cea care te face  sa ajungi exact in punctul in care trebuie sa fi. Cea care te ajuta sa intelegi unde ai gresit si ce ai de indreptat la propria persoana.

Te indruma pe o alta cale si iti arata cat poti sa accepti intr-o situatie data. Iti testeaza limitele sau te duce dincolo de ele.

Pasul insa trebuie facut. Relatiile menite sa se rupa nu pot fi tinute artificial. Schimbarea trebuie acceptata. Ce ai in fata, ramane de vazut. Ce lasi in spate e oricum parte din tine.

Te poti intoarce schimbat in punctul din care ai fost incurajat sa pleci sau poti deveni altcineva altundeva.

Etapele vietii sunt ciclice. Orice capitol deschis trebuie incheiat.

Finalul insa, ti-l faci singur. Nimeni nu poate alege pentru tine. Nimeni nu-ti poate scrie povestea, iar tu nu te poti faulta, incapatanandu-te sa ramai pe loc.