Tag Archives: timp

Ieri, azi, maine si oricand

Standard

picture103-1024x600Deunazi, m-am surprins gandindu-ma la „ieri”, „azi” si „maine”. M-am privit in oglinda si m-am vazut schimbata. Aceeasi eu, dar parca totusi alta. Aceleasi ganduri, dar indreptate in viitor.

Viitorul altfel: Un univers al nostru in care libertatea fiecaruia este pastrata si impartita-n doi.

M-am gandit apoi la el, cealalta fiinta din poveste. La ce-am avut si ce avem si am stiut: „i wouldn’t have it any other way”. Nu as schimba nici o-ntamplare in doi. Nu m-as vedea in nicio alta poveste decat cea de acum, cu nimeni altcineva in afara de el. Nu as fabula asupra unui viitor in care eu si el n-am exista. Nu m-as lasa din a-l iubi nici daca viata mea ar depinde de asta”.

Am incercat apoi sa-mi amintesc de mine inaintea lui. De povestile traite atunci si filmul meu s-a rupt. Uimita, am constat ca tot ce-a fost…. a disparut. Imi amintesc de fete, dar am uitat momente. Toate ranile pe care le purtam s-au dizolvat. Locul le-a fost luat de tot ce-nseamna eu si el. Amprenta lui o port mereu cu mine. Gandul la „ieri” nu-mi zboara mai departe de anul nostru impreuna. De parca inainate nu a existat nimic. De parca eu am aparut atunci. Cum am ajuns aici? Nu stiu. Ce va fi maine? N-am habar. Relatia noastra am trait-o intr-un continuu azi. Iar astazi, stiu ca nu as renunta la noi pentru nimic in lume. Ca imi pot inchipui un „azi” trait la fel si peste un an si peste cinci.

De parca am fi intr-o bucla atemporala, care ne stie inceputul, dar nu ne dezvaluie finalul. O ecuatie complexa, cu o necunoscuta, pe care nu vreau sa o dezleg. De care vreau sa ma bucur asa cum e. Care as vrea sa nu-si afle niciodata sfarsitul.

Advertisements

(N-)avem timp pentru toate

Standard
your time is now

Azi am vazut doi oameni fericiti. Erau tineri si se iubeau, sau cel putin asa parea. Stateau imbratisati in statie la Cismigiu si se sarutau cu foc. Ochi inchisi, sentimente pure. Erau frumosi, ascunsi in universul lor impartit la doi. Timpul parea sa fie de partea lor, iar orice altceva nu mai conta.
 Privindu-i, m-am intrebat daca eu as mai putea face asa..raspunsul..tacere. Mi-am dat seama atunci ca, astazi, timpul si pasiunea mea se masoara altfel. Ca a trecut prea multa vreme de cand faceam si eu asa si imi placea.
As fi vrut atunci sa-mi surprind iubitul cu o vizita neanuntata si o invitatie in parc…si ce surpriza ar fi avut…probabil l-ar fi busit rasul, dar doar dupa ce mi-ar fi aruncat privirea aia, care spune raspicat “pe asta de unde ai mai scos-o?!”. Dar stiam oricum ca nu-i acasa, ca munca ii taie mult din “timpu-n doi”.
 Pentru ca in lumea “oamenilor mari” timpul se scurge altfel. Intre cinci drumuri la sala, la munca si acasa abia mai gasim timp sa ne intrebam “cum ti-a fost ziua?”.
Plimbarile prin parc, saruturile nepasatoare in vazul lumii nu-si mai au locul. Apartin unor vremuri demult apuse, alea  de liceu, cand totul era “roz si pufos”.
Astazi, prioritatile par a fi altele, iar “bucura-te de lucrurile simple” nu pare a fi printre ele.
Timpul pe care suntem dispusi sa-l acordam noua si celuilat este tot mai limitat. Putinul cu care ajungem sa ne multumim este infiorator. Visam la povesti complete ca-n liceu, dar ne multumim cu flash-uri. Pentru ca in ziua de azi, mancarea a devenit fast food, iar relatiile s-au transformat in speed daiting.
Timpul parca nu mai are rabdare cu noi sau poate noi ne incapatanam sa alergam prin el.
Imi par de prea multe ori prea grabita sau prea inceata fata de viteza cu care trec si se petrec toate in jurul meu.
Mi-ar placea si mie sa ma sarut cu iubitul in mijlocul strazii fara sa-mi pese.
 As vrea sa simt ca timpul e din nou de partea mea, iar  momentele in care sta in loc sunt tot mai numeroase.
Mi-ar placea ca gandurile si sentimentele sa-mi ramana la fel de luminoase si de neclintit ca-n vremurile cand eram aidoma tinerilor din statie de la Cismigiu.
Mi-ar placea sa pot spune “avem timp pentru toate”. Dar nu avem sau nu vrem sa avem….e mai usor sa spunem “sunt busy rau”….pana intr-o zi cand unul va spune “acum am timp”, iar celalalt va raspunde “imi pare rau, timpul meu a expirat.

Incursiune in cunoscut

Standard

Time-and-railwayAstazi mi-am facut bagajele si am pornit la drum. In cale mi-a iesit o tanara speriata, usor confuza si nesigura. Era mai mica decat mine cu aproape doi ani.  Se intreba ce trebuie sa faca. Sa porneasca la drum? Sa dea inapoi? I-am zambit si i-am spus: “Curaj. Mergi inainte. O sa te schimbe si n-o sa regreti. Fii tare”.  Langa ea statea un tip, impunator. Ma privea iscoditor, stiind exact ce se intampla. L-am tras deoparte si i-am spus “Fii bun cu ea. Stii bine unde o sa se ajunga”. “Fii fara grija”, mi-a raspuns, “stii ca esti in siguranta. Du-te acum, calatoria ta abia a inceput”. Am dat din cap in semn de incuviintare si am plecat din nou la drum.

M-am intalnit cu o fata la vreo 24 de ani. Plangea si repeta intr-una “o sa se intoarca. Sunt sigura. Era perfect pentru mine”. I-am sters lacrimile si i-am raspuns “nu, nu era pentru tine. N-o sa se intoarca si nici nu aveai nevoie sa o faca. Peste trei ani o sa privesti lucrurile altfel si o sa intelegi exact de cine aveai nevoie si de cine nu”. “De unde stii?”, m-a intrebat contrariata. “ Nu am timp sa iti explic. Ai incredere in mine. Hai, aduna-te si priveste inainte. Someone better is out there. Te asteapta..”Inainte sa mai apuce sa zica ceva, am pornit catre urmatoarea destinatie.

Am dat nas in nas cu o pustoaica tanara, abia iesita de pe bancile liceului. Era stresata si se temea. De ea, de lume, de ceea ce urma. Langa ea un pusti de-o seama. O tinea de mana si incerca sa o linisteasca, schitand planuri de viitor “o sa vezi ca o sa fie bine. O sa intri la facultate, iar in anul 2 o sa ne mutam impreuna. Cand o sa terminam cu scoala, o sa ne casatorim.” “N-ai de unde sa stii”, i-a spus “daca nu o sa fie asa?”, a adaugat. M-am apropiat de ea si am linistit-o“asculta-l, are dreptate. O sa intri la facultatea dorita. O sa o termini si o sa ajungi sa lucrezi acolo unde vrei”. “Si el? O sa mai fim impreuna? O sa fie asa cum vorbim acum?”, m-a intrebat plina de speranta, privindu-ma cu ochi mari, de copila inocenta. Am tacut pret de cateva secund si am raspuns “Nu iti mai pune atatea intrebari.  Traieste clipa. Esti tanara”, dupa care m-am departat, nevrand sa ii spulber visele.

Am ajuns apoi pe strazile copilariei mele. In fata mea, o pustoaica de 12 ani. Langa ea, pe o bordura, un pusti cu vreo 5 ani mai mare. Intre ei, o chitara. Se sorbeau din priviri si fredonau “noapte la mare, noapte la mare, buzele tale au gust de sare..” M-au observat si s-au oprit.  Copila a venit la mine si mi-a soptit “e prietenul meu si il iubesc. Nu e altul ca el.” “Mai discutam peste 15 ani” , i-am spus amuzata si am plecat.

Din spatele unei porti mi-a iesit in cale o fetita slaba, tunsa scurt, cu ochi mari si zambet larg. Cu pasi vioi s-a indreptat spre mine. Avea in spate un ghiozdan mai mare decat ea. M-a privit si s-a prezentat “ma cheama Cristina. Azi e prima zi de scoala. Am sase ani si abia astept sa ma fac om mare. Tu cine esti?”

“Ma cheama Cristina si sunt om mare. Grabeste-te incet. Exista un timp pentru toate”.

Someday, one day…today

Standard

indexViata te pune in situatii dintre cele mai diferite.

Lectiile care trebuie invatate sunt de multe ori dureroase, iar parcurgerea lor te poate duce la limita disperarii.

Situatiile delicate cu care ajungi sa te confrunti iti pot rasturna convingerile si principiile dupa care te-ai ghidat o viata intreaga.

Lucrurile pe care, dintr-un motiv sau altul,  alegi sa le accepti sau sa le faci te uimesc,  isi lasa amprenta asupra ta si, inevitabil, in cele din urma, iti starnesc o serie de intrebari.

“Cum am ajuns aici?”, “De ce simt asta acum?” ,  “Ce fac mai departe?”, “Unde gresec?”, “Ce  pot schimba?” , “Ce am invatat din asta?”, “Cum de nu mi-am dat seama spre ce ma indrept ?”.

Intrebarile pot fi de multe feluri. Deseori, cele mai comune sunt  “De ce mi se intampla tocmai mie?”, “Cum  si in cat timp o sa trec peste asta?”

Timpul este un lucru ciudat.  Se dilata cand vrei sa treaca mai repede si se contracta cand iti doresti ca un moment, o senzatie sa dureze o vesnicie.

Poate sa-ti fie cel mai strasnic aliat sau cel mai crancen dusman.

“Da-I timpului timp”, spunea o vorba auzita demult. “Timpul le vindeca pe toate”,  “Lasa, e timp”,  “Toate se vor rezolva la momentul potrivit”, auzeam de la cate o voce consolatoare, ori de cate ori ceva nu iesea asa cum imi doream.

De cele mai multe ori insa, timpul nu le vindeca pe toate,  iar ocaziile pierdute nu se mai intorc.

Ranile inchise le purtam cu noi sub forma unor cicatrici care ne modeleaza viata si personalitatea.

Vorbele ramase nespuse atarna ca pietrele de moara, ne impiedica sa ne gasim linistea sau sa mergem mai departe.

“Momentul potrivit” impins dincolo de ziua de astazi poate fi uneori tardiv.

Un “te iubesc” spus prea tarziu poate sa nu mai insemne nimic.

Ziua in care te decizi sa ierti,  sa acorzi o sansa sau sa iti ceri iertare poate fi cea in care celalalt decide sa nu mai asculte, satul sa astepte momentul potrivit.

Calea catre gasirea “momentului potrivit” poate fi de-a dreptul inselatoare si chiar periculoasa.

Indarjirea de care dai dovada pe drumul tau se poate intoarce impotriva ta.

Situatiile  pretabile “momentului potrivit” sunt greu de identificat.

Am convingerea ca toate se intampla “la momentul potrivit”.  Oamenii de care ai nevoie apar in viata ta cand te astepti mai putin. Lectiile care trebuie invatate vor fi invatate oricum. Informatiile care-ti sunt destinate vor ajunge la tine in cele din urma.

E crezul meu si ma voi raporta la el mereu. Niciodata insa nu ma voi folosi de el pentru a amana lucruri, situatii, care pot fi rezolvate azi.

Niciodata nu o sa evit o discutie spunand ca nu este momentul potrivit, cand de fapt sunt constienta ca momentul este la fel de potrivit ca oricare altul, dar ma tem de ce ar putea urma sau nu am chef de ea.

Niciodata nu o sa vorbesc maine despre ceea ce simt azi, pe motiv ca este timp.

Pentru ca uneori maine chiar este prea tarziu….