Tag Archives: zambet

Stop and stare

Standard

Acel moment in care desprinzi dragul de tine din ochiul celuilalt.

Cand zambetul si mangaierea lui iti incalzesc sufletul.

Secunda aceea in care i-ai sopti timpului: nu fi hain. Opeste-te aici.

time_for_love_by_screamst

Advertisements

Scurt pe doi

Standard

Zilnic ne trezim dimineata, bem o cafea, tragem o haina pe noi si in cele din urma iesim in lume. Plecam de acasa insa nu inainte de a ne asigura ca avem la noi aliatul cel mai de pret: masca. Fata pentru serviciu, cea pentru vecinul enervant de la etajul doi sau masca pentru oamenii cu care, vrei nu vrei, interactionezi zilnic.

Toti au asteptari, trag de tine intr-o parte si-n-alta, sunt priceputi, au senzatia ca te cunosc mai bine decat tine iar tu, incerci sa-i multumesti pe toti, reinventandu-te in fiecare clipa.

In fata sefului scoti din desaga zambetul cuminte si atitudinea supusa. La o tigara cu colegii te scuturi de decenta, razi, vorbesti, te prinzi in hora glumelor cu talc, portarului ii zambesti si il saluti politicos, iar pe strada adopti o mina serioasa nevrand sa iesi in evidenta.

Muncesti, te duci la sala, iesi in oras, iti petreci seara vorbind cu n necunoscuti si intr-un final, te intorci acasa. Respiri adanc, te uiti in jur si te intrebi: cine sunt azi? Cine am fost ieri? Cum sunt de fapt? Cat mai sunt eu si cat sunt perceptia celorlalti? Te cauti incercand sa te gasesti.  In drumul catre tine te pierzi si nu stii incotro sa mergi. Te aduni, il suni, te imbraci si pleci la el. In linistea rasuflarii voastre toata gandurile-ti capata contur. Zambesti, il iei in brate si ii spui “cu tine sunt intotdeauna eu. La pieptul tau ma regasesc de cate ori ma pierd ”.

One moment in time

Standard

ieri aziMereu am fost omul care traieste “azi”. Astazi insa, imi zboara mintea la “ieri”.

Astazi, mi-as dori sa ma intorc la acel moment in care dupa o lunga fuga, am decis sa ma opresc si sa respir. Sa ma las surprinsa si sa cad prada acelor senzatii “altfel”. Altfel decat eram obisnuita, altfel decat mi-as fi dorit…altfel.

Acel moment in care ai senzatia ca ceva extrem de complicat devine deodata simplu, natural, firesc. In care simti cum brusc, valul ti se ridica de pe ochi si vezi lucrurile asa cum trebuiau sa fie.

Acea clipa in care totusi, ce va urma te sperie, dar te lasi prinsa in hora. Te invarti, te rasucesti, te joci, zambesti, ti-e frica, dar totusi te simti in siguranta. Ametesti, cazi, te ridici, te lasi din nou purtata in valtoare, dar stii ca ti-este bine.

Te simti protejata si traiesti cu senzatia ca locul tau e doar al tau, ca te astepta demult si n-are cum sa fie rau.

Momentul acela in care timpul parca se contracta, povestea ta se deruleaza cu viteza luminii iar tu simti ca te trezesti la viata, dupa o lunga amorteala.

Astazi, mi-e dor de ce a fost si reneg ceea ce este acum. Astazi, as schimba amorteala si starea de lehamite de acum, cu bucuria descoperirii si falsele probleme de atunci.

Astazi, mi-e dor de mine, cea de-atunci, insa ma impac cu mine cea de-acum.

Zambiti, va rog!

Standard

Recent cineva mi-a zis asa “vreau sa zambesti…si sa radem la bere cand ne vedem”.

Si am zambit…rece, mat si fara tragere de inima.

Mi-au placut vorbele acelea, dar in acelasi timp m-au pus pe ganduri.

As fi vrut sa-i zic “o sa zambesc, dar numai daca o vei face si tu, o sa rad, dar numai dupa ce te voi vedea pe tine razand”, dar am tacut.

M-am gandit la ultima noastra iesire- eu, el, o masa, doua beri, multa lume in jur si o incercare esuata de a lasa impresia ca totul e bine.  Un zambet chinuit , doua vorbe si o privire care isi dorea doar sa nu se dea de gol.

Mi-am amintit apoi, de prima intalnire. Aceeasi noi, aceleasi beri dar…alt zambet. Deschis, sincer, din inima.

A urmat o intrebare fireasca: cand si cum s-a ajuns aici? Unde ne-am pierdut pofta de-a zambi din inima si cand am inlocuit-o cu ceva fortat, de dragul aparentelor?

Zambetul a fost atuul meu si ma defineste de cand ma stiu. Asa spune lumea. Asa spun si eu.

Zambesc cand intru intr-o incapere, zambesc cand vad un cunoscut, zambesc cand sunt fericita si da, zambesc chiar si atunci cand sufletul imi plange.

Zambind am cucerit oameni si tot zambind, le-am dat peste nas.

Problema se pune insa altfel: cel care imi cere sa zambesc stie sa patrunda dincolo de aparante? Stie el sa faca diferenta intre un zambet din inima si unul chinuit? Intre unul nervos si altul sarcastic?

Poate el sa-si dea seama daca rad  pentru ca sunt fericita sau zambesc pentru a masca dureri, frustrari sau nervi acumulati?

Ar putea el sa se uite la mine si sa-mi spuna “ asta nu e zambetul tau. nu e zambetul pe care il stiu eu”?

Probabil ca nu. In 24 de ani de zambete, putini au fost cei care au folosit aceste cuvinte, iar asta trebuie sa insemne ceva :).

Si totusi, nu pot sa nu ma intreb:

Tie, cel ce imi cere sa zambesc, iti este suficient un zambet, pentru a crede ca mi-e bine?

Sau poate il cauti pentru tine, pentru a-ti fi bine…?

 “Vreau sa zambesti”-imi spui. Asa sa fie.

“..sa radem cand iesim la bere”.

Voi rade si iti voi zambi, chiar daca poate, in ziua aceea, pana si mie n-o sa-mi mai arda de zambit :).

Alive

Standard

Constat ca am acumulat multa energie pozitiva. Muzica, soarele si caldura ma fac sa ma simt din nou vie. Slava Domnului ca am scapat de amorteala de peste iarna. Simt nevoia sa petrec cat mai mult timp in aer liber. Vreau sa ma plimb, sa simt adierea vantului si caldura razelor de soare.  Simt nevoia sa cant si sa dansez.

Danseaza ca si cand nimeni nu te vede/ Canta de parca nu te-ar auzi nimeni/ Iubeste ca si cum nimeni nu te-a facut vreodata sa suferi.”- cam asa s-ar putea exprima in cuvinte simple starea mea actuala.

Mi-e dor sa dansez, sa ma zbantui  pana nu-mi mai simt picioarele. Imi lipsesc iesirile in club cu shorty a mea si “rautacismele” caracteristice noua (  still got your back girl). Mi-e dor de basii pe care ii simteam in stomac, de piesele care ne bagau in transa si mai ales, de aerul rece, de la 5 dimineata, cand istovite, reuseam cu chiu cu vai sa o luam spre casa.

Ma uit pe geam si ma bucur de o simpla zi insorita. Muncesc ca un robotel, dar imi reincarc bateriile cu o plimbare in parc, dupa opt ore de stat cu ochii in calculator.

Ascult obsesiv o piesa sau alta. Ma trezesc ca o fredonez  o zi intreaga, facand abstractie de tot si de toate. Asociez versuri cu momente si amintiri si ma bucur ca, bune sau rele, am avut ocazia sa le traiesc pe toate.

Mi-e dor de persoane dragi si am curajul sa spun ce simt. Rad ca un copil, iar asta ma face sa ma simt bine. Resimt ranile din trecut, dar imi pastrez inima deschisa. Imi recunosc greselile, dar nu ii condamn pe cei care mi-au gresit. Nu regret nimic din ce am facut si privesc in viitor cu optimism.  Ma schimb. Simt. Iubesc. Traiesc.  Dau drumul la muzica si ma las din nou purtata de val.…