Orice femeie-Pamela Redmond Satran

„Orice femeie ar trebui să știe

Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăși,

Cum să renunțe la un job,

Să se despartă de un iubit

Și să își confrunte un prieten

Fără să ruineze prietenia.

Când să încerce mai mult…

Și când e timpul să plece…

Orice femeie ar trebui să știe

Că nu își poate schimba lungimea coapselor,

Lărgimea șoldurilor,

Sau natura părinților săi.

Că poate nu a avut o copilărie perfectă…

Dar acum, s-a sfârșit…

Orice femeie ar trebui să știe

Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire…

Cum să trăiască în singurătate,

Chiar dacă nu-i place asta…

Orice femeie ar trebui să știe

În cine poate să aibă încredere,

Și în cine să nu aibă

Dar și de ce ar trebui să își asume responsabilitatea…

Orice femeie ar trebui să știe

Spre ce se îndreaptă…

Poate fi masa de la bucătăria unui prieten

Sau o cabană frumoasă din pădure…

Și când sufletul ei are nevoie de alinare…

Orice femeie ar trebui să știe

Ceea ce poate și ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi…

O lună… Un an…”

Luna Noua in Pesti- 11 martie

Luna Noua este un moment  al renasterii, este un moment benefic noilor inceputuri. Poate in aceste zile ar trebui sa ne controlam mai bine aroganta , sa dam viata dorintelor noastre dar cu multa intelepciune iar intuitia este arma noastra cea mai de pret . Aceasta perioada ne poate conduce catre acei oameni meniti sa ne ajute sa ne schimbam mintea , sa fim mai flexibili , sa credem in abilitatile de comunicare , sa facem mai mult decat un singur lucru la  un moment dat , sa credem in magia cuvintelor dar pentru asta trebuie sa invatam sa le alegem corect. Este un aspect care arata intalniri cu persoane care ne pot schimba complet viata.

Poate ar trebui sa tinem cu totii cont de aceste vorbe.  Textul integral aici.

Anul Sarpelui de Apa

Sarpele de Apa ne rascoleste trecutul, scoate la suprafata amintiri greu de digerat. Avem nevoie mai mult de oricand sa taiem legaturile energetice care ne sorb de vitalitate, sa ne recuperam bucatile de suflet pierdute, iar asta nu putem face decat prin iertare – Bucata asta, parca a fost scrisa pentru mine. Continuarea este, de asemenea, pertinenta si de luat in seama. Poate fi citita aici.

Din sertarul cu amintiri

Rascolind sertarele din camera mea, in ideea de a face putina ordine in amintirile si nimicurile uitate in ele, am dat peste un poem primit in liceu. Citindu-l, mi-am dat seama ca-l indragesc si acum pe cat l-am indragit si atunci. Asta poate si pentru ca a fost scris de muza lui Mircea Eliade din romanul favorit al primilor mei ani de liceu “Maitreyi”. Manata de nostalgie si de surpriza gasirii lui, m-am hotarat sa-l urc si aici.

“Chiar dacă mă vei prinde sub plasa de oţel
N-am să strig.
Golurile se vor mări de la sine
Destul ca să-mi scot mâna şi să cuprind luna.

Şi de vei face ziduri de piatră
Nicicând n-ai să zideşti închisoare pentru mine.
Pietrele se vor nărui de la sine
De îndată ce voi apărea eu.
Dacă mă vei exila şi mă vei trimite peste un ocean
Întro barcă găurită
Am să desfid oceanul
Şi n-am să pierd nici această bătălie marină.

(…)

Ai uitat că într-una din primele noastre dimineţi
Mi-ai pus în mână o săgeată care poate ochi sunetul
Şi că tu ai fost cel care m-a învăţat
Să trag la ţintă fără greş.

(…)

N-ai decât să stai cu spatele întors la mine,
Am să-ţi umplu cerul cu un cântec
Tăcut ca o rază. Iar tu, mirat, n-ai să ştii
De unde vine revărsarea aceasta de lumină.

Putina poezie

Zilele trecute mi-am adus aminte de poeziile Magdei Isanos, pe versurile carora faceam pregatire in clasa a- 8- a, pentru proba de romana, de la examenul de capacitate :D.

Sunt scrieri frumoase, care merita date mai departe si acum, dupa 10 ani :).

Asadar, enjoy 😀

Eu nu regret

Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.

Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, de altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.

Jucaria

Dusman grozav e timpul, mi se pare
acuma ca si cand te-as fi visat,
cum poate mai viseaza cate-o floare
pamantul, iarna, dupa ce-a-nghetat.

Iubirea noastra astfel a trecut,
ca dara luminoasa-a unei stele,
si bezna-n urma ei s-a refacut,
de-mi pare steaua fericirii mele,
ca niciodata n-ar fi stralucit.
Si nu mai stiu acuma dac-am stat
cu tine, daca-n pieptul tau iubit
eu inima-ntr-o zi ti-am ascultat.

Cuvintele pe care le rosteai,
din departari de basm rasuna parca,
pentru ca mierea tot acelui grai,
langa urechea alteia le-ncearca.

Din ce in ce mai subred e sub pas
pamantul amintirilor si-mi pare
ca dintr-un vis frumos mi-au mai ramas
franturi ciudate si stralucitoare.

Zadarnic intre ele sa le leg
incerc acuma, fiindca nu se poate
din cioburi vasul sa-l mai faci intreg,
si trista surazand ma joc cu toate
aducerile-aminte la un loc,
ca un copil cu jucaria care,
i s-a stricat, dar n-a dat-o pe foc,
pentru ca alta mai frumoasa n-are.

Mâna ta

Mina ta nu-i fara de temei fierbinte,
sau rece, grea ca plumbul, sau usoara ;
eu vorba i-o-nteleg, si ea nu minte,
cum are obiceiul stapinul, bunaoara.

E ca o frunza mare, pala, ce s-a scuturat
pe fruntea mea, sa steie racoroasa,
si, cind pe umeri citeodata mi se lasa,
eu stiu de esti sau nu esti suparat.

In parul meu ce albe-s degetele miinii tale,
si-asa de visatoare, ca de femeie-mi par,
dar ard si dor de brate pina la umar goale,
de-mi zic ca au in virfuri si-n podul palmei jar.

Stiu orice linie sau vinisoara albastrie
a miinii tale, orisicit de nensemnata,
dupa cum si dinsa pe de rost ma stie
si sa ma uite n-ar mai putea vrodata.